Literadura nr. 31 (2)
Daria MARUSEAC
(n. 25 iulie 1997, Suceava): medic rezident în București, membră a Casei de poezie Light of ink din Suceava. A
Am publicat poezii în revistele Tomis, Echinox, Steaua, suplimentul L.ink, blogul-revistă de poezie Parnas XX, pe platforma literară O mie de semne și platforma literară Noise Poetry.
Premii: Premiul „Panait Cerna” (acordat la Concursul Național de Poezie „Panait Cerna”, ediția XXX, 2022)
Marele premiu (la Festivalul Național de poezie „Costache Conachi”, ediția XXX, 2022)
Marele premiu (la secțiunea poezie nepublicată, în cadrul Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 55-a, 2023).
tot ce zboară
de la pieptul meu la pieptul tău
vederea la distanță și căldura de pe spate
spațiul să simțim să păstrăm și să nu mai dăm drumul
animalul meu pe moarte a plâns și a plâns mult să-i deschid ușa
și nu am știut că animalul meu este pe moarte. l-am luat în brațe și l-am iubit mai mult
sistemul universal de distribuire a pisicilor mă tot caută. îmi arată câte o bucată din animalul meu pe
copila înrămată pe perete mă privește cu ochi temători fața pe moale și brațe strânse și nu știu ce să-i mai spun
să-i promit că va păstra animalul împrumutat din brațe. nu o voi face
va avea altele și nu le va păstra. nu o voi face
am tot învățat despre debilitate slăbiciuni și apăsarea pe stimuli să scoți totul deodată
cum să faci față la ceva greu temându-te de lustră drumul spre oraș cealaltă parte a străzii și camerele rămase goale în care ai simțit nu ai păstrat și acum dai drumul
cinematograful neliniștii morale
prietenii noi pe care îi iubești atât de mult încât încep să se iubească între ei
își schimbă viețile și cumva iar am ajuns în cișmigiu
trece vara și yasmina tot scrie
același mesaj. frumusețea ei continuarea altor frumuseți care au trecut
prin viața ta cea mai frumoasă femeie din lume și cea mai puțin frumoasă femeie din lume
toate în aceeași zi
toate pentru arbitrul moralității noastre
ne învață despre apogeul puterii și renunțarea la mijloacele de supraviețuire. cum se afișează o relație în Beat Bar
când suntem îmbrățișați ca pe o clanță și trași ca pe o cârpă pentru că așa vine afecțiunea și e tot ce contează în timpul drumului
vă rugăm să vă țineți în brațe. ne supunem ca un zmeu de hârtie
într-o lume a personajelor nevrotice nefericite
te-a pus naiba să te faci bărbat sensibil când ai fost atât de aproape de a fi un golan
urmărim împreună
cursul vieții cu sensibilitatea accentuată de noutate pericol sau frumusețe
am renunțat la buletinele meteo și indicatorii economici
pentru că avem aceleași probleme ca jerry seinfeld și stăm
cu degetul pe pulsul social
Zaharia Ruxandra ADRIANA
Pătrate albastre
Niciodată nu mi-au plăcut pătratele
Pentru că sunt sinonime cu liniștea
Iar liniștea te păcălește
E doar ultimul pas
Până la nebunie.
Mereu am adorat albastrul
Pentru că așa e cerul și marea
Chiar dacă cerul e și casa oamenilor răi
Iar in mare mă înec în fiecare vis
Înainte să mă pot împrieteni cu scoicile.
Viața e o sumă de pătrate albastre:
De poduri care despart ținuturi întregi
De doruri și de nebunie
De ochi negri, căprui, verzi
Și albaștri.
Iubirea
Iubirea-i o formă de salut
,,Te iubesc” când vii
,,Te iubesc” când pleci
,,Te iubesc” mereu.
Iubirea-i un cuvânt fără contur
Nu poți să scrii ,,Te iubesc”
Poți doar să zici
Sau să șoptești.
Iubirea-i o culoare fără pigment
E roșu atins de picături de ploaie
Care va dispărea
Când aduni hainele de la uscat.
Confuzii
Am confundat sunetul valurilor care se izbesc cu putere și se ceartă furioase
Cu sunetul pe care-l aud în fiecare dimineață pe străzile atât de treze și energice;
Am confundat chipul ghiocelului abia născut în gradina din spatele casei
Cu umbra unei pietre deformate și reci de pe peretele care-și ciulește urechile;
Am confundat atingerea vântului aspru ce-mi șoptește taine dureroase
Cu senzația bizară și plăcută produsă de o gărgăriță care fuge pe pielea mea albă;
Am confundat mirosul și aroma cafelei negre pe care mama o prepară în fiecare dimineață
Cu un parfum care miroase a Nobel, a ploaie, a iarbă proaspăt tunsă și a cuvinte.
Victoria PRIPON
Furii
Când gheața cristalului
Din misterul ochilor
Se topește
Și creează noi posibilități
De a alege între
Prea multe necunoscute,
Între noile furii,
Dansează pe cioburi de sticlă
Siluetele altor zile.
I absentia vitae
(În absența vieții)
Lacrimile sunt doar
Picături de rouă
Ce poposesc
Pe chipul tău
Fără însemnătate.
Când te întorci spre furtuna
Din sufletul tău
Norii se adună deasupra ta,
Iar noaptea te cuprinde
În templul absenței
Și speranța e primordială.
Te pierzi în neadevăr,
Simți căldura pietrificării
Ce îți cuprinde veacurile,
Te afunzi în nisipul întunecat
Și țeși săbii din zeci
De aripi ale fluturilor
În absența vieții.
Esența de urgie
Mă retrag,
Cumpăr o esență de urgie
La preț întreg.
Apusul mă cuprinde
În zori de zi,
Când mă îndepărtez de țărm
Ținând în mâini
Noul condiment achiziționat
Fără voință.
Când drumul mâniei
Ne ajunge din urmă,
Suntem doar pieiri
Pierdute în vieți fără de număr
… doar esențe de urgie.
Auroră
Mâini de fier
Se întorc pe scoici,
Coliere din rugină
Atrase către lumină.
Când ploaia
Se ridică în cenușă
Funinginea cutreieră
Soarele și norii,
Spre ofilire.
Sufletele se macină
Din praf,
Neidentificate,
Reunite în centrul aurorei.
Doar în filme
Dacă mâna se plimbă
Între străzi pierdută,
O urmează un picior tăcut,
O urmărește capul plecat
În scrum,
Iar sufletul o așteaptă.
Dacă orchestra
A pierdut controlul,
O caută degetele
Fumegânde,
Lipsite de bagheta dirijorului
Dispărut între două bătăi ale inimii.
Dacă printre rânduri
Se văd alte cuvinte,
Ochii caută între versuri
Spații goale,
Lipsite de cratime
Ori visuri împlinite,
Episoadele sunt pastile amare
Concentrate în deșeuri,
Încadrate pe partea către întuneric,
Vor dispărea cu următorul val.
