Propoziții pretențioase – Anilism
Parcă prea a plecat multă lume…. Nu l-am mai văzut….
Cum scapă el numele…. Vă spusesem că n-am staționat pe proprietatea, reședința cuiva pe Alexandru Sihleanu. Sorții s-au voit cât să…. Nițică răbdare. Înainte de Vali Fasole (numele e Chințoiu, Fasole e o poreclă dată de noi, copii fiind, văzându-l cum ne intra în curte și umplea câteva bidoane cu apă, era încă nemăsurată, pentru a fierbe o dată pe săptămână o oală cu fasole) mai era o casă, a… nu mai știu cui, bătrânească, cumva părăsită, rămasă moștenire, tot pentru a-i monta pluviale, în speranța că o vor vinde, la nevoie, pe bănuți mai mulți. Și au reușit până la urmă, beneficiind și azi de teren – clădirea a dispărut cu totul – acest Chințoiu. E destul de ciudat cum a reușit dintr-un xerox amărât să tot construiască. Dar pe mine mă interesează mai puțin acest aspect.
Pe limbă se plimbă numele…. Puținele indicii ar fi Dacia lui roșie berlină, fiul coleg de clasă cu Cristi și porecla lui: Chinezu. Și casa lui fusese a unui cunoscut de pe la Clubul Tineretului, înalt, cu mustață, profesor după revoluție o scurtă perioadă la Vlahuță, plecat din oraș, din țară…. Și la capitolul lui stau rău cu memoria. A trecut atâta vreme…. Nu multă de când Marcel Hornea s-a prăpădit la 55-56 de ani. Eu tot tânăr îl vedeam, tot ca și mine dintre ucenicii Intercoop-ului, în strungăria lui Cimpoiașu, tot…. Împrejurarea a făcut să ne reîntâlnim la încă o lucrare, ei ocupându-se de partea lemnoasă a acoperișului, noi de tablă. Bănuiți că am început să pun la mâini în cap…. Când am ajuns noi erau pe terminate. Se chinuiau la partea din spate, cum mai făcuseră și la nea Andronescu de pe fundătura Cireșului la primul nostru contact. Prima întrebare: „Bre nea Vasile, dar de ce n-ați rămas, bre, la limita proprietății?”. „Așa a vrut clientul.” Și clientul a dat în „vileag” o permisiune primită de nevastă-sa de la vecină. „O să vă certați. Sigur. Și ăsta vă pune pielea-n băț. O să vă scoateți ochii ca chiorii.”. Punerea mâinilor în cap a avut două motive: se mișcau ca morții, tăiau cu fierăstrăul de mână încă; dolia nu avea scurgere. Cum nu mai puteam sta după ei, încercând să mai prindem și noi câteva ore de muncă, animând echipa Hornea cu îndemnuri și efectiva punere de mână la treabă. Am refăcut grinzile, am dat o pantă potrivită curgerii apei de ploaie. Am despuiat o mică parte din tabla lui Chințoiu și-am dres-o cât să nu-l apuce năvârliile în caz că apa s-ar fi infiltrat prin coame, falțuri și acolo unde se strânge apa puhoi: la gura de deversare a doliei.
„Nenorocirea” n-a durat mult până să se producă. Joncțiunea dintre cele două case putea fi evitată, cât dura să construiești flinticul de bucătărie lipită de casa ta și nu de a vecinului? Și-ar fi ieșit mai mare, nu lată de nici 3 metri, nu lungă de doar cinci metri, nu folosindu-se de ceva ce nu-ți aparține, nu ca să stranguleze calea de acces de maxim 5,5 metri lățime către limita din spate a curții. S-au judecat, s-au porcăit și parcă să zic că de acolo i se trage și decesul lui Chințoiu în parte. Orbuț – a sosit cu diligența sinaptică indicativul nominal -, mai firav și mai dispus să plece la cele veșnice, i-a supraviețuit mai bine anomiei declanșată în fond doar de el.
