Ora de muzică 2 – 22 – street of love
Cu regularitatea…. Din doi în doi.
Șapte. Cifră de trecut de la jumătatea inferioară la cea superioară a albumului 44/876. Strada 22. La prima „strigare”, versurile par a avea două refrene, unul cântat de Shaggy, unul de Sting, repetându-se unul, iar celălalt având trei apariții. Voi decide abia la audierea melodiei care este într-adevăr mai pregnant, mai percutant…. După o jumătate de oră de căutări, spre a afla care este șpilul alegerii acestei străzi (îmi preumblase prin minte fifth avenue-ul english man-ului din New York), am revenit la un scurt pasaj – nu pot spune exact dacă se va fi constituit anterior în articolele suport; poate la o căutare mai amănunțită – unde și acestei melodii i se alocă timp și preocupare din partea jurnaliștilor în preajma lansării. Donna Balancia vede dincolo de realitatea imediată și este trimisă prin intermediul versurilor în lumea operetei „My Fair Lady”, când Freddie se plimbă pe strada unde locuiește Eliza. Există și o ecranizare, comedia 22 Jump Street, anterioară albumului, din 2014. În fine, vorbim de emoție, nu de cine știe ce chestiune hazlie. Sting deschide linia versurilor cu o prevestire către interlocutorul nevăzut, va fi văzut pe străzi la noapte, conducându-se după sunetul pașilor lui, va renunța la orice control și mintea va bate în retragere tactică. Stăpânit de emoție, se îndoiește că – desigur iubita de altădată – mai locuiește prin preajmă, dar nu poate controla niciodată inima să bată cu putere de fiecare dată când este din întâmplare pe strada 22. Înainte să predea ștafeta lui Shaggy, refrenul. „Toți anii, înainte de a fi dulce-amărui,/ Sunt capitole în cartea vieții/ Incomplete./ Frunzele căzătoare se vor duce,/ Dar fără să se schimbe ceva vreodată pe aici,/ Pe strada 22.” Continuă preumblarea și povestea Shaggy, la fel de mișcat și emoționat, fiindcă atunci când este pe strada 22 își amintește cum a cunoscut fata visurilor sale, într-o zi senină de noiembrie. Și ce priveliște frumoasă se derula în spatele lui. La noi chestiunea cu „get your body” s-ar potrivi lui „să te am”, însă la un nivel superficial după sugestia versului următor, care pune un dar scopului inițial, fata potrivindu-se mai bine în rolul soției. Previzibilele „mă ai sub control”, „pe strada unde mi-ai furat inima și sufletul”. Intervenția lui Sting pentru încă două strofe și un refren, din cele 11, dă bătăi de cap unui român, chiar și unuia care a deprins limbajul englez suficient de bine. Primul vers. „Am un vis pe care nu-l pot scutura” Doar dacă ar merge în abstract și din vis nu s-ar putea dezmetici. Până la urmă un vis în care iubiți singuratici se întâlnesc la intersecția bulevardului cu strada 22. Muzicieni de stradă care încep să cânte, viorile lor atât de suave…. „Nu ne putem abține să nu dansăm,/ Trebuie să parcurgem acești pași.” Singura schimbare la refren, la pasajul frunzelor, acestea fiind predestinate să cadă. La predarea ștafetei muzicale, Shaggy revine cu ceea ce părea oarecum refren, strofa cu întâlnirea fetei…. Pe care nu o poate lăsa singură, ceva din el îi spune că va fi doar a lui, că a închis-o deja în zona sa, că este regina vieții sale și moștenitoarea tronului. Nu remarcasem și o altă mică schimbare la refren, care în translate-ul nostru de toate zilele produce o inversiune, a lui „încă” și „este”, dar în engleză presupun că semnifică în subsidiar altceva: „That still is incomplete” vs „That still lies incomplete”.
Vorbele-s sfârșite. Muzicile-s gata de asalt. Firește, ascultarea este prima mamă a învățăturii și a dezlegării tuturor tainelor. Degeaba sunt toate cuvintele scrise, dacă nu le auzi cu urechile tale…. Grafia, criptarea…. M-am edificat pe deplin. Twenty second street. De acolo nd-ul. Auzi și Donna, fuse pe aproape. Descrierea corectă a stilului este de confluență a tehnicii electronice cu sounduri ale anilor 80 la chitare. Dacă luați modelul Chris Rea de la On The Beach și Sade de la Smooth Operator, veți găsi jumătate din sunet. Apoi toboșarul electronic, prezent și la celelalte piese, precis, tot raggae, și foarte bine definit ca frecvențe. Vocea lui Sting de pe piesele… să zicem genul It’s Probably Me. Iar pe Shaggy să-l lăsați precum îl știți, dar un pic mai calm. Vă mai detaliez conținutul cu aceste date deja dezvăluite? Măcar de-o poftă și pentru propriu-mi exercițiu cred că merită totuși. Premierul, atât de des uzat în stilul jamaican, debutează cu un drop devenit emblemă a stilului raggae, dar cu un artificiu. Premier pe prima șaisprezecime a timpului trei din măsură, un triolet pe treizecidoimi pe șaisprezecimea a treia din același terț timp, două treizeci doimi pe șaisprezecimea a patra și încă două premiere pe șaisprezecimile unu și doi din timpul patru. În loc de cinel pe a treia șaisprezecime din timpul patru s-a uzat sunetul unui tom (probabil al doilea). Pe timpul patru intervine și chitara cu două note în octave (de acolo Rea), optimi, la și do, pe portativul specific, cu o octavă mai sus (în bastonașul cheii sol se lipește un 8), la pe spațiul doi și la pe prima liniuță ajutătoare de deasupra portativului, concomitent, și do și do la octavă pe spațiul trei și respectiv a doua liniuță ajutătoare de deasupra portativului. Rezolvare evidentă cu cinel pe timpul unu al măsurii ce dă tonul începerii piesei și același cuplu în octave pe mi, de pe spațiul patru de portativ, deci Fa major 7+. Doar amintesc linia de bas, notorie în raggae-ul clasic, cele patru șaisprezecimi de pe timpul doi…. Armonia pe aceeași linie FaM7+, Rem7, Solm7, DoM. Până la refren. Și el clasicizat în muzică, de reîntâlnit prin songurile lui Sting, scăderea lui Rem – Rem, Rem7+, Rem7, Rem6 (de la Michelle a Beatles-șilor -, basul în octave cu note când ascendente, când descendente, fiecare notă pe câte o pătrime – fiecare acord durează doi timpi -, rezolvată pe o măsură întreagă cu un acord nerezolvat (cu note instabile pasagere), un Sibm7, dar flancat de intervențiile chitarei care introduce note lungi pe două optimi cu punct și două optimi consecutive – lab, do, reb, sol -, revenind la Solm7 și DoM. Ce mai este interesant pe prima strofă: liniștea, aerisirea, se cântă strict doar ce trebuie cu instrumente puține – bas, tobe și chitara cu note estompate pe exact calapodul basului, aceleași note, dar în octave superioare, cât să nu sesizezi că este pe acolo. Abia la finalul ei chitara are un strumming lung în frecvențe și ele estompate. Viorile discrete, dar intervin și punctează acolo unde este nevoie, la refren. Chitara cu octavele de început – la, do, mi, do, la, do, la, sib, la, sol, fa, sol, la, do. De la început note de flaut în două perechi de terțe și cvarte: la, sib, la – terțe inferioare -, sol, fa – cvarte inferioare (fa facultativ pe timpul binar). Chitara în partea a două, undeva în spate, nervoasă pe un bending, calmată cu o revenire din același bending, plus o scădere pe grupuri de dactili pe șaisprezecime, două treizecidoimi, descendent din re cu terminare pe la, o tehnică nu tocmai la îndemână pe o singură coardă….
M-am lăsat din nou furat de note, timbre și valori de note. Un set incitant de analiză muzicală. M-am lăsat dus de val și dintr-un alt motiv. Afirmațiile mele de odinioară sunt încă o dată confirmate. Cine are influențe, și nu s-a născut cel fără, ajunge la un moment dat în același punct cu al creatorului original. Una dintre ideile mele se confundă unu la unu cu acest 22nd street. Pritocită ideea prin anii 99-2000, doar sub formă orchestrală, n-a primit nici azi o voce. Probabil o aștepta pe a lui Sting.
Are echipă și de valoare. Din același lot, aproape aceiași compozitori, Sting, Shaggy, Rankine, Pizzonia, cu o nouă achiziție, Andy Bassford. Producător Sting International. Tobele: Karl Wright. Bas: cei doi Sting. Chitare: Bassford, Miller, Sting International. Claviaturi: Shippy, Machine Gun Funk, Kierszenbaum. Mixajul: Sting International la Ranch Studios.
