Brigada diverse – (T)urc ur(â)t
12 mai 2024
O fi el Mărgineanu vedetă, cum și alții încă au statutul, deși li-i trecută vremea, dar n-aș mai sta să-i ascult slova (nici nu i-am ascultat-o vreodată). Văd că s-a avântat să meargă la o televiziune constănțeană și să facă el pe reporterul, întrebând publicul, retoric, și gazda, totodată, dacă știu ce fac copiii lor, pe fondul ipotezei „ce a văzut șocat în Vama Veche de 1 mai”. Îmi vin la gură aceleași cuvinte adresate lui Pietreanu de la Vacanța Mare, cum că nu-i mai vinovat puietul decât părinții, dar că stricăciunea vine de la cap, de la propovăduitorii de folclor contemporan – și muzical, chiar dacă era vorba de un cumul de obiceiuri, proaste, dăunătoare și cu nesaț întreținute -, de la cei ce formează modele și le pun în circulație. Una peste alta, să nu uite Mărgineanu că unul ca mine rămâne interzis când se instalează cu zgomotul într-o curte și aude la „starostele” comunității, nu șef peste suflare, ci peste afacerea sa, dar un „bun” tipar pentru următorii indivizi ce se vor căpătui, o astfel de frază de o „profundă” înțelepciune, perorată de filozoful mai sus amintit: „Viața e precum părul de la c…, scurtă și plină de r…!”. Cu o astfel de expresie au fost înțărcați țâncii ce azi sunt liberi de contractul parental încă de pe la 10-12 ani și hălăduiesc aiurea fie și prin Vamă. Și-s destui „Ciorani” și „Țuți” care au mistificat realitatea înlocuind-o cu un surogat care la scurt timp din acest moment va sucomba.
Și? Dacă tot s-a ajuns la concluzia asta, hai să exploatăm nucleul și să scoatem cele 99 de procente din tot zăcământul de pe Terra. De aur. Poate-așa mai scade și el, ca petrolul, măcar cu un leu la gram. E nebunie curată, băieți! Ce dracu veți face cu atât? Și-n găoacea pământului ce mai rămâne?
Perorează unii jurnaliști…. Bat apa în piuă fără sens. Una dintre ei pornește de la o meteahnă cotidiană, aceea în care se găsesc din fragedă pruncie mai toți feții lumii, escaladată cu fiecare an la școală, ajunsă, după exemplul dat (o sintetizare rău asamblată), la vârful piramidei învățământului, la facultate, unde un student are tupeul și credulitatea (doar ele pot merge împreună) să impute profesorului punctajul obținut la un test, mai mic decât spera, pe considerentul că promisiunea cadrului didactic e literă de lege, mot-a-mot luată, aceea că nu se scade nota pentru greșeli de calcul. Și cadrul tâmp, și loaza de participant la curs. Cum naiba să emiți o asemenea cretinătate când esența oricărui lucru serios și bine făcut, de nivel de la maxim în sus, acolo unde fiecare tinde, rezidă în precizie? Și la chimie (deși nu există nicio indicație exactă, ci doar termeni care împreună trimit la această știință)? Automat, dacă „concentrația este mai mare de 100%”, substanța obținută este alta, nu cea scontată, automat proporțiile sunt greșite. Și cum nu te joci cu nimic din tabelul lui Mendeleev, mai bine o notă chiar zero acum decât cel puțin un mort mâine. Dar…. Jurnalista dorea doar să scoată în evidență că ea știe ce este gândirea critică și că uzul ei se reflectă în viața de zi cu zi. Și mai emite o serie de exemple ce fac apel la gândire…. Că stai în cumpănă la cumpărarea hainelor din pricina culorii, că îți alegi pantoful după toc și comoditatea la mers…. De-aia a îndrăznit și studentul….
Nu șmecher indianul, ci prost londonezul să se lase condus a treia oară de-un străin, fie el născut în inima Marii Britanii. Apăi, Shakespeare, mută-te în New Dehli și candidează la primărie!
