Brigada diverse – (V)rei, Doi(n)a, (s)ă (t)e ro(g)?
28 martie 2024
Ori polițiștii au învățat între timp – adică de la inventarea bancului cu sandalele sau cel cu un pantof negru și unul maro până mai ieri – să numere, ori…. O enigmă o asemenea sumă pusă pe seama însușirii necuvenite. De-ar fi stat în buzunarul unui ins, te-ai fi aștept la precizie desăvârșită până la ultimul leu, chiar dacă cifra celui din urmă este zero. Dar, șterpelită dintr-un magazin, suma este ridicolă. Să spună orice gestionar că exact 3260 de lei s-au furat din casă. La asemenea teanc de lei, trebuie să fi fost minim 20 de clienți, dacă nu și mai bine pentru un magazin, presupun, mai de cartier. Și chiar la final, după ce s-a făcut casa, de s-ar fi produs deposedarea, cine ar fi făcut un astfel de monetar ,,imperfect”?
Așa părinți, atare copii. Plecați pe alte meleaguri, rămași ,,orfani” de țară pentru cele trei ore de întârziere a cursei de întoarcere, au găsit momentul oportun să se dea în stambă: ăi de cântă să cânte și cei de joacă să joace. O horă în aeroport.
Aveam așteptări ca alți profesori să-și dorească o mini lecție la începutul fiecărei ore de curs: de gramatică și lectură. Însă tocmai acolo unde este necesar un astfel de exercițiu se încearcă perechea celor cinci minute de deschis bine gura neaoș: tocmai la limba română. Că mă și întreb ce se predă la această materie.
Copii am fost și noi. Norocoși că n-am participat la atâtea concurări ca-n ziua de astăzi. N-am fi știut că ni se cer chestiuni pe care nu le-am fi înțeles defel. Iată la ce apelează o duduie pentru cei care se înscriu – scrie clar, copii și adolescenți -, pe lângă altele: ,,starea interioară a interpretului”. A interpretului – un biet învățăcel cu pretenții precoce și neîntemeiate de artist – de folclor…. Nu tratez cu vehemență sub nicio formă subiectul. De fapt deloc. Dar am două alte întâmplări petrecute la distanță de o jumătate de oră ce vor completa ceea ce n-am vrut să opinez cu cea mai mare tărie. O ședință. Veți găsi a cui. Un om – dincolo de statutul actual și cel trecut – cu care avusesem o discuție generală înainte de…. Probabil că de ar fi ascultat ultima mea intervenție, n-ar mai fi…. Ce a făcut mai exact. A intervenit, cu aerul și discursul, peste nivelul audienței și chiar când mă prinsese…. Mă concentram pe ideea țesută ca un meșter de vorbe și gânduri ce este, încă, septuagenarul, cum aproape două ore nu am reușit, deja când prezenții, la nimic altceva decât la urmărirea celor din fața lor, au devenit brusc vocali. Fiecare găsise ceva să discute cu cel de lângă el. Un gest al unei clase sociale de… ignoranți. A doua întâmplare. O copilă trecută la încă un ,,hai să-l ajutăm și pe ăsta”, urcată pe scenă ca să își liniștească părinții că a rămas așa cum era sau chiar a evoluat un dram. Copila – o nedreptățită la un concurs local, gratuit. Pornită deci să dea glas unui monument de cântec: Copacul. Cât să revin din marasmul că educat, needucat muzical, uite o fetișoară pusă pe treabă și peste medie la controlat notele. Și mă înșelasem că avea ceva… înclinații.
N-a prins el traseul și pasagerii adecvați. N-ar mai fi declarat nonșalant italianul venit în București să șofeze pe autobuz că sunt cei din breaslă respectați mai mult ca-n țara lor de origine.
Budismul. Când nu știi…. Însă tot te poți mira de diferențele între poruncile între oricare dintre religii, și primite de la ăl mare: la creștini zece cu ,,Să nu…; la budiști opt ,,A te abține să”. Printre ele, ,,A te abține să ucizi…”. O recunoaștere că ni-i sămânța feroce, uricioasă și numai bună de trimis cu recomandată în veșnicul Iad.
