Fărădelegea lui Călin – Cibul civil
Par ici… încă am îndoieli că pricep uneori ceva.
Și lexical, și logic, o antamare a interzicerii (cam asta înseamnă în sine decăderea) exercitării unor drepturi. Aici n-ar trebui să intre chestiunile între părți care sunt jalonate periodic și funcție de cerințele stabilite. A, pentru acte unilaterale poate, dar să știm – și probabil că vom afla – care și în ce condiții. În rest… stabilirea unui termen de decădere pentru exercitarea unui drept…. Vom vedea. Am judecat limpede. Al. 2 se referă la neexercitarea dreptului (subiectiv; ?) „… înăuntrul termenului stabilit.”. De pierdut – dar și aici avem parte de „subiectivism”; se găsește mereu și pentru înăuntru un în afara ca excepție – sau de împiedicat după. (Art. 2545)
„Bat câmpii” ca să se vadă că am dreptate. Un termen de decădere stabilit „preventiv” poate deveni abuziv. Și o clauză pe un act ce cere imposibilul devine automat nulă, adică încearcă să exerciți în fapt dreptul dacă nu se poate. (Art. 2546)
Prescriere dacă neîndoielnic este termenul de decădere. Oare cine și cum fiecărei/uia? (Art. 2547)
Este lege potrivnică, termenul de decădere se poate suspenda sau întrerupe. Însă în mod normal sub nicio formă. Era nu mult în urmă un termen de șase luni minim după suspendare…. În acest Al. 2 sunt doar cinci zile răgaz pentru cine mai putea exercita un drept după suspensia termenului de decădere. Forța majoră fiind una dintre excepții. Și o acțiune în justiție, dar aceasta întrerupe perioada decăderii. (Art. 2548)
Interesele personale, private, sunt mai laxe în ceea ce privește contractele. Se poate renunța la decădere și înainte, și după împlinirea termenului. Numai „… termenele de decădere de ordine publică…” nu pot fi nici modificate, nici nu se permite renunțarea anticipată sau după începere. (Art. 2549)
O incursiune în urmă, la cerința Art. 2550, leagă decăderea de Art. 2513, care acceptă opunerea ei (în 2513 opunerea prescripției) până la primul termen stabilit de instanță. Intrate în acest joc curat juridic, părțile asistă „neputincioase” la invocare și aplicare din oficiu a termenului de decădere. Pentru drepturile de care dispun liber, părțile nu se supun acțiunilor organului de jurisdicție.
Titlul III. Aici se stabilesc termenele. Anunțul Art. 2551. Cu o revenire la cuvântul despre care am făcut caz la Art. 1. I se alătură izvorului natura.
Școlărească. Săptămâni, ani sau luni. Termen pentru fiecare: ultima săptămână în ziua specificată, ultimul an, ultima lună. Nu-i 31 în luna respectivă, 30, 29 sau 28 se consideră final de termen. Mijlocul lunii, dacă este, rămâne 15. Și ca să se mai lungească acest Cod Civil, x luni și jumătate, jumătate este tot 15 (cum altfel?). (Art. 2552)
La zile e cu „integrale”. Nu există în calcul prima și ultima zi. Dar, o ultimă zi există și ea se termină (ca-n civilie) la ora 24. Ia auzi colea. Dacă actul se desfășoară și se împlinește la locul de muncă, la final de program se consideră ca ultima oră la finalul termenului. Fără să fie trecut ca alineat, se semnalează aici legitatea Art. 2556, de la finele titlului și capitolului. (Art. 2553)
Nebunii…. Pune, domnule, în zi de lucru termenul, căci altfel trebuie să mai aștepte cei implicați până în prima lucrativă după termen. (Art. 2554)
La ore ca la zile: prima și ultima de neluat în seamă. (Art. 2555)
Și ia să vedem Art. 2556. Actele au permisiune să se considere făcute în termen, dacă se trimit înscrisuri prin poștă de atestare, chiar și în ultima zi și până se închide oficiul poștal.
Se uită însă în ce secol trăim și ce tehnologie folosim. Doar ca să împiedicăm la o adică evidențele. Nu la ei email, whatsapp etc. Cele ce astăzi sunt din plin uzate.
