Cenaclul Alexandru Sihleanu – 13 Aprilie 2024
TIMPUL ARE NEVOIE DE SPAȚIU PENTRU A SE INSTALA ȘI DE OAMENI PENTRU A SE ETERNIZA
Sâmbătă, 13 aprilie, † Sf. Sfințit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul (Pomenirea morților), ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu. În această zi, înainte de toate, să-i pomenim pe cei plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Ed. Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Unor parlamentari) O, parlamentari sus-puși,/ Chiar v-ați speriat de virus?/ După câte știu, măi frate,/ Voi aveți „imunitate…” (Bărbaților) Bine, fratele meu, știu,/ Că bărbatu-i grijuliu,/ Ia cadouri la nevastă,/ Când mai trece pe acasă. (Unui visător) Ooo! Ce bucurie mare!/ Am visat că sunt la mare,/ De nu suna telefonul,/ Stăteam, neică, tot sezonul.”
A continuat lectorul de serviciu dna Floarea Frățilă cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Bine ai venit, primăvară!) Ce frumos e-n drumeție,/ Cu prieteni am plecat,/ S-auzi foșnetul naturii, Cât de mult ne-au încântat.// Când poți iubi și mai e vreme/ Păstrează-n suflet ce-i frumos,/ Dealul, pomii și câmpia/ Mi-au trezit în suflet dorul/ Unde am trăit copilăria,/ Dar era secat izvorul…// Ce să văd acum oare?/ Pomii triști cum vântu-i bate/ Și biserica din sat/ Ce de-abia mai stă-n picioare./ Morții-s triști, parcă ne strigă/ Să le ducem câte-o floare/ Și câte-o cană cu apă,/ Dacă putem și mâncare.// Amintirile-s frumoase,/ Dar am sufletu-împăcat,/ Pentru o zi mă-ntorc în sat/ Și mă întreb acum eu oare/ De la viață ce-am luat?// Am privit cu drag natura/ Când totul e fermecător,/ S-auzi foșnetul naturii/ Și păsările cântând în cor.// S-au trezit la viață toate,/ Iarba te-nveselește,/ Livezile sunt îmbrăcate/ În rochițe de poveste.// Privim în zorii dimineții/ Cum soarele încet răsare/ Și ne mângâie blând fața/ Peste-ntregile hotare.// Și întinsele câmpii/ Cum au așternut covor/ La hărnicuțele albine/ Ce culeg nectarul lor…// Și regina le așteaptă/ Ordonat să vină-n roi,/ Să dea mierea parfumată/ Din floarea salcâmilor!// Hai să ne veselim,/ O să mergem și la mare/ Și în apa cristalină/ Să ne bucurăm de soare.
(Unde s-a pierdut speranța?…) Frumos vis am trăit,/ Dar s-a pierdut… în gând./ Cu dor aprins în suflet,/ Dar nu s-a-ndeplinit// Am vrut în seara asta,/ Plină de sentimente,/ Să le strâng cu drag/ Într-un buchet de flori/ Ce nu mai înflorește.// Eu știu că nu se poate,/ Motive sunt destule,/ Păstrăm ce-a fost frumos!/ Că va veni o vreme/ Când inima va spune.// Dorința de iubire/ În suflet s-a simțit,/ Ca un bulgăre de gheață,/ Dar care s-a topit…// Nu ți-am cerut vreodată/ Ce n-ai putut să-mi dai…/ Dar timpu-încet s-a scurs/ Pe florile de mai…// Spune-mi, pașii ce îi așteptăm,/ Unde am să-i găsesc?/ Și ochii tăi albaștri,/ Când pot să-i mai privesc?…// Eu voi rămâne încă/ Puternică știi bine,/ Dar am să fiu oricând/ cu gândul la tine.
(Anii mei…) Anii mei se scurg ușor…/ Anii mei ce-au fost închiși/ Într-o clepsidră,/ Se oglindesc în apa mării,/ Viața mi-a fost fericită.// Acum clepsidra s-a întors,/ Se scurg încet, pe drumul scurt./ Îmi amintesc cu drag de ei…/ Pe cine să-ntreb? Unde mă duc?// Că viața mi-e încă confuză!/ Aș vrea pe pământ să stau,/ Dar cum pământul se învârte,/ Mergem cu toții, rând pe rând,/ Spre zările necunoscute.// Și mă întreb, de mai e vreme?/ În ce lume mă regăsesc?/ Și mă întreb, ce vreau să fac?/ În vise eu încă plutesc.// Aș vrea să stau tot cu cei dragi,/ Crezând că-mi este mai ușor,/ Dar sunt umbre-ncrezătoare/ Și nu mai știi de cinʼ ți-e dor…// Iubesc florile și marea,/ Satul unde m-am născut,/ Cu drag biserica din sat/ Și școala unde-am învățat.// Nu ai în orizont rai sau iad,/ Mergi pe un drum predestinat,/ Mergi pe un drum ce nu vei ști/ Cine am fost?!Cine vei fi?!
(Arian – Pildă de la Dumnezeu) Glasul nostru, Doamne,/ Tu ți-ai îndurat…/ L-ai ținut în viață/ Și nu L-ai chemat.// Ne-am rugat noi, Doamne,/ Care știm durerea,/ Ce-nseamnă iubirea,/ Ce-nseamnă puterea.// Să cinstim pe cei care/ În grup s-au adunat/ Și cu credință-n Dumnezeu,/ Zi chiar și noapte, nu au încetat.// Pe micuțul înger, ARIAN,/ Cu riscul durerii l-au căutat!/ Dumnezeu ne-a arătat/ Ce-nseamnă credința.// Ce-nseamnă unire/ Și le-a arătat drumul și iubirea,/ Uite o pildă dată/ Pe al nostru pământ!/ Să fim credincioși/ Și cu toții uniți/ Într-un singur gând.// Elicopter – îngeri/ Ce nu ați încetat,/ Fără oboseală/ Voi l-ați căutat.// Bravilor aviatori/ Ce nu vă pot egala,/ Ce ați survolat pădurea/ Chiar dacă a-nserat.// Un ocean de lacrimi/ Ce-au curs neîncetat,/ Pe micuțul Arian/ L-au îmbrățișat.// Glasul nostru, Doamne,/ Tu l-ai auzit/ Și îngerul Lui/ Cu aripa sfântă/ Noaptea l-a-nvelit.
(Doamne, daca-ai pomenit!…) Doamne, dac-ai pomenit!…/ Visul meu s-a-mplinit:/ Omul ce l-ați pedepsit/ Mănăstiri a construit.// Lacrimile tale, mamă,/ S-ajungă la Dumnezeu./ Numai el face dreptatea/ Pe care nu o pot face eu!// Domnul BECALI, strigăm în cor,/ Vrem să fii nemuritor!/ Mănăstiri vei ridica,/ Numele ți-l vor purta.// Ne vom ruga la Dumnezeu/ Să fiți ocrotit mereu./ Un om cu-așa un suflet blând/ Rar se naște pe pământ.// Sunteți o ramură de măslin/ Care ne-ați tămăduit./ Îngerii să vă vegheze,/ Din zori, pân-la asfințit.// Când vor ajunge sus la astre,/ Ei vor plăti tot ce-au făcut/ Și vor ajunge în fața legii,/ De tot cât m-au chinuit.// Și dacă aș mai avea o viață/ Și-am merge, iar pe-același drum,/ Chipul celor care m-au chinuit/ Că viața mi-au făcut-o scrum?// De-ar fi să mă mai nasc odată,/ Doar pe Iisus l-aș mai privi/ Cum duce crucea greu în spate,/ Pe cei nedrepți i-aș pedepsi!// Iar mama disperată/ De strigăt și durere,/ Se roagă la Dumnezeu/ Ca să-i mai dea putere…// Deși e noapte…, dar e soare,/ Acum pe străzi în capitală,/ Dar steaua sfântă e domnul Becali/ Ce i-a sfințit o catedrală!// Cu mult respect, de sărbători,/ Eu vă trimit un câmp de flori/ Parfumul lor să vă îmbete,/ Și mâna Domnului cel sfânt/ Familia să vă dezmierde!// Distinse domn, eu vă trimit/ Succes să aveți în toate,/ În casă veșnic bucurii/ Și numai sănătate!
(Simbolul României) De ziua libertății, 1 Decembrie,/ Tu ai venit pe lume./ Acum ai un an/ Și „mamă” tu vei spune!// Un câmp de flori îți dăruiesc,/ Parfumul lor să te îmbete,/ Iară mânuța mamei dragi/ Obrajii tăi să îți dezmierde.// Și stelele se-aprind/ Când tu ne vei zâmbi,/ Și florile-nfloresc/ Când tu ne vei privi.// Cu drag te-a așezat/ În patul plin de flori,/ Să fii gingașă-n viață/ Ca și petala lor!// O boltă cerească/ Cu stele-ți dăruiesc/ Să strălucești ca ele,/ THEODORA, eu îți doresc!// Anii ți-i împletesc/ Cu flori de crizanteme,/ Să fii gingașă-n viață/ Așa cum sunt și ele!// Cu stele de pe cer/ Îți scriu frumosul nume,/ Să strălucești ca ele,/ Mii, viitorul îmi spune!//O za ce s-a desprins/ Din dragostea aleasă,/ Ești numai tu, THEODORA,/ Floarea cea culeasă!// THEODORA, de-ai fi floare,/ Și luna de pe cer în dar ți-aș da,/ În grădina fericirii te-aș păstra,/ Cu roua de pe flori eu te-aș uda.// Iar FLORY îți dorește/ Un drum frumos și fericit/ Și pe covor de flori/ Să stai în viață,/ Pânʼ la infinit!
(Răsplata poporului) În noaptea de Decembrie 29,/ Când lanțul suferințelor s-a rupt,/ Necontenit stăteai la datorie/ Și-ai apărat pământul țării sfânt.// Ai stat în întuneric,/ Fiorul morții-l așteptai,/ Ai ținut piept regimului/ Și țara pradă n-o dădeai.// S-au stins din viață copii dragi,/ Părinți și oameni învățați./ Ai luptat pânʼ la sfârșit,/ Poporul nu l-ai părăsit.// Chiar dacă anii ne-au fost triști,/ Ne-am bucurat de libertate./ Și n-ați lăsat ca țara noastră/ Să stea sub ziduri sfărâmate.// Acum trăim în libertate./ Cu toții ați luptat,/ Să apărați dreptul României!/ Ați fost un devotat.// V-ați unit umăr lângă umăr/ În nopțile de groază./ N-ați lăsat ca țara noastră/ Să fie subjugată.// Sunt micuță, nu am ce spune,/ Dar tata multe îmi povestea,/ Cum ați vegheat fără oboseală/ Când țara noastră suferea.// Acum șase ani tăticul meu/ Stătea sub zid făr-adăpost,/ Dar nu ploua cu apă rece,/ Ploua cu gloanțele de foc.// Stau în genunchi, vă sărut poza,/ Mă rog la bunul Dumnezeu/ Să fiți al țării conducător,/ Să aibă pace al nostru popor.// Sunt micuță, nu am dreptul/ Ca să vin la VOT./ Vă dăruiesc inimioara mea,/ Sunteți un PATRIOT.”
Dna Floarea Frățilă, lectorul de astăzi se dovedește, prin grupajul de poezii prezentat, un creator liric spontan, cu sensibilitate și spirit de observație, atât la emoțiile personale care i-au marcat viața, cât și dragostea de natură, de satul copilăriei. Este evidentă vibrația unei inimi de mamă, convinsă fiind că viitorul României sunt copiii. Particular pentru lirica dnei Frățilă este elogiul unor personalități ale contemporaneității care au sensibilizat nu numai opinia publică, dar unele au lăsat și o pagină în istoria României. Îi mulțumim pentru atmosfera plăcută creată și îi dorim sănătate, spor la scris și o așteptăm la o nouă lectură!
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat o mică parte din creația poetică, marca Floarea Frățilă. Azi am realizat, cu plăcere, cum se îmbină talentul cu gingășia sufletului feminin. În cuprinsul lecturării am ascultat poezii mai vechi, precum poezia dedicată lui Corneliu Vadim Tudor – decembrie 1989, dar și poezii mai puțin vechi, poezii care ne „vorbesc” despre fetița Theodora sau băiețelul Arian. Dar poeta Frățilă ne conduce pe aripile timpului la zilele timpului prezent prin poezia Bine ai venit, primăvară. În fiecare poezie, dar mai ales în cea mai proaspătă, poezia despre primăvară, am constatat emoția creată de „foșnetul naturii” și frumusețile sale. Amintirile copilăriei creează poetei ocazia întoarcerii în satul natal, ocazie care o ajută să constate că natura a reînviat, păsările cântă din nou în cor, iarba o înveselește, iar livezile sunt îmbrăcate „în rochițe de poveste”. Frumoasă comparație! La răsăritul soarelui sunt admirate „hărnicuțele albine”. Poeta ne îndeamnă să mergem la mare și să ne bucurăm de soare și de „apa cristalină”, dar nu ne spune și cu ce prețuri! Într-un mod original, poeta Frățilă descrie despărțirea de ființa iubită: căsnicia este comparată cu un vis frumos… pe care timpul îl face pierdut, dar s-a păstrat ce a fost frumos. În finalul poeziei dna Frățilă declară că: „Dar am să fiu oricând/ Cu gândul tot la tine” (Unde s-a pierdut speranța?…). În poezia Anii mei… am descoperit o sinceră declarație: „Iubesc florile și marea,/ Satul unde m-am născut,/ Cu drag biserica din sat/ Și școala unde am învățat”. Dar în această poezie am descoperit și o excepțională afirmație filosofică: „Aș vrea pe pământ să stau,/ Dar cum pământul se învârte,/ Mergem cu toții, rând pe rând,/ Spre zările necunoscute”. Poezia Simbolul României poartă un titlu interesant: simbolul este o fată care s-a născut la 1 decembrie, Ziua României. Când nou-născuta a împlinit vârsta de un an, a început să spună „mamă”, iar dna Frățilă îi dăruiește „Un câmp de flori” și „O boltă cerească/ Cu stele… ” urându-i să strălucească precum stelele și să aibă un viitor frumos, să fie fericită și să trăiască „Pânʼ la infinit”. Excepțională urare! Poezia Doamne, dac-ai pomenit!… mi se pare mai reușită poezie decât altele, dar mai are nevoie de îmbunătățire! Cu subiectul nu sunt de acord. Cred că l-am cunoscut pe Jiji în ipostaze care îl caracterizează cu adevărat. În anul 2004, după o primăvară foarte ploioasă în întreaga Europă, Dunărea a devenit supraîncărcată, iar Prutul a început să curgă înapoi, inundând, printre altele, un sat de câmpie din județul Galați. Becali a donat bani pentru construirea caselor sătenilor într-o zonă de deal din vecinătate, aducând cu el televiziunea. După câteva luni a mers să inspecteze cum au fost folosiți banii săi, dar a venit fără televiziune. Sătenii îi cereau bani și pentru mobilier, iar Jiji le-a vorbit urât. Eram prezent acolo cu colegii din Tabăra de Sculptură și cu reprezentanți ai Direcției de Cultură DUNĂREA DE JOS pentru a vedea cum lucrările noastre au fost primite și împodobite cu marame și flori de localnici. În tabără am executat fiecare câte o troiță (acesta era subiectul taberei) Direcția de Cultură le-a donat primarilor din câteva comune, printre acestea era și noua așezare rustică cu Becali venit să-și admire personal rezultatul gestului generos. Mulțimea îl implora, iar el… le vorbea urât. Întâmplător sau regizat, poeta plasează în finalul lecturii poezia cea mai veche din lista de astăzi intitulată Răsplata poporului, dedicată tribunului Corneliu Vadim Tudor, neobosit luptător pentru apărarea intereselor poporului și a adevărului istoric. În această poezie am remarcat admirația dnei Frățilă pentru persoana Corneliu Vadim Tudor. Și eu l-am admirat pe acest mare român. Chiar doream să fie ales președintele României, dar și-a introdus codița UDMR de frică, că ajungând președinte Vadim, primul lucru care îl va face, va pune mitraliera pe maghiari. Dar Corneliu Vadim Tudor, ca poet, a folosit o figură de stil, o alocuțiune poetică. Mitralieră nu avea, dar chiar dacă ar fi avut, nu ar fi putut face ce dorea, deoarece nu era singur la conducere: avea și miniștri și consilieri, și partidele… Însă maghiarii au realizat că nu le va fi ușor și s-au opus, reușind să influențeze opinia publică și toată Europa. Pentru „sărbătoarea” de azi, felicit poeta Frățilă și îi doresc multe și reușite realizări pe câmpia poeziei și pe toate laturile activităților D-sale, îi urez sănătate, inspirație și putere de creație! Îi doresc și un pix vrăjit care să o ajute la crearea a cât mai multe poezii frumoase!” (Mihai Doina)
„Poezia dnei Floarea Frățilă este sprințară și ușor de citit. Dumneaei ar putea și când vorbește, să vorbească în versuri. Temele sunt feminine și am observat că în poezia Unde s-a pierdut speranța?…, dacă suntem atenți, își destăinuie unele amintiri din tinerețe. Are talentul de a păstra numai ce este frumos în viață. Cu voie sau fără voie, în poezia Doamne, dac-ai pomenit!… poeta folosește un oximoron frumos: „Deși e noapte…, dar e soare”. Fiecare are libertatea să spună ce gândește și să aibă idoli. Pentru acest lucru eu o respect, o felicit și succes în continuare!” (Dan Zanfirescu)
„Lectorul de astăzi, dna Flori Frățilă, ne-a prezentat câteva poezii în care a abordat diverse teme. În prima poezie Bine ai venit, primăvară! Își exprimă sentimentele față de venirea primăverii, anotimpul care reia ciclul natural al anului, depășind momentul la care se referă și ne invită și la mare. Într-un moment de melancolie, autoarea retrăiește o poveste de dragoste, regretând timpul care s-a scurs și dorind ca acele momente să se repete: „Dar timpu-încet s-a scurs/ Pe florile de mai…” Versurile autoarei nu au o structură clară, ci ne trimit, ba la poezia clasică, ba la poezia modernă. Uneori întâlnim o rimă bine întocmită, care se intersectează cu versuri albe. De la poezia romantică, autoarea trece la o temă realistă, abordând în versurile sale incidente și fapte reale. Ex: poezia în care autoarea reflectă o întâmplare nefericită și anume rătăcirea unui copilaș, care este căutat de toată comunitatea și în final fiind găsit teafăr. Putem spune că în final autoarea aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru minunea făcută, ținând în viață acest copilaș pe care l-a apărat de orice rău. Versuri pline de patriotism întâlnim în poezia Simbolul României în care autoarea consideră copiii a fi viitorul națiunii noastre, referindu-se aici la o fetiță cu numele Theodora, care se naște de Ziua Națională a României, 1 decembrie. Felicitări pentru frumoasa zi pe care ne-a oferit-o astăzi la cenaclu!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Într-adevăr dna Floarea Frățilă azi ne-a oferit o bucurie căci poezia este bucuria vieții. În prima poezie Bine ai venit, primăvară! Autoarea redă efervescența sufletului iubitor de natură, care se transfigurează, acumulează emoții, impresii care sunt transpuse artistic în versuri. Autoarea evocă amintiri din satul natal, din copilăria fericită cu multă nostalgie. Elogiază soarele, astrul suprem ce înfrumusețează lumea. Poezia se termină cu un îndemn la trăirea plenară, fericită a vieții Recomand o transcriere a poeziei, ca versurile să aibă aceeași măsură. Poezia Unde s-a pierdut speranța?… este o reflecție a existenței umane, a destinului fiecărui om și asupra trecerii ireversibile a timpului. Și aici apare îndemnul de a trăi frumos viața. Apare un paralelism între nostalgia unei iubiri neîmplinite și permanența iubirii din sufletul autoarei. În poezia Anii mei… apar elemente biografice, autoarea punând multe întrebări retorice: „Și mă întreb, de mai e vreme?/ În ce lume mă regăsesc?/ Și mă întreb, ce vreau să fac?/ În vise eu încă plutesc.” Mărturia iubirii pentru cei dragi, pentru natură, implacabila pecete a destinului asupra vieții noastre, sunt alte teme lirice abordate. Mi-a plăcut poezia Arian – Pildă de la Dumnezeu, căci a subliniat ideea puterii rugăciunii colective pentru salvarea unui copil. Autoarea aduce mulțumire celor ce s-au implicat în căutarea lui. Simbolul României este un titlu bine ales, căci noua viață apărută, fetița Theodora, înseamnă viitorul României. A surprins foarte frumos chipul deosebit al copilului ce aduce atâta bucurie. Ultima poezie Răsplata poporului evocă o personalitate care s-a implicat în istoria României și care a fost sacrificată. Întrebarea mea este retorică: de ce au existat atâtea personalități care au schimbat istoria și acum în mileniul III cu milioane de oameni școliți, România este în regres?” (Ecaterina Chifu)
„Poezia audiată astăzi este o creație a nostalgiei și a elogiului altruist de sub- stanță, pentru că a găsit un mod artistic de a elimina în prezentarea unor personaje bine-cunoscute a unei analize de caractere, preferând elogierea pozitivului fiecărui personaj pentru binele comunității în care trăiește și știe să se dedice lui cu părțile sale bune, ținând cont că răul apare în fondul fiecăruia din noi, în mică sau mai mare măsură. Este o poezie a gândului transpus cu sinceritate, fără a căuta cu obstinență o rimă. Este rar să citesc o poezie dedicată unor personalități ale contemporaneității. Recomand pentru viitoarea lectură și o poezie despre filosofia dânsei de viață. Vă aștept cu drag la o lectură viitoare.” (Daniel Aurelian Rădulescu)
„Dna Floarea Frățilă este ca structură un poet adevărat, caracterizat prin sensibilitate, observație, empatie puterea de a trăi lucruri simple proprii, umane diferite. Dumneaei are puterea de a trăi cu profunzime, atât evenimente proprii cât și evenimentele altora pe care le asimilează prin empatie. Dovedește ușurință în versificație și claritate. Filosofia de viață a dumneaei, în general, este a unui învingător. O excursie în satul natal duce la împletirea unor observații curente cu nostalgia timpului copilăriei: „Amintirile-s frumoase,/ Dar am sufletu-împăcat,/ Pentru o zi mă-ntorc în sat/ Și mă întreb acum eu oare/ De la viață ce-am luat?” (Bine ai venit, primăvară!) Pe urma speranței în poezia Unde s-a pierdut speranța?… autoarea îndeamnă la păstrarea a tot ce a fost frumos, pentru a putea merge mai departe în viață. În poezia Anii mei… autoarea își imaginează trecerea timpului măsurat de o clepsidră. În acest amestec de vreme trecută și timp viitor, autoarea își pune întrebări asupra propriei existențe: „Și mă întreb, de mai e vreme?/ În ce lume mă regăsesc? Și mă întreb, ce vreau să fac?/ În vise eu încă plutesc”. În poezia Arian – Pildă de la Dumnezeu autoarea ne prezintă o întâmplare cu pierderea unui copil de doi ani la a cărui căutare participă o întreagă comunitate. Vibrația unui suflet de mamă evidențiază în aceste versuri empatia dnei Floarea Frățilă și încrederea în forța supremă a lui Dumnezeu și în unirea localnicilor. În poezia Doamne, dac-ai pomenit!… dna Frățilă aduce un elogiu unei personalități comune, dar religioasă, care a empatizat cu o parte din conaționalii săi în vremuri de restriște. În poezia Simbolul României ni se prezintă coincidența nașterii unei fetițe de Ziua Națională a României, 1 decembrie, care capătă numele Theodora, ce ne trimite cu gândul la Mântuitor. Ea reprezintă speranța într-un viitor mai bun. În poezia Răsplata poporului autoarea aduce un omagiu omului de cultură și patriotului Corneliu Vadim Tudor, naționalist convins. Face în aceste versuri o paralelă între omul patriot și educația cu iubire de țară, transmisă propriilor copii. Îi mulțumim dnei Frățilă, îi dorim succes în continuare și o așteptăm cu drag la cenaclu!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dna Georgeta Iuga. Vă așteptăm, cu drag!
