Brigada diverse – Do(r)n (p)e ma(s)a (c)u tra(f)e
9 octombrie 2024
Garantat, Deduleștii micilor de lux nu sunt Deduleștii noștri. Nici micii. Cât despre pofticioșii totodată aroganți și nemulțumiți, și-ar fi putut înfrâna pornirea și n-ar mai fi blamat cu așa vehemență prețul.
Nu țin la ciorcioboate, dar nici nu risipesc lucruri cărora le poți regăsi utilitatea. Și nu pot fi de acord cu fostul tovarăș, întâlnit într-o fițuică socialistă, Constantin Dinu, care, la fel ca inginerul filmului Bachus, a uzat de „necorespunzător” pentru aspectul fostului centru al urbei. Continuând, s-a lansat în ideea că balcoanele din fier forjat, singurele „podoabe” ale Străzii Mari, cântăreau foarte puțin și nu puteau salva nicicum clădirile la care…. De parcă balconul era baza, iar construcția doar un detaliu adăugat. Cine a trecut prin Bruxelles a putut remarca cum fațadele clădirilor vechi au fost păstrate, chiar și numai un zid sprijinit țeapăn de profiluri metalice. Numai noi nu prețuim ceea ce aveam. Să nu uităm că nu vina proprietarilor a adus în ultimul hal demolatele case din centru, ci însuși regimul ce a promovat etnia romă și a tolerat-o în buricul târgului. Ei sunt factorul deteriorator hotărâtor, motivația principală pentru care regimul a declarat că nu se mai putea remedia nimic. O minciună sfruntată.
Semeni ură, culegi crime. Cam asta promovează filmografia actuală mondială. Ura îndreptată tuturor, indiferent dacă ți-e părinte, frate sau copil. Prieten, dușman sau simplu necunoscut.
Mortu-i mort și i se iartă toate cele. Orice glumă pe seama lui dă dovadă de lipsă de omenie. Mai ales când prefaci inscripțiile unui monument funerar. Fie hoț, curvă, prost sau cine știe ce defect pământesc avea.
La cum arată și ce priviri vagabonde au, tatuaje și culori, n-am să judec eu de-s oameni sau nu (sunt convins că nu), au ei „instanțele” lor ce le vor cere socoteală și, la „nevoie”, și viața.
Măcar de-ar ști să facă o glumă bună. N-am văzut până acum, exceptând pe Michael Jackson, să se transforme cineva atât de drastic. De slăbit mai slăbești, mai pui pe tine o fibră, dar din alb să devii negru numai dracu a auzit și poate.
Apa. Singura resursă terestră manipulabilă. Cu ea și populația. Fie locatară la hotel, fie în propria casă, o plătește înmiit și aproape fără niciun folos. Explic astfel constatarea consternată și interogativă a unui coleg de breaslă: apa de la chiuvetă are gust îndoielnic fiindcă e bună doar pentru closet.
Ce întrebare este asta: „De ce țăranii de acum 100 de ani nu erau grași?”. Și ce, acum 50 de ani aveau burdihanele pline? Băieți cucuieți, mâncau lăptuci și mămăligă la zile festive. Mai citiți, mai puneți rațiunea la treabă.
Gabor te cheamă, țigancă ungurească ești, Monica. Poate Irinel nu aflase.
Ce se mai laudă 9 Teiul cu noile utilaje de termopane. Să nu uite totuși că hala aceea este opera altcuiva. Determinarea lui Dumitru Emil și munca celor ce aduseseră fabrica, parte cu parte la stadiul din urmă. Acolo lucrau de zor oamenii și strungurile lor, zidurile erau ridicate chiar de ei, acoperișul era, printre altele, realizarea tatălui meu – Semaca -, a lui Ion Țandrone și a câtorva ucenici în anii 70. La ultima vizită, anul trecut, găsisem interiorul fostului atelier de metrologie, primul, în starea în care îl lăsasem în 1989. Mi-e că și tabla a rămas cu aceeași vopsea pe care am dădusem în același an.
