Ora de muzică 2 – Just remixes
Introducere, neintroducere….
12 piese și pe albumul al patrulea, varianta 44/876 cu remixuri. Dar numai la trei piese. Câte un remix pentru Dreaming In The U.S.A., Morning Is Coming, Just One Life și Gotta Get, Back My Baby. Opt pentru Don’t Make Me Wait.
Să ascultăm găselnițele…. Primul remix Don’t… este același de pe albumul 44/876 Super Deluxe (nr. 16). Dave Audé. Radio remix. Remixarea piesei cu numărul doi, Dreaming In The U.S.A., aparține lui Chris Baio. Ce a făcut din ea…. A „ciuntit” două strofe, câte unul de căciulă pentru Sting și Shaggy, a păstrat „Dreaming”-ul de la backingvocals, a mai lăsat pe final preț de aproape două minute partea lui Shaggy de la finalul originalei, cea în care, ca și în realitate, declară că a servit în armata americană spre a avea grijă și a lupta pentru nația Statelor Unite. Nu mai defel raggae. S-a lungit până pe la 5:23 minute. Și are patru tipuri de acompaniament. Întâiul, pentru cunoscători – ori ultracunoscători -, are sonoritățile programului pentru Ipad Xenon. Un soi de jucărele puse să cânte – fiindcă au în conținut timbre din categoria oscilațiilor de bază la sintetizatoare – sunete de tip saw, sine, square, triangle -, dar care, bine definite, capătă forma sound-ului de clasă. Morning Is Coming a fost primenită – sper – de Rory Stone: Love Black Dub Day Remix. Nu sunt dat pe spate și doar pentru că ideea de la care pleacă este a unui delay, a cărui repetitivitate, cu evanescență lungită – se întinde perceptibil pe cel puțin două măsuri -, are ca unitate de bază optimea ritmului (a rămas raggae). Din versuri au rămas doar câteva, de fapt toate intervențiile au ca scop să evidențieze că „dimineața a venit, este ziua revoluției”, dar rar și nu toate deodată, ci fragmentate cuvintele. În rest, ritmul curge aproape neperturbat, i se schimbă doar rezonanța, cum chitariștii își folosesc efectul wah și câteva instrumente sunt introduse câte unul: ba câteva acorduri de orgă, câteva note de saxofon și chiar chitara bas cu distorsion spre final. Versiunea a doua pentru Don’t Make Me Wait, piesa a patra de pe disc, are schimbat style-ul, dar nu atât de drastic pe cât ar da să pară, un raggaeton cu fill-uri – treceri de la o variație la alta – cam ca pe la disco, cu premierul care trece de la tactări repetitive lente succesiv de la optimi la treizecidoimi. A cincea piesă, Just One Lifetime, aparține lui Cherry – Cherry Boom Boom -, garantat, remixul lui Kierszenbaum (sper să-mi amintesc de interviul luat, publicat pe Super Deluxe). Și aici schimbările sunt minime, cu câteva adăugiri care dau cumva altă față audiției. Câteva note cu un plucked ce arpegiază pe câteva octave, aleatoriu – excede obișnuitele propuneri din stocul de formule al fabricanților -, însă controlat – are totuși o ciclicitate și toba ce cântă un raggae mai pop, al cărei premier a fost schimbat și dublat de claps (palme). Următoarele remixuri, 6-8, aparțin lui Jungle Josh x JROB, iLL Wayno și One Drop. Evident, la Don’t Make Me Wait. 6 – mai lungă cu un minut; are un pachet de suflători la început (sib, la, sib, do… – doime, optimi, pătrime…); înainte de refren are câte o parte ce punctează cu premierul și suflătorii accente pe perechi de două optimi cu punct și o optime, împrumutate… nu-mi aduc aminte acum precis, un patern des utilizat în ultimii ani (revin: Sweat – Inner Circle, de aici este pasajul aproximat; deși tot bobmarleyană este piesa). 7- mai nimic în plus față de Audé. Acolo câteva vânticele, câteva premiere în plus. 8 – un ritm raggae mai a la Bob Marley; de unde se și trage strofa – No woman no cry. Piesa 9 aparține ca rearanjare tot lui Dave Audé, ce i-a creat un nou look, mai funky decât era, dar unul spre disco, mai dansat, îi scoate mult mai în evidență lui Sting notele scurte de la strofă…. E mult mai interesantă. 10-12 – cum vă închipuiți, tot Don’t…. Tălmaci: Audé, cu un club remix (5:19 minute); Madison Mars – remix de club 100%; Tom Stephan – club remix; cea mai lungă versiune, peste șase minute; stil industrial.
