Cenaclul Alexandru Sihleanu – 27 Iulie 2024
DRAGOSTEA ȘI RESPECTUL FAȚĂ DE OAMENI ȘI DUMNEZEU FAC VIAȚA PLĂCUTĂ ȘI ÎN PACE
Sâmbătă, 27 iulie, † Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dl Mihail Constantinescu a lecturat pentru rubrica in memoriam (compoziții proprii): „(Se aurește, iar slăvitul plai – doctorului. artist Mircea V. Homescu) Se aurește, iar slăvitul plai/ În haine strălucitul colț de rai/ Se-mpodobesc bătrânele poieni/ Din nesfârșiții codri râmniceni.// O, cer senin și încărcat de visuri/ Din care mii de ochi străpung abisuri/ Din vastele, celestele câmpii,/ Privescu-te-n imensele tării.// Răsare taina nopții, sfânt mister,/ Ce-a încolțit pe râmniceanul cer,/ În Partenonul vechiului tărâm/ Înmiresmat de floarea de salcâm.// Octavian Moșescu, Titel Constantinescu/ Cu medicul artist Mircea Homescu./ Minune a fost făptura ivită pe pământ,/ Împlinitoare-n lume de fapt și de cuvânt.// Minune a fost și este și amintirea ei/ Scânteie ce lumină o clipă-ntre scântei./ Când soarele fierbinte pe cer a răsărit/ Și-n tainice secunde pe ceruri s-a ivit.// Din înspumate unde cu Oltul cel Bătrân/ A coborât în lume pe plaiul cel străbun./ A înflorit deodată un tainic gingaș pom/ Prin vorbe și prin fapte a apărut un OM.// C-un spornic țel, un mare specialist/ Cu florile de spirit, c-un suflet de artist./ Nu numai întrecând a vorbelor măsură/ Și tainic strălucind chiar în literatură.” (Doctorului Mircea Homescu) Despre tine-mi zic mereu/ Că te-a iubit Dumnezeu,/ Ai pornit spre veșnicie/ În car cu Sfântul Ilie. Și cu permisiunea dumneavoastră, mai am o evocare Ion Rădulescu: „Acea memorabilă seară de vară a anului 1982 mulți râmniceni și-o vor aminti întotdeauna cu plăcere și cu vie emoție. Ea era, dacă nu prima, cu siguranță ultima întâlnire la Râmnicu Sărat cu două personalități de marcă ale muzicii ușoare românești: solista Dorina Drăghici și compozitorul Ion Rădulescu. Directorul Casei de Cultură din acea vreme, venise în întâmpinarea dorințelor membrelor Clubului Femina 2, invitând pentru un concert extraordinar pe celebra solistă de muzică ușoară Dorina Drăghici și pe cunoscutul compozitor Ion Rădulescu născut în primul deceniu al secolului trecut la Râmnicu Sărat. Erau însoțiți de ziaristul Sandu Naumescu, moderatorul acelui dublu medalion concertistic. A fost un veritabil triumf al muzicii ușoare, a fost un adevărat regal de romanțe în care, atât Dorina Drăghici cât și Ion Rădulescu au reamintit râmnicenilor creații de mare sensibilitate și vigoare artistică, inspirate din nostalgia orașului natal și dedicate, unele dintre ele, în exclusivitatea râmnicenilor. Cine nu fredonează și va fredona și de aici încolo, zeci și poate, sute de ani frumoasele acorduri ale cântecului „Frumoasă râmniceancă” sau „Orașul meu provincial” și de ce nu, „Orașul meu cu trandafiri” pe versurile poetului râmnicean Matincă Costea?
Cu siguranță, râmnicenii cei mai în vârstă își amintesc și alte cântece compuse de cetățeanul lor, plecat de timpuriu din Râmnicu Sărat pentru a-și îndeplini destinul, acela de compozitor și de profesor de muzică în București. Este o adevărată bucurie a sufletului ori de câte ori postul național de radio dă lumină verde celor peste o sută de piese de muzică ușoară, multe dintre ele romanțe de mare profunzime și sensibilitate artistică: „Frunze cad”, „Primul ghiocel” și „N-am întâlnit iubirea niciodată” sunt datorită valorii lor piese perene ale muzicii ușoare românești, care dau strălucire blazonului artistic al neuitatului compozitor Ion Rădulescu, a cărui odihnă veșnică, potrivit dorinței sale, și-a statornicit-o în cimitirul orașului, oraș pe care l-a iubit și cântat cu noblețe și generozitate. (Pagini râmnicene, nr. 4, 1997, autor Grigore Radu Stănescu).”
Dl. Mihai Doina a grăit tot pentru in memoriam: Două citate din însemnările celui căruia îi spuneam, toți medicul Mircea V. Homescu: 1. „Ani de zile am ignorat posibilitatea că aș putea să fiu bolnav de vreo boală deosebită, gravă. Când am realizat, însă, că nu prea stau bine, nici cu inima și nici cu ficatul, am început să mă preocup, oarecum… de ambele măruntaie; pentru unii chiar prea mult! La întrebarea lor: „de ce sunt așa de riguros cu autoprotecția?” le-am răspuns că… neputând fi sănătos, cum mi-aș fi dorit, mă îngrijesc ca, cel puțin, moartea să-mi fie mai ușoară. 2. Bogăția a ajuns – și nu de ieri, de azi – modul în care prostul îl domină pe deștept prin modul la care îi este superior.”
A continuat lectorul de serviciu dna Floarea Frățilă cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Zidurile dintre noi) Iubirea să strălucească/ Anii frumoși ce-i trăim./ Chiar de sunt ziduri înalte/ Cu dragoste le topim.// Iubirea adevărată/ Și în vis se aude./ Ea nu are bariere/ Și prin zid pătrunde.// Trece marea învolburată/ Prin valuri și furtună,/ Să găsească ochii albaștri/ În nopțile cu lună.// Trandafirul este floarea / Ce aprinde dragostea/ Și cu flacăra iubirii/ Zidurile le dărâmă.// Dacă îl primești în dar/ Îți dăruiește iubire,/ Să-l păstrezi ca talisman/ În grădina fericirii.// Îți încălzește sufletul/ Ca și razele de soare,/ Coboară din univers,/ Dragostea-i nemuritoare.// Trandafirul înflorit/ De-l primești de la cel drag,/ Deschizi cu cheia fermecată/ Și zidul l-ai dărâmat.
(Tabloul vieții) Știm c-ați zburat în lumea asta mare/ Și ai făcut ce-ai vrut cu viața unui om,/ Dar ai găsit traseul, în față cu un pom/ Și vei răspunde în fața legii, la un singur om.// Daca-i ști de când aștept/ Măcar un semn să-mi dai,/ Dar tu mi-ai dat semnul crucii/ Ce știu că nu îl ai!// Ce mare mi-a fost mirarea,/ Oare tu chiar te-ai schimbat?!/ Vrei să ieși din ceața vieții/ Ce drumul ți-a întunecat.// Din acea viață frumoasă/ Zicem noi că-i trecătoare,/ Să ne-ntoarcem la credință,/ Doar ea e nemuritoare!// Cine ți-a venit în vis,/ Trubadur neliniștit…/ Planeta știu că e mare,/ Pe ce drum te-ai rătăcit?// Și-ți dorești o altă viață/ Acum către cele sfinte…/ Și prințesele frumoase/ Ți-au mai rămas doar în minte.// Și la dreapta judecată,/ Când tu vei fi întrebat,/ Cum răspunzi în fața legii,/ Câte vieți ai condamnat?// Cum spui tu câți bani ai strâns/ Și câți au răbdat de foame?/ Barca în care te-ai plimbat,/ Catargul a ruginit/ Și la fund te-ai scufundat.
(Pașaport pentru paradis) Paradisul e iubirea/ Ce în suflet o păstrezi/ Și trăiești o veșnicie/ În paradisul ce-l visezi.// De faci bine… dacă știi/ În paradis ai să fii,/ Pe acel tron strălucitor,/ În mireasma florilor.// Nimic nu-i mai de preț/ Ca dragostea în lume./ Nimic nu e mai sfânt/ Când stelele se aprind.// Numai dragostea te ține/ În paradis să trăiești,/ Printre flori și printre îngeri/ În palate împărătești.// Fără pașaport noi trecem/ Dacă facem fapte bune/ Că lui Dumnezeu îi place,/ Are loc pentru oricine.// Vrem să mergem fără grijă/ Către Dumnezeu cel sfânt./ Ca să pot să mă descopăr/ Fapte bune am făcut.// Numai iubirea, doar iubirea,/ Să zburăm la infinit,/ Să ne găsim fericirea/ În paradisul înflorit.
(Universul soției) Ce crezi tu că ai făcut,/ Mi-ai dat lecții de viață./ Ce-am avut mai bun ca zestre/ Eu le-am dat cu împrumut.// Vino acasă că am de toate,/ Tu nimic nu ai pierdut./ Eu am câștigat curajul/ Și-un tinerel cum am vrut.// Mi-a dat mașină și bani,/ Palat pe Coasta de Azur./ Cred că acum îți convine/ Să mergem în vacanță!/ Mulțumesc că tu mi-ai dat/ Doar o lecție de viață!// Iar preotul drag mie,/ Ce-ți spuneam adeseori,/ I-am dat un sfert din moșie/ Și se roagă pentru noi/ Să ne ducă în împărăție.// Ce ne-a rămas de plătit,/ Pe cei care o să ne ducă/ În cer la poarta raiului,/ Să spunem tot ce-am făcut.// Că în cer e judecata/ La noi, de tot ce-am făcut./ Eu am strâns acum bani,/ Să am cu ce plăti tribut.// Pe pământ lăsăm palate/ Și cufărul cu păcate,/ Dar acum ne privim/ În apa de la fântână,/ Ne iubeam, tu-mi ziceai „zână”…// Of, ce viață!…
(Să cunoaștem universul) De nu ar fi planeta Pământ,/ În aer am pluti,/ Cei care se iubesc/ În ochi nu s-ar privi.// Și tot ce e frumos/ S-ar pierde-n univers,/ Iubire, dragoste și avuție…/ Viața nu ar avea sens.// Ce-ar putea fi pe pământ,/ Că multe s-au schimbat,/ Tinerii sunt amețiți,/ Noua tehnologie i-a „computerizat”!// Oamenii de știință/ Vor fi teleghidați,/ Dacă-i conduce Coldea/ La beci vor fi păstrați.// Și care e morala/ Acum în Parlament:/ Să ne schimbăm soția!/ Putem da un decret.// Să-ți ții pe braț o perlă/ În ochi să o privești./ Nu simți că timpul trece,/ Dar tot îmbătrânești.// Dar tânăra perluță/ Frumos te-a păcălit/ Cu frumusețea ei,/ Toți banii ți-a topit.// Acum îi vin în minte/ Valuri de remușcări…/ Soția mea cuminte,/ Te-aș îmbrăca în flori.// Micuța mea perluță,/ Acum îți spun povești./ Privesc în ochii tăi/ Și simt că mă topești.// Măi bărbați, dați-vă votul,/ Că doar nu pățiți nimic,/ Întoarceți-vă la doamne,/ Fără bani și obosiți…/ Să puteți fi îngrijiți…// Morala:/ Cine-i nevinovat să arunce cu pietre!
(Om în Rai) Din puterea Domnului,/ Viața-i dată omului./ Drumul e predestinat/ Când la cer tu ești chemat.// Nu se știe „cum” și „cât”/ Putem trăi pe pământ./ Suntem născuți în țară sfântă/ Ocrotiți de mamă blândă.// Viața e un dar divin/ Ce-l primești că ești creștin,/ Dar să știi cum să trăiești,/ Cu respect, dar să gândești.// Să fac o casă-n grădină/ Și noaptea să o luminez/ Cu steluțe când se-aprind,/ Ca în rai să mă visez.// Nimic nu e mai sfânt/ Ca dragostea în lume./ Nimic nu-i mai de preț/ Ca bunul Dumnezeu.// Când somnul este dulce/ Și îngeri te veghează,/ Plutești în al tău vis/ Ca în paradis.// Pe covor de maci în rai/ Eu mi-aș dori să trăiesc./ Inima să le aprind/ La cei care mă iubesc.// Inimă, dacă ai fi o floare,/ Luna de pe cer în dar ți-aș da,/ În grădina raiului te-aș ține,/ Cu roua de pe flori eu te-aș uda.
(Respect) Îmi fuge gândul prin văzduh/ Peste mări, văi și oceane./ Nu are cum să amețească/ Că serpentine el nu are.// Din pom o frunză de-a căzut,/ Lăstar în locul ei îi crește,/ Dar omul viața și-a cernut/ Și cine oare-l mai privește.// Oricâte ar fi făcut în viață/ Toate în spațiu s-au pierdut./ Mai are de urcat o treaptă/ Și a aplecat de pe pământ.// Și cei rămași îl mai regretă?/ Dar, dacă o dată a greșit,/ Nu a rămas în gândul lor/ Un simplu om nefericit?// N-ar trebuie ca să uităm/ Acei oameni de știință/ Ce ne-au urcat pe trepte-nalte/ Și au trecut în neființă!// Profesori, doctori, aviatori/ Ce ne-au trecut munții în zbor,/ Cu cinste să-i omagiem,/ Noi, cât trăim, să nu-i uităm!// Cât trăim pe-acest pământ/ Să ne rugăm la Domnul Sfânt,/ să fie PACE!
(Un dar divin/ O familie cu 20 de copii) Nimic nu e mai sfânt în lume/ Ca darul dat de Dumnezeu./ Vă felicit cu al meu respect,/ Binecuvântați să fiți mereu!//Acești părinți sunt uniți de Dumnezeu/ Și când le-a pus pe cap cununa,/ Ei au jurat cu-a lor iubire,/ Chiar dacă drumu-n viață-i greu…// O, Doamne, câtă bucurie!/ Să fiți exemplu pe pământ,/ Să transformați în fericire/ Darul pe care l-ați primit!// De s-ar întoarce iarăși anii/ Și credința cu care-am trăit,/ Nu ne-ar mai sfâșia dușmanii,/ Cum cei bogați ne-au umilit.// Din respect de mamă spun,/ În viață s-aveți bucurii/ Și, dragi părinți, să arătați/ Viața-i frumoasă cu copii.// O boltă cerească/ Cu stele vă dăruiesc./ Copii, mamă și tată,/ Să străluciți ca ele/ În viață vă doresc!// Cât de frumos e că visul atât de mult dorit,/ Să le dați viață la douăzeci de copii,/ Pomul genealogic în casă a-nflorit,/ Cel mai frumos gând în viață s-a-mplinit!
(Nu vrem război) Pământul pe care trăim/ Nu-l vrem udat cu-al nostru sânge,/ Vrem pace în țara noastră sfântă,/ Cei ce ne conduc să-i prețuim.// Ce trist e să fii mamă,/ Să-ți ții fecioru-n brațe,/ Cu sângele pe față/ Și sufletul secat.// Nu vrem război în nopți târzii,/ Vrem pacea sfântă să ne-o scrii,/ Avem părinți, avem copii,/ Sunt împietriți de durere/ Și ani triști mereu vor fi.// Treziți-vă, conducători,/ Că viața-n ceață o privim,/ Negociați, nu vrem război,/ Vrem viața-n pace s-o trăim!// Să luptăm pentru stabilitate,/ Dreptul la viață, în liniște și pace,/ Că suntem toți cu inima rănită,/ Vrem să trăim cu drag/ În țara noastră sfântă.// La o mănăstire înruinată,/ În amurgul serii se rugau/ Doi copilași, loviți de soartă,/ Ce nici tată, nici mamă nu aveau.// Privim UCRAINA sfărâmată/ Cum ai pierdut copii și frați,/ Părinți și oameni învățați,/ Clădiri, combinate, fabrici, școli,/ Cenușă acum e-n locul lor.// NOI VREM PACE, NU RĂZBOI!”
Dna Floarea Frățilă dovedește, din plin, în grupajul de poezii prezentat astăzi, într-un stil propriu, dragoste și respect față de oameni, față de Dumnezeu și face un apel la autorități, la rândul lor să respecte oamenii și atrage atenția că viața este un dat divin și nu poate continua decât în timp de pace. Sunt de subliniat sensibilitatea și curajul în realizarea acestor creații lirice. Îi mulțumim și o așteptăm la o nouă lectură.
„La fiecare ședință de cenaclu lectorul ne invită la o călătorie în spațiul emoțiilor și sentimentelor sale. Ascultând poeziile marca Floarea Frățilă am bucuria să descopăr încă o dată talentul poetei. Colega Frățilă este înzestrată cu imaginație și sensibilitate … necesare la crearea poeziilor. Dna Frățilă dispune și de un curaj bine gestionat, care îi permite să vină cu sufletul deschis la cenaclu, punând în fața noastră sentimentele proprii, fiorii iubirii.
Cu grupajul de poezii de astăzi poeta introduce în literatură un nou gen de exprimare -„amintiri din adolescență”- o replică la Amintirile din copilărie a inegalabilului Ion Creangă. În grupajul de azi, ca și în celelalte ale dnei Frățilă, am simțit gingășia feminină, dar și stăpânirea învățăturii creștine, proprie poporului român. Mă refer la morala din poezia Să cunoaștem universul: „Cine-i nevinovat să arunce cu pietre!”
Ca o fină observatoare, poeta Frățilă constată că lumea e dominată de noua tehnologie, uitând tot ce e frumos în univers: iubirea, dragostea. În poezia Zidurile dintre noi, poeta definește dragostea și puterea acesteia de a topi ziduri, zidurile cu diferențele dintre oameni. Experiența din tinerețe o determină să afirme că „Trandafirul… aprinde dragostea…” și încălzește ca și razele soarelui. O constatare filosofică face poezia și mai frumoasă: „Dragostea-i nemuritoare!” Poezia Tabloul vieții este un tablou al personajului masculin care rătăcește pe la multe prințese frumoase, de la care rămân doar amintiri, în timp ce personajul se scufundă. Poezia Pașaport spre paradis dezvăluie crezul de bază al poetei: „Nimic nu-i mai de preț/ Ca dragostea în lume.” Această poezie ne dezvăluie o poetă creștină, cum este poporul român. Poezia Universul soției are ca susținere grafică un portret din tinerețe al poetei, versurile par autobiografice. Poezia se încheie cu bucurie pentru viața care a trăit-o: „Ne iubeam, tu-mi spuneai „zână”. Din poezia Om în Rai iese în evidență iubirea de țară, deci patriotismul poetei, îmbinat cu sincera constatare „Nimic nu-i mai de preț/ Ca bunul Dumnezeu.” Aici descoperim marea dorință a poetei: „Pe covor de maci în rai/ Eu mi-aș dori să trăiesc./ Inima să le aprind/ La cei care mă iubesc.” Poezia Respect nu mai are tema dragostei și cred că ar putea fi încadrată la poezie cu tentă filosofică. Este o poezie dureros de adevărată. Omului îmbătrânit nimeni nu îi mai dă atenție, iar dacă pleacă la ceruri, nu îl mai pomenește nimeni!. Demn de reținut finalul poeziei: „Cât trăim pe-acest pământ/ Să ne rugăm la Domnul Sfânt,/ Să fie PACE!” Poezia Nu vrem război! Deși este plasată la urma seriei, o consider cea mai valoroasă. Este plină până la refuz de mesajul antirăzboinic al poetei Frățilă, al româncei foarte patriotică, a omului contemporan bine informat cu evenimentele la zi. Dacă în poezia Un dar divin/ O familie cu 20 de copii poeta îndeamnă părinții să conceapă câte 20 copii, în poezia Nu vrem război! descopăr o mamă cu inima rănită de pierderea feciorului ucis în război. Tot aici surprindem copii orfani, cărora războiul le-a omorât părinții. Privirea iscoditoare a poetei ajunge până în Ucraina pustiită de războiul rușilor, unde au pierit copii, părinți, oameni cu studii înalte sau doar oameni simpli, au fost distruse școli, fabrici, combinate etc. Poeta ne îndeamnă să prețuim conducătorii, iar pe aceștia îi îndeamnă la lupta pentru stabilitate, liniște, pace, invocând dreptul la viață al oamenilor. Dna Frățilă, din partea mea aveți respectul și recunoștința pentru tot ce întreprindeți în numele cenaclului. Vă felicit!” (Mihai Doina)
„Referitor la limbajul poeziilor, autoarea a pornit de la principiul că cele mai nobile sentimente umane, nu necesită cuvinte mari și se exprimă, ca atare în limbajul colocvial. Autoarea pornește de la principiul că omul este o ființă care are menirea de a-l slăvi pe Dumnezeu și de a se bucura de toate darurile pe care Dumnezeu le oferă, în spiritul blagian: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Poezia are o tentă filosofică, datorată vârstei la care ne aflăm. Poezia conține adevăruri simple, dar permanente. Totuși, aș recomanda o mai mare atenție la construcția lirică, la versificație și la semantică. Dacă D-sa va stărui mai mult și reușitele vor fi mai mari. Poezia autentică trebuie să aibă sonoritățile curgerii izvoarelor de munte. Îi mulțumesc dnei Frățilă că ne-a oferit ocazia fericită de a cunoaște o creatoare autentică și prosperă. Apreciez curajul dumneaei și o felicit!” (Mihail Constantinescu)
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat un grupaj de nouă poezii. Există două teme care reies din versurile acestora și care au fost abordate, de fiecare dată, în creațiile dumneaei: dragostea și pacea. Prima poezie intitulată Zidurile dintre noi este o apologie a iubirii despre care se spune că poate și trebuie să străbată orice barieră. Motivul central al acestei poezii este trandafirul, văzut ca un talisman sau o cheie fermecată. În completarea acestor două teme (dragostea și pacea), autoarea face trimitere, în alte poezii, (ex. Om în Rai) la spiritualitatea creștină. Îi recomand să citească un anumit pasaj biblic; în Noul Testament, în prima epistolă către corinteni a apostolului Pavel, capitolul 13. Felicitări și o așteptăm și cu alte creații!” (Cristi Rusin)
„Privind materialul oferit de dna Frățilă, sunt în cumpănă. Nu știu ce să laud, mai întâi, poezia sau grafica care o însoțește. Fac o asemănare între felul cum scrie dna Frățilă și Miorița. În amândouă versurile curg ușor, popular, nefiind sofisticate, dar ușor de înțeles. Ca realizare apreciez poezia Om în Rai, care mi se pare deasupra celorlalte. Dna Frățilă are un dar dat de Dumnezeu și îl urmează: versificația. Scrie ușor, găsește subiecte pentru poezii diverse, lucru care este de apreciat. Felicitări doamnei și să adune poeziile pentru o carte.” (Dan Zanfirescu)
„În principal, lectorul de astăzi a atins, după părerea mea, trei subiecte: iubirea de lut, iubirea divină și tema păcii, o problemă care astăzi frământă omenirea. Cel puțin primele două sunt niște subiecte foarte dificile. Iubirea de lut este greu de exprimat în cuvinte și doar geniile reușesc să o exprime în totalitate. Realitatea este că iubirea de lut este un panaceu de foarte puțini cunoscut în mod real, care are capacitatea de a vindeca prin suferință. Referitor la iubirea cristică, este de asemenea greu de scos în evidență. Ea se simte și nu se trâmbițează. Este un act de curaj în a ataca acest subiect. Pe de altă parte, concepțiile sunt foarte diferite, așa cum și oamenii sunt foarte diferiți. Am avut ocazia să constat că aceleași idei circulă în timp, diferind doar prin modul de exprimare, care este un atu a celui care le exprimă. În acest sens, ca un exemplu, am considerat și eu, că raiul și iadul coexistă pe pământ, idee pe care, după aceea, am sesizat-o la oameni cu o pregătire filosofică indubitabilă. Cât despre al treilea subiect, pacea, a interesat omenirea în de-a lungul întregii existențe, în care din păcate, s-a confirmat adeseori cu opusul. În final, aștept și eu, ca și ceilalți, un volum de poezie al dnei Frățilă, urându-i șanse și succes!” (Mircea Mocanu)
„În materialul poetic prezentat astăzi de dna Floarea Frățilă constatăm teme variate, care adesea, de-a lungul vieții au devenit teme universale de meditație: tema iubirii, tema păcii, admirația și respectul față de creațiile înaintașilor și a contemporanilor. Dna Floarea Frățilă are un spirit de observație și o trăire acutizate, dovedind multă sensibilitate. Dna Frățilă scrie cu aceeași ușurință cu care vorbește. Și-a format un stil propriu simplu și la obiect, vecin cu vechile filosofii ale înaintașilor. Iubire, pacea și divinitatea sunt teme care suscită interes pentru toți muritorii de rând, ca și pentru cei înalți calificați. O felicit și doresc să revină în cenaclu cu noi creații.” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 03 august, începând cu ora 11:00, la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu va avea loc un spectacol omagial Smarandache (Manea) Agheană și lansarea cărții Iubire infinită, Ed. Izvorul cuvântului, 2024, autoare Frusina Agheană. Vă așteptăm, cu drag!
