Fărădelegea lui Călin – How much?
Valoarea mea….
Să știți că singura prețuire pe lumea asta nu este cea în a cărei cuprindere ar mai putea intra cumva moralitatea, etica, ci doar cât poate valora obiectul cererii…. O nebunie de formulare. Să te aștepți măcar la alt cuvânt din aceeași familie și să primești mai puțin. La care să se adauge o îmbinare și nefericit de repetitivă: „… cererii arătată în capătul principal de cerere.”. O fi la final, o fi la început? Și „arătată”? „Expusă” ce avea? Însă. Doar așa se stabilește competența, garantat, a instanței. Care merită atenție sporită, presupun, sau mai puțină. Însă. Valoarea corectă, demnă să devină de interes, se reduce la atât cât să nu conțină și accesoriile. Al. 2 ordonându-le după propriul șablon: dobânzi, penalități, fructe – d-ele de nu cresc neapărat pe-o rămurică -, cheltuieli și, fără doar și poate, „… altele asemenea…”. Parcă aducându-și aminte, plusează cu „… prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.”. Cum nu mă puteam aștepta la altceva mai…. Totuși, cum se mai întâmplă, se mai pune unul pieziș și-i zădărnicește pricinuitului cererea. Astfel că se mai iau o dată la mână înscrisurile și se culeg și de la părți explicații. Art. 98.
Disjungerea trebuia oricum făcută. Adică să se stea cu binișorul, să se pună deoparte ce nu-i aidoma totului și să se hotărască în ce instanță vor fi judecate cererile. Fiind vorba tot despre valoare, competența funcționează după aceleași principii. Asta când ne referim la „… mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite…”. Chestiunea se dezbate pe baza „… fiecărei pretenții în parte.”. Eram pregătit să opinez precum Codul de Procedură Penală de la articolul anterior aici, la Art. 99. Că de fapt este vorba despre „… un grad mai înalt.” al instanțelor potrivite pretenției părții ce a introdus cererea. Iar când sunt mai multe, „… aflate în strânsă legătură…”, cea mai pretențioasă cerere va merge împreună cu celelalte la cea mai prețioasă instanță.
Prima sută iat-o încheiată. Pentru o cerere de la mai mulți reclamanți. Deși nicio urmă de disjungere, ea n-ar trebui să lipsească. Se tocmesc „… raporturi juridice distincte…”, fără vreo legătură între ele. Rămân pentru criteriul competenței valabile „… observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte.”. Aceleași și dacă învinuitul nu este doar unul, ci mai mulți. Art. 100.
Nimic nou la Art. 101. Că-i contract, tot așa se stabilește competența…. La nulitate, anulare, rezoluție… aceeași valoare dă de bună o anumită instanță. Numai particular, Al. 3 ia în considerare separat contractele de locațiune sau leasing, bun închiriat ori în arendă, valoarea din cerere „… se socotește după chiria sau arenda anuală.”. Lipsind măcar explicarea mecanismului. La n lei, valoarea de criterizare este n x y%.
Particularizările continuă L Art. 102. Se cere plata parțială a unei creanțe, valoarea este egală cu partea exigibilă pretinsă.
Prestații succesive, durată nedeterminată, valoare stabilită după cea a prestației anuale. Datorată. Art. 103.
La imobile, drept de proprietate ori chiar real, valoarea are ca indicator valoarea impozabilă. Inexistența unei valori impozabile, se revine la Art. 98. Art. 104.
Articolului 105 i s-a pus cruce. Și abrogare.
Dacă așa s-a început, așa se continuă. Instanța aleasă își exercită puterea chiar dacă valoarea ulterioară se schimbă. La fel la căile de atac. Art. 106.
