Propoziții pretențioase – Areolar
De-ar fi ca la aprozar, să te mai uiți, să mai dai la o parte, să alegi ceea ce îți convine.
Hai că la Obor te mai târguiești cu întreprinzătorul (m-am chinuit data trecută să-i prind slova fără sorți de izbândă) forestier, mai lasă un leu sau doi la bucată, te mai lasă să alegi, dar cu ăla care pune chezaș prețul micșorat la metrul cub cu trei, chiar patru sute de lei, să te aștepți că vrea să scape de marfă. Așa ne trezirăm la Tarbă anul trecut, dând în trap să acoperim mai repede „aplecătoarea” pentru o altă ieșire și-un adăpost făbricuței de canapele. Cât despre ce era pe dedesubtul tablei la Trufașu era clar: scândura și grinzile nu erau de calitatea întâi, nici meseriașii nu-și dăduseră silința să caute să fie la aceeași grosime, să aleagă mai multe la dimensiuni aproximativ egale și să le înșire unele după altele, iar acolo unde erau diferențe vizibile să introducă dedesubt, fie scândură ori grindă, pene pentru a le aduce la nivelul planului de deasupra. Grinzile-suport orizontale erau încovoiate concav, scândurile se decojiseră de scoarța rămasă pe margini. Iar pe deasupra se vedea limpede pe unde scândurile fuseseră mai subțiri, fiindcă tabla se adâncea. Dar cea mai mare problemă a fost proiectarea acoperișului, pornit de jos îndrăzneț cu o pantă la care s-a renunțat de la mijloc spre vârf. Când și-au dat seama unde aveau să ajungă, au renunțat și au coborât cel mai înalt punct cu vreo trei metri, chestiune care a mai adăugat la rându-i probleme. Acolo unde acoperișul se răsfrânge, în orice unghi, orice falț din apropiere tinde ori să stea lăbărțat, ori să țină apă mai multă decât la celelalte. Cumva am reușit să eradicăm – mai puțin forma -, toate infiltrările.
Următoarea lucrare a avut la fel doar rol de remediere. S-a transformat totuși într-o intervenție de nivel semi-capital. Dublă ca muncă față de una nou-nouță. Ceea ce se dorea în linii mari a fi doar „Câteva lipituri pe unde a început să curgă.” s-a transformat în desfacerea integrală a jgheaburilor din părțile de sud și est, adăugarea de cârlige pentru fiecare dintre cele vechi, tăiate cu flexul, relipirea multor îmbinări, găsite la verificare dezlipite, adăugarea de bucăți de jgheab nou acolo unde rugina nu permitea nicio cositorire. Pe tronsonul apusean și cel nordic am curățat de mâl pluvialele, am înlocuit părți de jgheab unde erau de înlocuit, am lipit unde se putea. Nu doar că se lăsaseră cârligele și curgeau unele îmbinări strașnic, udând pereții, ci și pereții primiseră o învestmântare de polistiren, burlanele ne mai potrivindu-se pe vechile amplasamente. Cele din curte deranjau, apa toată clocea pe platoul dintre Confecții și casă. Prin urmare. Tot lichidul pluvial s-a canalizat către arealul stradal: la colțul clădirii dinspre Tudor Vladimirescu; spre Ștefan cel Mare prin dosul clădirii, acolo unde lucrătoarele se lansează în pauză la afumare cu tutun, un spațiu nu mai lat de un metru cincizeci, dar cu aportul unei reducții, două burlane trimise în al treilea pe acea parte, deasupra țevii de gaz. Dar, tot a rămas unul la trei metri de ușă, care, pereche cu „colțatul” au primit, din toate părțile rămase de căruță, câte un saxofon budspencerpiedonian. N-ați priceput…. Primind suficient polistiren zidurile, distanța de la ele la jgheaburi s-a micșorat considerabil. Nu pe toate cele patru părți mari și două mai micuțe, rupte din cubul de mururi, la fel. O diferență de cinci până la zece centimetri le diferenția după modelul original al paziei. Ceea ce nu ne-a împiedicat să procedăm cu fiecare la fel. Saceagurile devenind inutile, am decis să intrăm în ștuțuri direct. Ele sunt cele rămase de căruță…. Dar ce e în plus devine utilizabil în alte părți și din două saceaguri, aduse la dimensiuni, îmbinate, arată ca arborii cotiți, realizezi un saxofon. Cu el treci peste țeava de gaze, care și-a găsit prindere pe perete sub placa de beton a etajului. La fel cel de pe colțul zidului de la strada Tudor….
