Fărădelegea lui Călin – Cicul civil
Unde sunt iernile de altădată? Unde este România?
De parcă a fost vreodată altundeva. Doar la picioarele celor deștepți, celor bogați și celor ce au determinat istoria. Alții. Străinii. O „carte” ce ne „conectează” la valorile legislative globale, de „drept internațional privat”. O existență juridică depusă în două articole, 207-208 din altă lege decât curentul Cod Civil: Legea nr. 71/2011.
Mă simt liniștit când mi se explică pe îndelete și de la început terminologia. Art. 2557 este printre puținele redactate bine, coerent și pentru folosul oricui. Ce cuprinde: norme ce determină legi cu aplicabilitate în raporturile cu dreptul internațional privat. Ce este acest drept: raport civil, comercial, în principal „… și alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate. Spre clarificare: caracter străin al unui element dintr-un raport juridic ce necesită aplicarea unei legi internațional. Se vede deci cu ochiul liber inutilitatea cuvântului ce determină toată explicația lexicală. Încheierea pare să dea drept deplin și primordial următoarelor stipulări, dacă celelalte din dreptul UE și ale celor la care suntem parte nu normează altfel.
Primordialitate românească și pentru încadrarea instituțiilor care împart dreptatea, dar și pentru încadrarea raportul juridic, ambele primind apelativul „calificare”. Adică abilitare. La Al. 2 e prea sumară încadrarea „retrimitere”, ar fi avut nevoie de o altă formulare. Chestiune motivată de cercul vicios de multe ori al pasării de la o jurisdicție, cea străină, la cea română. Plus repetiția. Frazei îi era bine și fără „În caz de retrimitere…”. Limbajul și cutumele fiecăruia, încă nepuse mondial într-o ordine firească, mă fac să mă întreb dacă nu cumva capra e gâscă și măgarul pui (cum deseori se fac traducerile) pe alte meleaguri, de se pune sub semnul echivocului „Natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor…” și se trece sub atribuirile fiecărei legislații. De altfel un gest legic firesc. Ce stă scris la Al. 4 este puțin probabil. Neștiința nu mai poate fi invocată mai mult de câteva minute. Că n-ar cunoaște legea română instituția juridică respectivă sau o știe cu alt nume, caz să se folosească denumirea legii străine. Iar n-am să-nțeleg introducerea lui „Cu toate acestea” la Al. 5, cum nici la altele nu am simțit necesară întrebuințarea. Anterior se vorbea despre instituții, aici despre părți, anterior aveam a face cu denumiri, aici cu voință, interpretare, punere de comun acord și de catalogarea legislativă. (Art. 2558)
Ce au neromânii și noi nu. Art. 2559 le transpune pe șleau: dispoziții de drept material și norme conflictuale. Revenind la adevăratul curs textual al retrimiterii, acela că primul pas este al străinilor. A doua propoziție o folosim cu sens contrar, încât ceea ce se dorea românesc rămâne pur străin și nu mai necesită stări juridice conflictuale.
Noi le știm pe ale noastre și le credem perfecte, unice și demne a fi model. Iată ce dezvăluie Art. 2560. Că sunt state care aplică mai multe sisteme juridice. Evident speța se rezolvă de obicei cu al (sistemului…) țării respective. Când speța nu este legiferată punctual, raportul juridic clamat alege sistemul legislativ cel mai apropiat, cu cele mai multe elemente comune, cu cele mai multe similitudini. Din ce-mi aduc aminte de la Codul Penal, există și o posibilitate de a alege sistemul cu grad maximal pentru victimă sau minimal pentru făptaș. Depinde de interes.
Nicio acțiune fără reacțiune. Cum niciun sistem juridic străin fără garanția noastră și invers. Prezumate până la exista alte puneri de acord între Ministerele de Justiție și de Externe. (Art. 2561)
