Cenaclul Alexandru Sihleanu – 2 Februarie 2024
DRAGOSTEA NE CONDUCE SENTIMENTELE, DAR ȘI LOGICA ÎN VIAȚĂ
Sâmbătă, 02 martie, Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Chiriniei; Sf. Mc. Isihie, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Smarandache (Manea) Agheană.
A lecturat dl Mihai Doina: „Pentru rubrica in memoriam propun azi poezia Naștere de Nicolae Birceanu, care sper să vă aducă bună dispoziție, precum făceau Matincă și Agheană, destinatarii acestei rubrici. Poezia a fost inspirată de o poveste adevărată: În noaptea aceea nu era curent/ Și casa era cufundată-n beznă,/ Iar doctorul venise fără asistent,/ Luând cu el doar o lanternă.// I-a cerut fetiței de trei anișori/ Să îndrepte lumina către mama sa / În timp ce aplică niște unsori/ Ca să ușureze nașterea.// A scos copilul într-o dungă/ Cu o mișcare sigură și calmă…/ Și ca să-l facă să plângă/ I-a dat pe spate o palmă.// I-a mulțumit fetiței repede/ Pentru ajutorul dat/ Și a întrebat-o ce crede/ Despre ce s-a întâmplat.// -„Să intre acolo nu trebuia,/ A răspuns fetița calmă;/ Pentru asta merita/ Să mai primească încă o palmă”. În folclorul românesc întâlnim șase babe și șase moși, ca să nu fie supărare pe nici o parte: Baba Dochia (a existat în realitate; creștinii ortodocși anual o sărbătoresc la 1 martie – Cuv. Evdochia), Baba Cloanța, Baba Oarba, Baba Hârca, Baba Novac, Baba Ali (cunoscut cu inversarea numelui cu prenumele). Cei șase moșnegi: Moș Crăciun, Moș Martin, Moș Nicolae, Moș Ajun, Moș Ene, Moș Ion Roată. Informația este esențială pentru bunul mers al societății (în cazul nostru – al cenaclului) și o condiție esențială a democrației în contemporaneitate.
A continuat lectorul de serviciu dna Aneta Țâru Dumitreșteanu cu piesa de teatru Inelul de logodnă din volumul Crima de la întorsura Buzăului, Ed. Rafet, 2016, autoare Aneta Pioară.
De la cuvintele dlui Dumitru Istrate Rușețeanu, prefațatorul volumului „Crima de la Întorsura Buzăului” și o cunoștință a Cenaclului Alexandru Sihleanu: „Dna Aneta Pioară confirmă prin noua sa carte intitulată „Crima de la Întorsura Buzăului” că teatrul este pentru dânsa o permanență în același timp cu vocația de prozator și poet. Dă dovadă de curaj, știut fiind faptul că multe din lucrările valoroase ale dramaturgiei contemporane sunt libertatea instituțiilor teatrale de a-și îmbogăți repertoriul cu scrieri de import, pe valută forte, multe dintre ele, având o turnură violentă și conotații sexuale ce atrag clientela. (…) Piesele scurte pot fi adoptate cu ușurință pentru teatru radiofonic. (…) În spațiul buzoian, autoarea este singura femeie, care se încumetă să urce pe bulgărele spiritual până în vârful cunoașterii”: încerc și eu un „diagnostic” al piesei lecturate astăzi: Dna Aneta Țâru Dumitreșteanu (Aneta Pioară), lectorul de astăzi, dovedește curaj în dorința de a demonstra capacitatea creatorului de literatură pe mai multe genuri literare. Inelul de logodnă, piesa lecturată astăzi, piesă tragicomică, care conduce la meditație și reflecție, trebuie pusă în scenă pentru a demonstra rolul pieselor de teatru în confruntarea cu înțelegerea publicului auditor.
„Dna profesoară, lectorul de astăzi, a prezentat piesa de teatru Inelul de logodnă. Textul este îngrijit, elegant. Limbajul este figurat, metaforic. Creația este încântătoare, frumoasă și dezvăluie talentul autoarei, sufletul ei sensibil și înzestrat cu imaginație, dar și un pix inspirat. Felicitări și spor la muncă! Presupuneam că astăzi ne veți prezenta un subiect adecvat sărbătoririi mărțișorului și a primăverii, dar am răbdare și aștept luna martie din anul viitor! Pentru sărbătoarea de azi, ca să reparăm omiterea, am adus o informare despre tradiția românească a mărțișorului. Mărțișorul este un obicei specific românesc. Descoperirile arheologice arată că se celebra prima zi a primăverii încă de acum opt mii de ani. Și pe vremea tracilor mărțișoarele se confecționau în timpul iernii, dar se purtau doar începând cu 1 martie.
Legenda mărțișorului este legată de o eclipsă de soare, din vremea ocupației romane din Dacia. Legenda spune că Soarele a coborât într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit și l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniță. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi un voinic s-a hotărât să salveze soarele. Mulți dintre pământeni l-au condus și i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu și să elibereze soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vară – toamnă – iarnă. A găsit castelul zmeului și au început lupta. Timp de trei zile s-au înfruntat, până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri, rănit, voinicul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind și bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat…, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. În timpe ce acesta se topea, răsăreau flori albe – ghiocei, vestitorii primăverii. Până și ultima picătură de sânge se scurse în zăpada imaculată. Muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucurași: unul alb și unul roșu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiați. Roșul reprezintă dragostea pentru frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea și puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
În vremea dacilor mărțișorul era confecționat din pietricele vopsite în alb și roșu, înșirate pe o ață. Alte surse arată că mărțișoarele constau în monede de argint, aur sau bronz, indicând statutul social. Acestea se purtau pentru a avea noroc și chiar pentru a avea „o vreme bună”. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn insolațiile. Mărțișoarele erau purtate de daci până când copacii începeau să înflorească și apoi erau atârnate de crengile lor.
Altă sursă a apariției mărțișorului indică legenda Babei Dochia. Baba Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. În plină iarnă cumplită, Dochia i-a dat fiicei o haină foarte murdară, cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Tânăra a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla ea mai tare, pe atât haina devenea mai neagră, mai murdară. Atunci a apărut un tânăr (care se numea Mărțișor). Tânărul a întrebat-o de ce plânge. Ea i-a povestit ce i s-a întâmplat. Bărbatul i-a zis fetei că posedă puteri magice și a îndemnat-o să mai spele odată veșmântul, apoi să se întoarcă acasă, oferindu-i o floare roșie și una albă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca neaua. Bătrânei nu i-a venit să creadă ochilor, știind că fata nu va reuși să îndeplinească sarcina (misiunea), dar văzu florile din părul fetei și crezu că a venit primăvara. Ea plecă imediat cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, așa că a renunțat la cojocele pe care le purta, dar a fost prinsă de burniță. În munte i s-a arătat Mărțișor, grăindu-i: „vezi cât de rău este să stai în frig… și în umezeală? Tu ți-ai obligat fiica să spele iarna haina la râu!” Apoi Mărțișor a dispărut. Bătrâna a rămas în ger și a văzut că oile au fost transformate în pietre… De atunci, roșul și albul simbolizează lupta între bine și rău, între iarnă și primăvară. Mărțișorul a devenit simbolul primăverii. Sărbătoarea mărțișorului are loc în prima zi a lunii martie.
La Roma, începutul Anului Nou se sărbătorea la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu care personifica renașterea naturii. La vechii traci, ocrotitor al vegetației și al animalelor era zeul Marsyas Silen, considerat și inventatorul fluierului. Cultul său era legat de glia maternă. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor și al fecundității naturii. Dacii considerau culoarea roșie ca proveniență a focului, a Soarelui, a sângelui și o atribuiau vieții, deci femeii; culoarea albă ei o confereau limpezimii apelor și albului norilor… aceasta era specifică înțelepciunii bărbatului. Șnurul mărțișorului exprima împletirea celor două principii ca o permanentă mișcare a materiei, semnificând schimbul de forțe vitale care dau naștere viului, necurmatul ciclu al naturii.
Culorile alb și roșu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor. În literatură mărțișorul a fost prezentată prima dată de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian relatează că în Moldova și Bucovina mărțișorul consta dintr-o monedă de aur sau de argint legate cu șnur roșu – alb la gâtul copiilor. Era credința că portul mărțișorului face ca aceștia să aibă noroc. Fetele îl purtau timp de 12 zile la gât, după care îl prindeau în păr și-l purtau până la sosirea berzelor sau până la înflorirea primului pom. După aceea șnurul îl legau de creanga unui pom, iar cu banul își cumpărau caș, pentru ca tot anul să le fie fața frumoasă și albă. Tudor Arghezi face speculații scrise pe subiectul mărțișorului în volumul Cu bastonul prin București: „La început, atunci când va fi fost acest început, mărțișorul nu se numea mărțișor, dar fetele și nevestele au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea. Vrăjitoarele, numite de scriitor – „cărturărese”, făceau farmece, dar fără leac; petele nu dispăreau! Ele învățau fetele să lege mărțișorul la gât ca să prevină pătarea pielii. Imediat sfatul a făcut minuni, încât toate cucoanele din mahala și centru ieșeau în martie cu șnurul la gât. Șnurul, fiind și cu roșu, le ferea de vânt, dar și de deochi”.
Pe vremea bunicilor noștri sărbătoarea mărțișorului era marcată de „balurile mărțișorului”, de expoziții de costume populare, spectacole și petreceri în mijlocul naturii, cu vin de viață lungă și preparate pur românești. Dar cineva și-a băgat și aici codița și… Acum avem multe preocupări, multe partide, multe alegeri electorale… Nu avem și timp pentru NIMICURI! Și nici nu mai este modern! Lăsăm locuitorii de la țară și de la munte să serbeze ei mărțișorul! Acesta este acum adevăratul românism!” (Mihai Doina)
„Mi-a plăcut foarte mult subiectul piesei și modul în care a fost prezentat de dna Țâru. Dialogul dintre cei doi soți provoacă zâmbete în rândul spectatorilor. Apreciez că nu există nimic vulgar în conținutul piesei, iar sfârșitul este ideal pentru toată lumea. Se află adevărul despre relațiile extraconjugale a celor doi soți, dar copiii sunt primiți cu mult drag de toată lumea. Apreciez și informațiile dlui Doina privind semnificația mărțișorului pe care nu toți o știam.” (Aneta Fulga)
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat o piesă de teatru dintr-un volum publicat, respectiva piesă fiind o comedie. Comicul situației reiese din faptul că un cuplu vârstnic fără moștenitori oficiali și-au ascuns relațiile extraconjugale din tinerețe, în urma cărora au rezultat doi copii. Niciunul dintre aceștia nu a știut de relația celuilalt. Și mai „scandalos” este faptul că nepoții cuplului urmau să se căsătorească fără să-și cunoască originile. De asemenea, dialogul dintre cei doi soți contribuie la comicul situației, ținând cont de faptul că soția nu avea capacitatea să înțeleagă anumiți termeni. Soțul vorbea despre vase de sânge și artere, iar soția se gândea la vasele din bucătărie și la arterele din oraș. Piesa este bună și într-adevăr ar merita pusă în scenă. Felicitări și așteptăm și alte lecturi!” (Cristi Rusin)
„Am ascultat cu mult interes piesa de teatru Inelul de logodnă prezentat de lectorul de serviciu, dna Aneta Țâru Dumitreșteanu. Pe mine, personal, m-a impresionat până la lacrimi. Am participat la multe lansări de carte ale dnei profesoare. Prin lucrările prezentate m-au impresionat temele abordate. Îi mulțumesc pentru lectura de astăzi!” (Costică Drîstaru)
„Deși nu mă erijez într-un critic literar și numărul autorilor de piese de teatru citite este mai restrâns, consider piesa lecturată că fiind o comedie de situație și de moravuri. Sunt criticate căsătoriile din interes, lipsa de respect existentă între membrii anumitor familii și anumite carențe morale ale societății contemporane. Consider că există tangențe, atât cu piesele marelui nostru I.L. Caragiale, dar și cu autorul de necontestat al teatrului absurd Eugène Ionesco. Deși stârnește zâmbetul auditorului, pe de altă parte predispune la meditație și reflexie. Piesele de teatru necesită o abordare deosebită, cer perfecțiune și în același timp solicită înțelegerea publicului auditor. Toate aceste caracteristici sunt prezente în lucrarea prezentată astăzi de lectorul de serviciu.” (Mircea Mocanu)
„Piesa Inelul de logodnă ne prezintă o situație tragicomică în care genurile literare se întrepătrund. Suferința din cauza unei iubiri pierdute și ascunse, pe de o parte, iar pe de altă parte necesitatea de a tăinui vreme îndelungată existența unor copii din flori. Ne-am adus aminte o veche zicală românească: „bogata își pupă boi-n bot, îmbătrânind cu boi cu tot”, referindu-se la un obicei vechi prin care tinerii își valorizau iubirea și frumusețea, ei nefiind atrași de partea materială a unor situații de conjunctură. Piesa de teatru este creată pe o simetrie statică. Personajele pot fi foarte bine prezente în timpuri trecute, dar și actuale. Cele două principii de care oamenii bogați au ținut mereu cont, au fost asigurarea urmașilor precum și asigurarea averii. Deasupra acestor principii iese învingătoare, de multe ori, iubirea, fie ea și clandestină. Dna Țâru se dovedește un talent autentic, cu o largă arie de inspirație, care denotă interes pentru lumea reală. Oralitatea stilului este prezentă și în această piesă. Limbajul este unul decent și exprimat în note proprii. O felicit pe dna Țâru și doresc să scrie cât mai mult!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă 09 martie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Mircea Mocanu. Vă așteptăm, cu drag!
