Cenaclul Alexandru Sihleanu – 31 August 2024
IUBIREA DE GRAIUL ȘI NATURA ÎN CARE NE-AM NĂSCUT SĂ NE ÎN-SOȚEASCĂ ÎN VIAȚA CE TRECE CA UN VIS
Sâmbătă, 31 august, ziua Așezării cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costa-che, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană,. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Cu părere de rău, țin să vă anunț, ieri 01 septembrie, a plecat dintre noi și George Anghel. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
A continuat lectorul de serviciu dl col Mihai Doina cu un eseu intitulat 31 august Ziua Națională a Limbii Române. Vă ofer lectura:
„Motto: „Cerul e țesut din stele,/ Luncile – din floricele,/ Numai dorul stră-moșesc -/ Din cuvântul românesc,”(Grigore Vieru – Dorul și limba)
Ziua 31 august este calendaristic, ultima zi de vară din fiecare an! Dar ziua de 31 august mai semnifică ceva important: este Ziua Națională a Limbii Româ-ne! Această zi se pare că nu este importantă pentru toți locuitorii țării, ceea ce es-te dureros pentru noi – românii! O excepție face municipiul Alba Iulia: aici în fie-care an se depun coroane de flori la monumentele poeților Eminescu, Grigore Vi-eru și Adrian Păunescu de pe Aleea Scriitorilor din parcul orașului. Sărbătoarea continuă cu programe artistice susținute de actorii teatrului din localitate. Dar și elevii, mici și mari, contribuie, cu talentul și posibilitățile lor, la sărbătorirea Lim-bii Române. Acest fapt parcă mai ameliorează durerea din sufletul românilor. Iar la Tg. Jiu, în finalul lunii august, anual se desfășoară Festivalul Folcloric „Acasă la Brâncuși”, unde participanții, în costume populare, omagiază frumusețea limbii române, obiceiurile și datinile populare. Însă, frații noștri de dincolo de Prut, ne întrec! Acolo ziua de 31august este „zi nelucrătoare”, iar în bisericile creștine pre-oții desfășoară slujbe de comemorare a limbii române, invocând Divinitatea să o apere de loviturile păgâne. Pentru exemplificare vă prezint poezia Steaua Limbii Române a profesoarei Maria Hâncu de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Chișinău: „Nu cunosc nici o stea/ Să nu aibă un apus -/ Steaua Limbii Române/ A căzut pe cer, sus.// Ea și azi luminează,/ Că-i din lacrimi fierbinți/ Și sunt plânse amar,/ Din părinți în părinți.// Și în murmurul ei/ A-ncăput neamul meu,/ Într-o lacrimă mare/ Plânsă de Dumnezeu.// Cât credința ni-i scut/ De loviri mult păgâne -/ De pe cer ne veghează/ Steaua Limbii Române.” Tot de dincolo de Prut, basa-rabeanul cu inimă de român, Grigore Vieru, „poetul Patriei”, a fost, este și va fi „poetul Limbii Române”. El a declarat că „Limba Română este „CINA CEA DE TAINĂ a Carpaților!” În una dintre poeziile sale el afirmă: Dumnezeu prima oa-ră/ Când a plâns printre astre/ El a plâns pentru țară/ Cu lacrima LIMBII RO-MÂNE”. Pentru Vieru, ca și pentru toți românii, PETRIA e cuvânt care, prin de-rivare, rezultă „vatra”. Faptul acesta îl determină pe poet să considere „patria” – locuința Părintelui Ceresc.
Limba noastră, LIMBA ROMÂNĂ, s-a născut aici, în Carpați, între munți și mare, între Dunăre și Țara Codrilor (Bucovina). Poetul consideră că LIMBA ROMÂNĂ este un înger trimis de Dumnezeu în Grădina Maicii Domnului. Din colinde românii au țesut scutecele Pruncului Sfânt, iar din Doină – regina sufletu-lui românesc – și-au cusut straie pentru sufletul lor. cu ele se îmbrăcau când du-ceau oile în munți, când țineau plugul pe brazdă, când legănau copiii, când plecau la cătănie… ori la război, când au gustat iubirea, când și-au plâns bătrânețile, ori nefericirea și când și-au condus morții la cimitir. Limba noastră și cântecul – îm-preună sunt ca o rugăciune dătătoare de liniște, de speranță, de curaj și vitejie. Împreună au unit generații întregi cu țesătura nevăzută, proprie numai neamului nostru, a „dorului” și a „dragului”, au înscris în armoniile sale toată istoria nea-mului, toate amintirile, suferințele, bucuriile, victoriile și poticnirile. Graiul și cân-tecul sunt ca o punte între cele ce au fost, cele ce sunt și cele ce vor fi! Cu graiul și cântecul românii nu au mai fost singuri, iar greul nu le-a mai fost greu! Cu graiul și cântecul au putut să împingă mai ușor carul istoriei și căruța vremurilor.
Pentru mine e minunat când ascult cântând pe Dumitru Fărcaș, Gheorghe Zamfir și pe toți lăutarii… povestind istoria, greutățile și viața! Dar parcă nu-i suficient… Aș vrea să mai aud cântând omul de rând, tânăr sau bătrân, la câmp, pe drum, acasă, peste tot! Din nefericire omul din zilele noastre este tot mai cris-pat, mai împovărat de griji și de nevoi! Îi place să asculte muzica, dar nu să o și cânte! Omul de ieri cânta descuindu-și sufletul! Tineri de azi ascultă și cântă alt gen de muzică: bubuituri, zgomote, țipete, hărmălaie. Aceasta este muzica tinerei generații? Dar mai poate fi limba noastră cea mai frumoasă din lume? Răspunsul este: DA! Sunt însă și români care nu mai iubesc limba părinților și a străbunilor. Vorbind bombastic ei se consideră mai interesanți, mai culți, mai moderni… Aceștia devin „criminalii” dulcelui grai strămoșesc. Dar ei nu vor reuși să omoare LIMBA ROMÂNĂ deoarece aceasta este croită după firea blândă și pașnică a poporului. Și este foarte veche, este de la daci! A rezistat două milenii în fața mi-gratorilor și a cotropitorilor! Va rezista încă multe milenii! Va rezista și globaliză-rii! Sunt de acord cu îmbogățirea vocabularului și a limbii cu noi cuvinte, dar nu înlocuirea cuvintelor românești prin cuvinte în limba engleză (de exemplu), parcă ar fi o modă. Se dau de gol că nu cunosc înțelesul cuvântului… sau că nu sunt români. Pe lângă înnoirile nefolositoare, limba română este alterată grav în mass-media, în special la Tv. Acolo emisiunea „Cârcotașii” încearcă să demaște greșeli-le și pe cei care greșesc. Cât de mult, ori cât de puțin emisiunea reușește, nu-mi dau seama; însă faptul că emisiunea continuă denotă că greșeli de exprimare se fac în continuare.
Azi suntem invadați de zeci de cuvinte din diferite limbi, încât vocabularul nostru s-a împestrițat. E greu de crezut că toți cei care folosesc cuvinte străine le și înțeleg. A devenit celebru cazul prezentat de Caragiale într-o schiță, când de la guvern prefectul unui județ primește o telegramă în care i se cerea să raporteze câți analfabeți sunt în județul pe care îl conduce. Necunoscând cuvântul „analfa-bet” și considerând că e vorba de vreun oponent al partidului de guvernământ, prefectul a răspuns prompt: „singurul analfabet din județul nostru este inspecto-rul școlar!” Limba română este plină de expresii, citate și zică-tori pline de tâlc. Folosite în operele literare, precum cele ale lui Ion Creangă, acestea fac referire la situațiile diverse din viața de zi cu zi. Iată câteva astfel de exemple:
-„a face capul calendar”. Acesta provine din faptul că în anii 1800 calenda-rele erau adevărate enciclopedii, cu multe cifre și date istorice, astronomice sau biografice, prognoze meteorologice, sfaturi privind însămânțările etc.
-„colac peste pupăză”. Expresia a apărut în 1865 în „Jurnal de călătorie” a lui Ion Codru Drăgușanu. Autorul a folosit expresia aceasta pentru a descrie ne-gocierile salariale. În unele zone din România „pupăza” este o pâine mare, cu forma unui cuib de pasăre, pâine ce se folosește la nunți. Expresia înseamnă a aduce o problemă într-o situație tensionată, precum nunta. Dar „colacul” poate face referire și la și la produsul servit la înmormântări, făcând aluzie la două eve-nimente importante din ciclul vieții: nunta și moartea. Expresii cu tâlc: „prostia din născare, leac în lume nu are: ea este o urâcioasă boală, ce nu se vindecă în școală și nici în spitale” (Ion Creangă – „Păcală”) Câteva zicători haioase: -„munca nu a omorât pe nimeni, dar de ce să riști!”
-„fugi de tentație, dar încet, să te poată ajunge!”
-„cine se scoală de dimineață, nu are somn”.
-„bate toba în Moldova și se aude în Craiova”.
În Europa, în prezent, sunt 42 de limbi oficiale distincte. Limba română și limba bulgară au devenit limbi oficiale ale U.E. în 2007. În U.E. sunt recunoscute 23 din cele 42 de limbi oficiale. Dar din patrimoniul U.E. mai fac parte 60 vorbi-te în diferite regiuni sau de anumite grupuri. Limba română, în U.E. este recunos-cută cu cele 4 dialecte: dacoromână, aromâna, meglenoromâna, și istroromâna. Din dialectul dacoromână s-a creat o variantă standard, româna literară, folosită ca limbă de stat în România și în Republica Moldova. În România există 20 de limbi minoritare protejate prin lege: 10 limbi beneficiază de protecție generală: albanez, armeana, greaca, italiana, idiș, macedoneană, poloneză, romani, ruteană, tătară. Dar sunt și 10 limbi care beneficiază de protecție sporită: bulgară, ce-hă,croată, germană, maghiară, rusă, sârbă, slovacă, turcă și ucraineană. Conven-ția cadru pentru protecția minorităților naționale a fost ratificată în România la 11 mai 1955, iar „Carta europeană a limbilor minoritare” a fost ratificată la 24 oc-tombrie 2007. Din aceste date prezentate reiese clar că în România există multi-lingvism bine legiferat.
Închei eseul cu o constatare: limba unui popor reprezintă expresia cea mai directă a culturii. Fără a avea pretenția că am epuizat acest subiect, dezbătut luni și ani de zile, atât în presă, cât și în toate mediile intelectuale ale societății româ-nești contemporane, am încercat să prezint situația limbii române la sărbătoarea Zilei Naționale a Limbii Române. Din admirație sporită pentru cei ce iubesc limba poporului român, îmi permit să mai adaug:
„Limba unui popor se confundă și se identifică cu naționalitatea lui, cu memoria părinților, cu leagănul, cu mama de la care ea se și numește „maternă”. (Bogdan Petriceicu Hasdeu)
„Între elementele care formează comoara sufletească a poporului românesc, nici unul nu cuprinde mai mult și n-o oglindește mai adevărat decât însăși limba lui.” (Nicolae Iorga)
„(Limba noastră de Alexei Mateevici) Limba noastră-i o comoară/ În adân-curi înfundată/ Un șirag de piatră rară/ Pe moșie revărsată.// Limba noastră-i foc ce arde/ Într-un neam, ce fără veste/ S-a trezit din somn de moarte/ Ca viteazul din poveste// (…) Strânge-ți piatra lucitoare/ Ce din soare se aprinde -/ Și-ți avea în revărsare/ Un potop nou de cuvinte.// Răsări-vă o comoară/ În adâncuri înfun-dată,/ Un șirag de piatră rară/ Pe moșie revărsată.” Această poezie creată de pre-otul Alexei Mateevici, (1888 – 1917) a devenit din anul 1994 Imnul de Stat al Re-publicii Moldova.”
Lectorul de astăzi, dl col. Mihai Doina a ținut să sublinieze încă odată do-rința dumnealui de a prezenta un material cât mai documentat, cu lux de amănun-te, la o zi de importanță națională. Meticulozitatea dumnealui reușește să creeze atmosferă și să ridice la rang de ofrandă cuvintele închinate sărbătorii limbii ro-mâne. Îi mulțumim și îl așteptăm sănătos cu altă scriere.
„Sunt plăcut impresionat de materialul prezentat de dl col Mihai Doina. Materialul este cuprinzător, autorul a avut răbdare și s-a documentat din multe surse valoroase rezultând un material plăcut, sfătos, cum este dl col, cu răbdare să explice tot felul de amănunte interesante și uneori glumețe. Scrierea dlui Mihai Doina ne dovedește că are multă răbdare, un lucru rar în ziua de azi. Autorul este un exemplu pentru tinerii din ziua de azi și chiar pentru adulții noștri. Poate fi considerat, eu așa îl consider, o enciclopedie. Îi mulțumesc!” (Dan Zanfirescu)
„L-am ascultat cu deosebit interes pe dl col Mihai Doina. Interesantă este răbdarea de a căuta bibliografie referitoare la subiectul pe care dorește să-l prezin-te. Limba română este patria mea, este locul unde m-am născut și copilărit. Este biserica unde am fost creștinat, este școala unde alfabetul l-am învățat. Este actul meu de naștere, este localitatea unde trăiesc. Este tezaurul ce l-am moștenit de la bunici și părinți și-l duc mai departe prin copiii mei. Este Milcovul pe care-l tra-versam de „N” ori către școală și interesele care mă mânau. Limba română este puntea care unește trecutul, prezentul și viitorul nostru, așa cum l-a făcut Al. I. Cuza la 1859. Limba română este balada „Miorița: Pe-un picior de plai,/ Pe-o gu-ră de rai.” Se spune că în fiecare silabă a limbii române se ascunde o parte din istoria și spiritul poporului nostru. Scrisul în limba română a apărut legal din 1860, însă el este mult mai vechi. Se spune că suntem naționaliști. Da! Suntem naționaliști în măsura în care îți aperi limba, credința, istoria și neamul. Ienăchiță Văcărescu: „Urmașilor mei Văcărești!/ Las vouă moștenire:/ Creșterea limbei ro-mânești/ Și-a patriei cinstire.” Gheorghe Sion: „Mult e dulce și frumoasă/ Limba ce-o vorbim,/ Altă limbă-armonioasă/ Ca ea nu găsim.// Saltă inima-n plăcere/ Când o ascultă,,/ Și pe buze-aduce miere/ Când o cuvântăm.//Românașul o iubeș-te/ Ca sufletul său,/ Vorbiți, scrieți românește,/ Pentru Dumnezeu.” Emilia Pluga-ru: „Limba mea română/ E floare preafrumoasă/ Ce-și are rădăcina,/ Aici, la mi-ne-acasă.// Limba mea română,/ Floarea mea cerească,/ Stropi-voi cu iubire./ În veci să înflorească.// O voi feri cu grijă/ De răul cel străin,/ Să nu mi-o-mproaște nimeni/ Cu ură și venin.// Căci doar așa, frumoasa/ Și minunata floare,/ Va fi lu-mină vie/ În casa mea cea mare.” Îi mulțumesc dlui col Mihai Doina pentru serio-zitatea în a scrie o lucrare. (Costică Drîstaru)
Sâmbătă, 07 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al șe-dinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mihail Constantinescu. Vă aștep-tăm, cu drag!
