Fărădelegea lui Călin – Culul civil!
Aiuram. Dar cum altfel să înțelegi ceea ce citești decât prin rațiunea cuvintelor așa cum sunt?
Legea lege, însă…. Am mai abordat o dată bunurile corporale, mobile. Abia acum sunt lămurit: „care pot fi atinse”. Și haine – ferice de mine că măcar și ele sunt din această categorie, la ele fugise primul gând -, și mașină, și „paharul”. A se ține cont: citatele sunt extrase de pe un site care și-a făcut milă și ne-a dat o interpretare ca pentru tot natul (vorba venerabilului domn Ghinea). Plecând de la acest punct, Art. 2617 pare mai deslușit, chiar recurgând la banalitatea legislației dreptului asupra lui, schimbat concomitent cu locul bunului: constituiri, transmiteri, stingeri.
Pe lângă atributul corporal, Art. 2618 introduce și mai specificul „personal”. De parcă i-ar aparține „mai mult” astfel. De fapt, bunul este doar bun și se află în trafic. Se cere totuși supunerea lui legii locului unde a fost expediat, însă nu și nu în doar trei condiții: să nu fi stabilit părțile altă lege; să nu fie pus sub sechestru, depozitat… chestiile cu vânzări silite, măsuri asigurătorii, fiindcă legea e a locului; bunul e al pasagerului și este personal, deci legea este de asemenea a sa, cea națională.
Statul exportator dă legea bunului astfel transferat, iar condițiile și efectele aparțin rezervei dreptului de proprietate. (Art. 2619)
Cum bunurile nu se deplasează singure de la o țară la alta, mijloacele de transport au același regim. De calibru mare, sunt alese mai întâi navele și aeronavele, legea pavilionul, respectiv legea statului ce le-a înmatriculat. Urmează trenurile și mașinile și legile statutului organic al întreprinderii de transport. Legile de mai sus se aplică și bunurilor transportate, zice Codul Civil că așa i se formează dotarea tehnică. Cui și cum? Idem și pentru datoriile datorate pentru reparații, întreținere, asistență tehnică, renovarea mijlocului de transport. (Art. 2620)
Cam…. Nu știam ce stipulează legea pavilionului. Ne spune Art. 2621 în patru puncte. Puteri, competențe, obligații pentru comandant. Contractul de angajare pentru personalul angajat. Răspunderea armatorului pentru comandant și echipaj. Drepturi, reale și de garanție, asupra navei, aeronavei….
Astea-s tot corporale. Am reținut. Titlurile de valoare. Cine le emite – legea statutului său organic. Pentru trei tipuri de titluri, trei legi corespunzătoare. Titlu nominativ – legea statutului…. Titlu la ordin – legea locului (îmi amintesc mereu de Păcală și de cerința unui sătean: legea pământului!). Titlu la purtător – legea locului când se transmite. (Art. 2622)
La titlurile de valoare – ori legea precizată în cuprinsul lor (dacă reprezintă un bun), ori legea statului emitentului. Titlu – bun mobil, lege pentru drepturile reale ale mărfii. (Art. 2623)
Incorporalele. Hai că vizavi de operele publicate este corect să se supună unei legi, a statului unde a fost expus, difuzat, etc., nu pricep totuși de ce o operă de sertar, fără nicio intenție de expunere, să se supună vreunei legi, fie chiar și a autorului. De ce? Tocmai fiindcă autorul nu are niciun beneficiu. Cum nici cei care au publicate operele nu mai capătă nimic dacă nimeni nu-i mai bagă în seamă. (Art. 2624)
N-aș fi bănuit că pentru depozit dreptul se numește de proprietate industrială. Legea – a locului depozitului sau a locului de înregistrare a depozitului. (Art. 2625)
