CulturăOra de muzică

Ora de muzică 2 – The most famous

Se pare c-am ajuns de unde am plecat. În anul când tot românul s-a deșteptat, ca ulterior să se prostească.
1989. Un an cu cinci proiecte majore pentru Stewart Copeland. Două colaborări pentru albume audio. Muzică pentru un film artistic. Soundtrack-uri pentru două seriale de televiziune.
Mr. Doubles se numește albumul celor de la Moon On The Water, unde Copeland se alătură celor trei jazzmeni, David Searcy, Jonathan Scully și Tiziano Tononi. La o primă căutare pe youtube am găsit Remember When, unde se manifestă interesant doar Stewart și Scully, acesta din urmă furnizând o linie melodică contrapunctată pe instrumentele cu care este creditat: marimba, vibes, glockenspiel, wood block, cowbell, congas și un set de tobe. O idee interesantă, când pop, când jazz, asemănătoare multor muzicieni ce în ultimii 50 de ani au remodelat acest gen, cu elemente din toate genurile muzicale, savuroase, creatoare de imagini, pornind de la o temă sau chiar două, pe care le inserează pe parcursul piesei și pe marginea cărora brodează improvizații. După o căutare nu foarte lungă, dar nici scurtă. Numele celor trei nu apar imediat, nu singure, nu neînsoțite de numele Police-man-ului. Remember When, a șaptea de pe album, este compoziția cea mai scurtă, doar 5:49 minute (și-s multe pentru alte genuri muzicale, cele populare, pop, rock, raggae…). Celelalte, în ordine, depășesc cifra șase: piesa eponimă, Mr. Doubles, prima, 6:58, Sleeping Giants, 6:36, Have Fun In Hefan, 11:57 (încă nu cea mai lungă), Toy Room, 8:10, Wind Chimes, Bars & Metals, 18:49 – o adevărată parte a unui material simfonic -, Aztec Moon Ritual, piesa a opta de 12:41 minute. David Searcy a fost timpanist, percuționist și interpret la instrumente de tip Mallet (din aceeași categorie a instrumentelor duale, de percuție și melodice), creditat pe un prim album în 1963 al Northern California Honor Orchestra, denumit Oakland Symphony, unde are întâietate la a șasea lucrare muzicală, Sonatina For Timpani, compozitor Alexander Tcherepnin. Albumul Mr. Doubles nu este însă unul unic, nici nou la acea dată. A fost prima dată editat în 1985 de cei trei în formulă de cvartet, drummer fiind atunci elvețianul Pierre Favre. Jonathan Scully are același portofoliu profesional de instrumentist ca David. Are mai mult cu patru albume decât David, 12, jazz și muzică de cameră, primul înregistrat în 1976 cu bandul jazz-rock Maad, 13 muzicieni – și Scully prezent -, în mare parte italieni. 14 credite pe albume audio pentru Tiziano Tononi, membru al numeroase formule grupuri, cvartete, orchestre, cvintete, sextete, septete, tot italian, toboșar pe acest album, însă interpret la toate „drăcoveniile” de percuție pe altele, majoritate a lor înregistrate cu saxofonistul Danielle Cavallanti.
Următorul proiect al anului este tot unul audio despre care amintisem: Animal Logic. Și albumul, și trupa. Albumul este creditat ca gen rock, însă cei doi colegi ai lui Copeland au un parcurs educațional în jazz și muzică clasică. Atât Deborah Holland, cât și Stanley Clarke. Deborah pianistă, chitaristă, textieră, fiind prima studentă ce obține vreodată o diplomă de master în muzică comercială, la California State University – unde predă timp de 12 ani această specializare – și diplomă de licență la Berklee College of Music. Stanley a început cu acordeonul, a trecut pe vioară, dar și-a dat seama, având încă de la 12 ani o statură impresionantă de 1,80 metri, că un instrument atât de mic nu i se potrivește. Așa că a trecut la contrabas, un instrument care stătea într-un colț la școală și nimeni nu-l dorea. Primul său album din 1973 îl are la claviaturi pe Chick Corea. Jeff Beck îi cântă în turneu piesa Power de pe albumul al doilea, 1974, și apare ulterior pe albumele realizate în 1975 și 1978. Concertează și cu Jean-Luc Ponty, violonistul și chiar formează un trio de basiști, SMV, împreună cu Marcus Miller Victor Wooten. Este, ca și Copeland, compozitor de muzică de film și de televiziune. Nominalizat cu Grammy Awards de 10 ori, câștigător de trei ori, prima dată la întâia nominalizare în 1976. Muzicienii ce au colaborat…. Păi numai Steve Howe e un nume poate mai ceva decât al celor trei. Michael Thompson… un chitarist (pe album și banjoist) care n-a lipsit de pe albumele niciunei vedete începând din 1987: Cher, Barbra Strisand, Celine Dion, Natalie Cole, Paul Anka, Neil Diamond, Jennifer Rush, Michael Bolton, Joe Cocker, Madonna, Toni Brancton, Michael Jackson, Mariah Carey, Richard Marx, Phil Collins, Olivia Newton-John, Adriano Celentano, Shania Twain, Michael Buble, Ray Charles, George Benson, Al. Jarreau, Seal, Thalia, Bryan Adams… enumerând pe cei mai cunoscuți, deși mai erau destule nume la fel de mari. La seriale amintesc doar unul: Miami Vice. Pete Haycock, chitară acustică, de asemenea muzician rasat, compozitor de muzică de film (Toy… etc.). Lakshminarayana Shankar, violonist, indian, 28 de albume la activ, șase apariții în filme, un pionier al viorii duble – două gâturi, câte cinci corzi pe fiecare, vocalist, keyboardist, dar și textier. Ultimul colaborator, trompetistul Freddie Hubbard…. De nenumărat albumele, de nenumărat colaborările, de nenumit muzicienii colegi…. Benson, Coltrane, Quincy, Evans, Oscar Peterson, Hancock, Elton John, Billy Joel….

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share