Ora de muzică 2 – Simply, but the best
Or fi surâs și ei de fixarea penultimei piese….
La numărul cincisprezece pe albumul 44/876, versiunea luxoasă și cu țintă fizică exclusivă (traducere pur românească), 16 Fathoms. Fără povestea din spate, textul melodiei aproape că n-ar avea logică, te împiedică să legi o acțiune fluentă. Povestea fiind reprezentată de ceea ce am găsit: un film produs în 1934 și reluat în 1948, cu un scenariu în care un scufundător, a cărui ocupație se rezuma la culegerea de bureți, dorește să strângă bani pentru a-și cumpăra barca proprie și a se căsători cu logodnica sa. Filmul se referă însă la adâncime, Deep fiind adaosul titulaturii, pe când Sting caută 16 stânjeni mai jos. M-am interesat și de măsura marină: 185 cm. Deci cam 30 de metri în aval. Poveste marinărească, eternă. Iubita se simte părăsită, i-o spune marinarului a cărui navă se găsește la distanța de mai sus, o picătură în imensul ocean, îi spune că știe că asta îi este intenția, să plece departe de oraș. Ea stând pe teren solid. (Înțelegeți de ce am recurs la o scurtă sesiune de logică și nu prea mi-a ieșit; da, metafore, însă…) Nu cade bine nici faptul că ea face parte, nitam-nisam, dintr-o familie profetică – la orășenii de rând chestiunea pare de natură magic-înșelătoare; femei care cred în puterea cărților de tarot, a zațului de cafea, a bobilor sau cine știe ce alt mijloc de vrăjire a rațiunii -, ce poate ști unde se va îndrepta nava marinarului și unde el va încerca să se regăsească: 16 stân… mai jos.
Am exagerat puțin. Desigur, Sting știe să spună cuvintele, știe să le pună pe creat imagini, stări, suspans. Revine cumva la ideea lui Last Ship, mi-a adus aminte de Dead Man’s Boots. Nu numai nava stă legată încă la mal, ci și sufletul, aceeași picătură în ocean. Dar omul abia ce-a venit și va pleca iarăși, nu va lua în seamă femeia și profețiile ei. Totuși, cumva îl urmăresc, s-au sădit în sufletul lui, dar are puterea de-a-i replica (tălmaci Shaggy): nu contează ce spui, nu contează ce faci, încerci să-mi strici ziua, îmi port coroana și nu poți să mi-o iei, gândești că sunt un ratat, însă te înșeli…. Da, ce urmează este greu traductibil, din cauza jamaicanei limbi și a scrierii aproximate după cum se aude. Ceva de genul: femeie, sunt bărbat, sunt înconjurat de energii pozitive, nu negative cum încerci să le induci.
Revenit la timonă, Sting intră în sufletul marinarului, în plină furtună, așa cum el navighează pe sunet ca pe ocean, cu rugă către Dumnezeu să-l treacă de întuneric, să nu se înece. Însă, profeția femeii părăsite la mal cândva îl va ajunge, pânzele vor deveni zdrențe însângerate, catargul se va rupe. Cum fiecare speră, același Domn ceresc va veni să-l găsească acolo unde nava se va scufunda, unde el, sorocit, se va îneca. 16 stânjeni mai jos….
Azi, aceeași providență m-a îmbiat să caut, fără să găsesc ceva concludent, una sau două piese rock solide, bărbătești, asteriscată pentru uzul de ordin facil al colegilor de trupă. Și cine-i mai tare și mai tare? ACDC. Parcurg fiecare debut și încă sunt mirat cât de simplu și destul de asemănător încep piesele. Doar chitara, uneori cu un singur riff, alteori cu două sau un set. Cât se poate de banal la cât de sofisticată a ajuns muzica de gen.
Cam la fel se poate trage linie și după cele 15 ale perechii Sting-Shaggy. O tobiță, două, trei. Desigur, variații, desigur, aruncate în „luptă” armele și armatele necesare câștigării bătăliei cu auditoriul. De la primul băț, două de fapt, lovite simultan premierul și cinelul, pe timpul patru, lăsat lung până la primele acorduri și primele note de solist. Toba „fredonând” un raggae-funk, orga ținând isonul cu prelungi acorduri cât o măsură pe SolM și Sim, iar vocea îngânând refrenul. Cel cu sixteen fathoms down. Baleind între cvintă, cvartă, terță, cvintă – ale lui SolM -, terță, contradominantă, tonică, cvintă inferioară – Sim – și după încă un A (melodia primului vers), pe gol instrumental, se auto împerechează cu o terță superioară și execută si, si, la, fa#, si, descendent: optime, optime, șaisprezecime, optime, optime cu punct. Strofa schimbă ordinea celor două acorduri anterioare – vocea tot descendentă -, la care adaugă înviorătorul MiM și Fa#M ce rezolvă și încheie cadența – vocea este în ascendență melodică – și unde avem tobă cu un room ca efect reverbator și bas, apoi și orga pe a doua optime a fiecărui timp. Refrenul doi capătă și un instrument din seria celor de percuție, un soi de mallets cu sunete un pic prelungite (nici xilofon, nici, vibrafon, nici altele la fel), marimba se numesc, care merg pe două note în terțe – cvintă-terță, subdominantă-contradominantă, terță-tonică -, ocolind prima optime din timpul 1 și 3, executate doar în șaisprezecimi în rest….
Omenire mai puțină după cum se și aude. La instrumente, voci și butoane. Kierszenbaum este producător, co-compozitor, keyboard-ist, marimb-ist, drum-ist, bass-ist și percuționist (sunt când și când niște bătăiuțe în ulceluțe atinse de același room cu iz de anii 60). Adică le-a făcut pe toate. Mai puțin vocile meșterilor. Toată „lucrarea” s-a tras în studioul Cherrytree în Los Angeles și al Sear Sound Studio. La mixer a stat Shaggy. Compozitori și Sting, și Orton. Să nu-mi spuneți că nu știți numele real al lui Shaggy. Toți Doamne și toți trei!
