Cotețul cu metafore – Casa de marcat
casa de marcat
în viitorul tehnologizat
totul va fi fiscalizat
și tot ce-n lume o să iasă
va fi întâi ,,bătut în casă”
nimeni nu scapă nebătut
încă de când e nou-născut
intând în viață-n mod profund
cu urma palmelor pe fund…
astfel, „botezul” a fost făcut
odată ce ai fost bătut
căci la „venit” ai fost bifat
și-așa vei fi pân` la „plecat”…
asta înseamnă, printre rânduri
că s-or fiscaliza și gânduri
căci vom avea, eminamente
impozit și pe sentimente
impozit pe un gând banal
va exista în mod real
căci statului o să-i plătești
că te mai lasă să gândești
și-atuncea statul „bate-n casă”
iar tu te bucuri că te lasă
și nu-ți mai pasă că îți ia,
optzeci la sută, partea sa!…
chiar și iubirea o vei declara
fiind neplătitor de tva,
căci, dacă nu e nedeclarată,
n-are valoare adăugată!…
iar statul, nu poți să-l înșeli,
cu nesfârșite giugiuleli,
ce n-au și vreo finalizare,
cu implicații bugetare…
și, mai ușor cu „te iubesc!”
căci unii te și urmăresc
să-ți pună taxă pe cuvinte
și, implicit pe simțăminte…
nu poți să spui „iubirea mea”
dacă nu scoți profit din ea
asta să-nvețe tineretul…
asta, și ce înseamnă „zetul”!
să-nvețe că nicio declarație
de dragoste, cu dedicație,
nicicând nu va avea efect legal
dacă nu are… bon fiscal
căci, fără bon, se poate spune
că ai făcut evaziune
și fără drept ți-ai însușit
iubirea fără de sfârșit…
impozitul pe ură-i tot la fel,
poate mai mărișor nițel,
căci chiar și ura se declară,
la orice circă financiară…
acolo, ca în temple reci,
unde se spun cuvinte seci
plătești impozit pe-o idee
la nesfârșitele ghișee…
intri acolo ca-n cavou
și te întrebi la ce birou
să spui ce ai de declarat,
ce n-a rămas fiscalizat…
„- Aici, vă rog să îmi semnați,
dincolo tre` să achitați
iar colo, la colega Tanța,
să mergeți, să vă dea chitanța!…
Vă rog să-mi spuneți câtă ură
ați adunat pentru-o factură
și pentru cât ați adunat,
plătiți impozit defalcat!”
„- De ce nu-mi spuneți dumneavoastră
care intrați în mintea noastră,
și știți ce este de plătit
căci vă urăsc la infinit!
eu am urât, și-am și iubit,
și pentru asta am plătit,
dar am venit să spun pe gură
că n-am nevoie de factură!
nu am nevoie de-o hârtie
să-mi spună mie ce-o să fie
dacă plătesc sau nu tribut
pentru ce-n viață am făcut…
vă spun, că nici n-aveți idee,
cât urăsc statul la ghișee
unde trebuie s-aplec capul
ca să mă jefuiască statul…
aici, unde niște madame,
ce parcă sunt din diorame
zici că sunt moarte și-mpăiate
roboți, fără umanitate…
așa impresie îți lasă
că sunt cam… nebătute-acasă
și că ar vrea, dac-ar putea,
să bată oricând pe cineva…
v-am spus aicea, printre rânduri,
despre impozitul pe gânduri,
ce în curând va fi pe bune
însă acum, nimeni nu spune…
va trebui să îți declari
și gânduri mici și gânduri mari
căci mințile ne-or fi legate
la case digitalizate…
atunci, cu-așa fiscalitate,
vom fi în ilegalitate
când vom dori să mai gândim
nu vom putea, de nu plătim!
astfel, vom deveni noi toți,
o lume-ntreagă de roboți
cu inimile împietrite
de-atâtea taxe neplătite…
grămezi de carne fără viață
vândute zilnic, ca la piață
ce-și trăiesc viața de stafii
ca „morți frumoși cu ochii vii”
