Fărădelegea lui Călin – Cinul civil
Pe neînțelesele căi ale legii. Astfel suntem retrimiși la origini.
Nu la izvoare…. Dar undeva de unde încep în civilie toate necazurile vieții. Ceea ce pare tuturor debutul unui secol de fericire și ajunge de cele mai multe ori să strice orice urmă de umanism: întemeierea familiei prin actul juridic cel mai firesc (deși s-a ajuns la uniuni…), căsătoria. Însă, discuțiile minimalizate din acest punct, Art. 2585, au ca fond legile specifice. Specifice până la a nu li se da un număr, un an, un titlu definitiv. Și, luat prin învăluire, cel ce parcurge Codul Civil are parte în continuare de formulări neconforme. Nu de genul „Legea aplicabilă la încheierea unei promisiuni de căsătorie, este legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți.”. Nu mă lua, domnule, cu „Condițiile de fond cerute…”, că mă derutezi. Cum era? A! Ocârmuite! Am ajuns la guvernarea…. N-am fi știut (!) că și efectele, și consecințele logodnei se supun legislației „… reședinței obișnuite comune…”, a legii naționale comune viitorilor însurăței, dar fără o reședință „…obișnuită în același stat.”, a legii române, când nu există una de pus la comun.
Ceea ce pentru unii este ciumă, pentru alții este mumă. Cu aceleași condiții de fond, Art. 2586, se trece la căsătorie, în același sector propriu național viitorilor parteneri la momentul încheierii (celebrării) mariajului. Acilea stăm să ne zăbovim matematic. Ipoteză: „… impediment la căsătorie…” la străini; incompatibilitate „… cu libertatea de a încheia o căsătorie” a impedimentului. Efect și rezolvare juridică: înlăturarea acestuia, dacă un soț este român și căsătoria se încheie pe teritoriul României.
Apăi…. E lege, e aleasă și stabilită? Încheierea căsătoriei nu era normal să se realizeze prin mijloacele și după tipicul juridic al statului unde se celebrează? Adică, se putea trece la articolul din urmă sau se subordona conținutului legal aferent sau subînțelegerii…. Tot așa, dacă procesul de „activare” a uniunii familiale se face într-o ambasadă sau într-un consulat de către persoanele avizate, ale noastre fiind, declarate ca teritoriu românesc, automat se aplică legea română. (Art. 2587)
Uitați dovadă de inechivoc la Art. 2588, cum trebuie să fie formulată o astfel de trimitere: „Legea care reglementează cerințele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulității căsătoriei și efectelor acestei nulități.”. Aceeași mumă, aceeași ciumă și la Al. 2. Când la baza nulității căsătoriei stă încălcarea condițiilor de fond, de declarat în străinătate, lipsa sancțiunii din legislația română determină inadmisibilitatea nulității în România.
În general, propunerea de a găsi și aplica efectele căsătoriei, are o ordine „firească”: legea reședinței comune; legea cetățeniei comune a soților; legea statului unde s-a celebrat. Legea stabilită dictează și asupra efectelor personale, cât și patrimoniale ale căsătoriei, cu excepția regimului locuinței familiei, pentru care se folosește doar „… legea locului unde este situată”. Mă prind că nu m-am prins ce caută „… de care soții nu se pot deroga…”. Ar putea avea fiecare statut special din cauza mariajului? Sigur nu. Prin urmare: de ce o astfel de stipulare? (Art. 2589)
Stătea scris și-un „… indiferent de regimul matrimonial ales.” după derogarea soților de la articolul tocmai părăsit, însă nu avea nici precizarea anexată niciun folos. Uite că nu mai știu când se alege regimul matrimonial, cum nu-mi amintesc referințele anterioare la acesta, dacă înainte sau după celebrare. Am căutat și am găsit. Regimul înainte, fiindcă va sta scris pe actul de căsătorie. M-am documentat fiindcă la Al. 2, lit. c), spune că alegerea legii pentru regimul matrimonial este aleasă după încheierea căsătoriei, ceea ce contravine anterioarei alegeri. Și pentru că celelalte legi de unde pot alege sunt legile statului de până la definirea regimului, ale cetățeniei fiecăruia sau ale reședinței obișnuite avute unuia dintre ei. Plus că alegerea legii este comună. (Art. 2590)
