Fărădelegea lui Călin – Cemul civil
Am ales o parte din titlu după înlocuiri de litere. Ce a părut viabil, în prima parte a Codului Civil și după aproape otova, cuvintele reieșite să aibă înțeles separat și cumva și împreună. Așa încât la unele am renunțat. Cazul „cimil” – formulă inițială a ghicitorilor, „civie” – cui de fier ce fixează osia, șurub sau accesoriu pentru prins fierul lat al plugului, „civig” – lanț de lemn de atârnat șunca și carnea la afumat sau chiar ele, „civir” – prapur de miel, etc. și „civiu” – pui mic de șalău sau crap (impropriu puiul pentru pește, dar… fie). Substantive pe care nu le puteam substitui altuia, deci inutile. Trecând la înlocuirea a două litere din „Codul”, prima și a doua, și doar de două luni a doua și a treia, numărul variantelor a crescut considerabil, dar și substantivele au devenit fistichii. Precum cel de azi. M-a făcut să râd când am trecut la propunerea explicativă a dex-ului, fiindcă de cules le-am cules doar prin căutare în lista de cuvinte. Așa a ajuns „cem”-ul să mă înveselească la ora nouă de dimineață: s, invar. (țig.) București. Tot astfel melodia lui Gică Petrescu alocată capitalei sună de astăzi: „Cemul meu cel prea iubit… (…)/ Cem, Cem, Cem, Cem, Cem, Cem, vărul meu tu ești…”.
După un „chef” și un „amor”, propuse de Nemuritorul nostru, să trecem la chestiuni serioase. Art. 2528 fixează termenul de prescripție după păgubit. Cum semnalasem și cu alte ocazii, un punct zero precis este greu determinabil, să îți dai seama pe deplin că ți s-a făcut o pagubă sau să fi trebuit să știi, împreună cu determinarea responsabilului ei, pare de domeniul irealului. În anumite situații. Partea a doua, Al. 2, aduce aidoma altor articole, pe nepregătite și fără niciun fundament explicativ, îmbogățirea fără justă cauză (nici în Codul Penal nu am întâlnit; și nu este dram, am căutat, de două ori), plata nedatorată și gestiunea de afaceri, cele ce pot genera o acțiune în restituire și o prescripție după paradigma Al. 1.
Orice ar fi, nu mă pot obișnui cu violența. La Art. 2529 consider prescripția pentru cazurile de violență o injustețe. N-ar trebui să se prescrie, chiar dacă o faptă e penală, iar „… acțiunea pentru anularea unui act juridic…” e civilă. Și nu mă deranjează altceva decât o realitate crudă: dacă violența prin care actul juridic a fost constituit sau își produce efectele nu încetează, când mai începe termenul de prescripție? Cazul dolului este la fel de bizar, cerința „… când a fost descoperit;” se poate împlini… niciodată. Situația c) are de asemenea mici disfuncții, precum cele 18 luni maxim admise pentru ca prescrierea să curgă în favoarea celui nedreptățit și „acoliților” săi, reprezentantul legal sau cel pe care legea îl crede apt să autorizeze actele juridice, toți cunoscând cauza anulării. La cazurile de nulitate, de invocat de către un terț, prescrierea începe deodată cu momentul cunoașterii nulității.
Cam ține Art. 2530 cu „dușmanul”. Nici cu o știință deosebită nu-ți dai seama de necorespunzătoarele lipsuri și calități ale unui bun. Deși discuția aceasta pornește de la fondul Al. 2, mergem la Al. 1 pentru a împrumuta spre exemplu obiectul în sine al execuției unor lucrări: o clădire. Să-mi spună cineva că poate deduce din fățuiala zidurilor, a dușumelelor, tavanelor și acoperișurilor că fierul striat și cantitatea de ciment, bașca pietrișul, sunt exact ca în detaliile planurilor de construcției. Că era cerința de B250 și de fapt e un ordinar B150, furat și el de cei care îl produc. Ce-mi e un sac lipsă din 50? Sau că n-are moarte striatul de 10 față de cel de 12. Ori că în loc 35 de holțșuruburi pe țigla metalică nu sunt mai mult de 22. Sau că scândura e prinsă doar în câte un cui pe fiecare grindă…. Prescripția propusă la Al. 2 se limitează la acțiune doar dacă se constată nereguli după o „… verificare normală.”, iar la Al. 1 după recepția sau data predării bunului.
