Cotețul cu metafore – Beție
beție
sclavi ai beției de cuvinte
uităm ades ce-avem de spus
ne îmbătăm cu jurăminte
și le-ncălcăm pân` la apus
bem din tristeți fără măsură
din bucurii gustăm puțin
ne sărutăm cu-aceeași gură
cu care împroșcăm venin
cu ochii-n lacrimi ipocrite
ne plângem fals destinul crud
că n-a pus cercuri aurite
pe lemnul doagelor de dud
ne amintim de toți dușmanii,
însă pe prieteni îi uităm,
am vrea să ne întoarcem anii
și cu bani falși să-i cumpărăm
mereu, altcineva este de vină
iar noi suntem fără greșeală
ne arătăm, cu fală, masa plină
dar ne ascundem viața goală
ne plâng, după ureche, lăutarii
cu fruntea plină de sudoare
iar mai încolo, râd dricarii,
care știu drumul spre răcoare
mereu glumind cu cele sfinte,
ne luăm de gât cu Dumnezei
pe care-i îmbătăm cu jurăminte
mințind că nu vom deveni atei
în roua rece a altei dimineți
nimeni nu-și mai aduce-aminte
și continuăm aceleași vieți
mahmuri după beția de cuvinte
