Cenaclul Alexandru Sihleanu – 3 Februarie 2024
DRAGOSTEA ÎN TOATE DOMENIILE ȘI MAI LES ÎN RELAȚIA UMANĂ, SUSȚINE VIAȚA ȘI ÎNFLOREȘTE CREAȚIA
Sâmbătă, 03 februarie, ziua Sf. și Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Prorociță Ana, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu.
Dna prof. Aneta Țâru Dumitreșteanu a lecturat eseul Caragiale, mai actual ca niciodată: „Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român, de origine aromân, s-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale de lângă Ploiești, sat care azi îi poartă numele. Este fiul lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. (…) Clasele primare le face la Școala Domnească din Ploiești cu dascălul Bazil Drăgoșescu, gimnaziul la Liceul Sfinții Petru și Pavel din Ploiești, terminând clasa a V-a liceală la București 1868. El a numit Liceul Sfinții Petru și Pavel Grand Hotel Victoria Română. A urmat Conservatorul de Artă Dramatică unde era profesor unchiul său Costache Caragiale (clasa de declamație și mimică).
Abandonează actoria și se angajează copist la Tribunalul din Prahova. În 1871 este sufleor și copist la Teatrul Național din București, propus de Mihail Pascaly, unde îl cunoaște pe Mihai Eminescu, care e copist și sufleor în trupa lui Iorgu Caragiale. În anii 1873 – 75, colaborează la revista Ghimpele. În 1881 este numit revizor școlar în județele Neamț și Suceava,iar după cinci luni se transferă în circumscripția districtelor Argeș și Vâlcea locuind la Pitești, la hotelul restaurant Dacia unde se dădeau spectacole de varietăți susținute de actori profesioniști români și străini, având și condiții excelente de trai. Aici a definitivat capodopera sa literară O scrisoare pierdută, premiera având loc pe scena Teatrului Național din București în 13/25 oct 1884.
În 12 martie 1885 s-a născut fiul său Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la Regie, pe care îl declară la Oficiul Stării Civile. În 7-8 ianuarie 1889 se căsătorește cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly și au două fete: Ioana (24oct. 1889) și Agatha (10 nov 1890), care mor de mici în 1891 de tuse convulsivă și difterie.
Din 1878 frecventează ședințele Junimii și apoi este redactor (1878-81) la ziarul Timpul cu Slavici și Eminescu. Pe 3 iulie 1893 i se naște un fiu Luca Ion.
În 1889 anul morții lui Mihai Eminescu publică articolul În Nirvana. În perioada 1888 -89 este numit director la Teatrul Național din București. În 1890 este profesor la Liceul Particular Sfântul Gheorghe din București.
În 1892 se exilează la Sibiu și Brașov. Trece prin Cluj, apoi în 1905 se stabilește definitiv în Germania la Berlin, scârbit că a fost acuzat de plagiat. I s-a imputat faptul că a plagiat nuvela Năpasta după o piesă a scriitorul ungur István Kemény intitulată Nenorocul. S-a judecat cu cel care a scris articolul despre plagiat, Caion, pe numele adevărat C. Al. Ionescu și având pe Barbu Ștefănescu Delavrancea ca avocat, a câștigat procesul. Datorită acestui fapt, moștenind în același timp o șesime din averea mătușii sale Ecaterina Cardini zisă Momuloaia, se exilează voluntar la Paris, apoi la Berlin.
În 1907 iese din tăcere și publică la Brașov broșura 1907 din primăvară până în toamnă, celebru eseu – pamflet, la care Delavrancea îi răspunde după apariție: „… Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai… da, numai nenorocita de politică ce o fac partidele și bărbații noștri de stat, de 40 de ani încoace…” Îi scrie lui Mateiu Caragiale, fiul său: „… Să dea Dumnezeu ca voi să apucați vremuri mai bune”.
În 1909 scrie nuvela Kir Ianulea, o versiune românească a piesei lui Niccolo Machiavelli – Nunta lui Belfagor. (…) Așa cum am menționat mai sus, exilat la Berlin, în zorii zilei de 9 iunie 1912 moare subit în locuința sa, bolnav fiind de ateroscleroză. Rămășițele pământești sunt expuse în capela cimitirului protestant și depuse apoi în 14 iunie în cavoul familiei în prezența lui Constantin Dobrogeanu Gherea, Alexandru Vlahuță, și Barbu Ștefănescu Delavrancea. În noiembrie 18 al aceluiași an, sicriul cu rămășițele sale pământești a fost adus la București. În 22 noiembrie s-a făcut înmormântarea în cimitirul Șerban Vodă, plimbat pe la biserica Sf. Gheorghe prin fața Teatrului Național, condus de Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Șt. O. Iosif, Ovid Densușianu, Corneliu Moldovan N. D. Cocea, etc. În discursul său Delavrancea a menționat: „Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța tot mai arde și nu se va stinge niciodată! (…)”
A continuat lectorul de serviciu dna cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Mărțișorul PRO TV) Ghiocel, gingașă floare,/ Te-aștept de-aproape un an,/ Tu ești floarea cea frumoasă/ Ca Geanina Corondan.// Dac-aș crede-n farmece,/ Aș zice că m-ai vrăjit,/ Dar nu e adevărat,/ Stilul tău m-a copleșit.// De-abia aștept dimineața/ S-ascult „Horoscopul zilei”,/ Unde Nety ne anunță/ Ce e rău și ce e bine.// La Știrile PRO TV/ Avem prezentatoare aleasă,/ Ce n-o pot egala,/ Este Andreea Esca.// Iar la PRO TV acum/ A mai răsărit un crin/ Și acesta cine este?/ Frumosul Mihai Călin.// Iar la „Chestiunea Zilei”/ Nu-i regimul Ceaușescu,/ Avem multe ce vedea/ De la Florin Călinescu.// Iarăși Theo și Răzvan/ Ce anunță zilnic sportul,/ Să aveți succes mereu!/ Precum „Perla” Mihai Leu!// De la actorul vestit/ Care este Călinescu,/ Ce mi-a preluat talentul, Este-acum Andi Moisescu.// Eu vă scriu aceste versuri,/ Nu pentru ca să câștig,/ Dar v-apreciez talentul,/ Care-i nemaipomenit.// Vă trimit acum, ca glumă,/ Poza fiicei, s-o priviți…/ La ea mai mult de te uiți,/ ai să pierzi, n-ai să câștigi!
(Veniți cu toții să votăm!) 28 Noiembrie – s-a născut o stea,/ E steaua României pe care-o vom vota!/ Mulți ani, mulți ani să ne trăiți,/ Să faceți oameni fericiți!// Azi e zi de mare sărbătoare/ Și soarele ne-a răsărit în prag./ Aș vrea PARTIDUL ROMÂNIA MARE/ Să fie tezaurul de noi mult așteptat.// În România sunt codri verzi de brad,/ Coroana țării e MOLDOVA sfântă/ Și noi votăm omul ce cunoaște/ Istoria ce veșnic îl frământă.// Când forța naturală/ Destinul ți l-a scris,/ Fii tare și te luptă,/ Arată c-ai învins!// Hai, Vadim, fii luptător,/ Că tu ești mândria țării./ Muncitori, copii și mame,/ Dorim să fii la putere.// Glia noastră strămoșească/ Am cinstit-o cu al nostru sânge./ Tu ești omul credincios,/ Nimeni nu te poate-nvinge.// Hai, că mai avem puțin,/ Nu cedăm la provocare,/ Că în timp de 15 ani/ Mândra Țară Românească/ A fost călcată în picioare.// Voi, ce sunteți la putere,/ Faceți vile și avere,/ Iar cei pe care i-am votat/ Băncile au falimentat,/ VÂNTU banii i-a luat,/ A făcut decât un pas,/ I-a topit MARIA VLAS.// Hai, români, deschideți ochii,/ nu mai votați mafioții./ Că nimic nu e mai sfânt/ Ca țara-n care te-ai născut!// La un colț de stradă,/ Un bătrân cu tâmple albe,/ Cu-o rețetă-n mână,/ Cerșește câte-un ban/ Ca s-o poată cumpăra!// Suntem sătui de vremuri grele,/ Oare ce tribut plătim?/ Vino, VADIM, la putere/ Că noi vrem ca să muncim!/ Și cu-ncredere votăm/ Omul pe care îl dorim.// Aș vrea ca-n viața ta să ai/ Un drum frumos și fericit/ Și pe covor de flori să stai/ În viață până la infinit!
(O cerșetoare mică) De ce mă priviți cu ură,/ Că eu nu vreau să cerșesc,/ Dac-aș avea o căsuță/ Chiar aș vrea ca să muncesc.// Un trecător:/ Ce frumoasă ești,/ Ce suflet curat!/ De-ai merge la mine/ Te-aș culca în pat,/ Ți-aș împleti codițe/ Și n-ai mai suferi./ Și inima îți plânge/ În nopțile târzii./ Te-aș face așa frumoasă/ Cum nu ai mai văzut!/ Suflete curat,/ Cine ți-a făcut/ Poate nu-i de vină,/ Că sunt vremuri grele./ Astăzi cei ce au/ Nu dau importanță,/ Te privesc cu ură,/ Suflet nevinovat,/ Să ajungi la poartă/ Tot la cel sărac./ Atunci tu, gărgăriță mică,/ Ești cea mai bogată,/ Ai suflet curat,/ Că omul sărac/ Dă din tot ce are/ Și e fericit/ Dacă-ți dă mâncare!// Suflet nevinovat…
(Mama) Nimic nu e mai sfânt ca mama!/ La sânul ei cu drag te ține,/ Iar mâna ei ți-alină dorul/ Și te-nțelege din privire.// Un zâmbet dacă-i dăruiești/ E toată ziua fericită/ Și te răsfață cu mult drag,/ Blândețea ei rar întâlnită.// Trimit pe razele de soare/ Dorul de mamă să te-alinte,/ Nici apa din ocean nu stinge/ Dorul, nici dragostea fierbinte.// E dor de mamă ne-ncetat,/ El este fără de egal!/ În viață de l-ai întâlnit,/ Tu să-l păstrezi ca talisman.// Chiar de ești mic sau poate mare,/ Mama tot copil te vede./ Îți dăruiește tot ce-i sfânt,/ Cuvântul blând să te răsfețe.// Chiar dacă pleacă-n altă lume/ Pe acel drum predestinat,/ Să ne-amintim cuvântul „MAMĂ”,/ Cu credință ni l-a dat.// De dorul scumpei mame,/ Aș răsădi un câmp de flori/ Și-n toate care înfloresc,/ Aș vedea chipul ei în zori!// În grădina cea mai sfântă aș păstra-o/ Și luna de pe cer în dar i-aș da,/ Să mai aud cuvântul „MAMĂ”,/ Cu cât drag în somn ne mângâia!
(Fata fără zestre) La țară trăia copila/ Într-o mică casă./ Avea ochii negri ca mura,/ Părul de mătase.// La fereastra luminată,/ În zare munții cu creste/ Privea tristă fata,/ Fata fără zestre.// Anii au trecut fulgerător,/ N-avea cărți să-nvețe,/ Mergea cu mieii la păscut/ La pârâul rece.// Pe ulița pietruită/ Îi ieși în cale/ Un mândru băiat,/ Parcă rupt din soare.// Basmele ea le visa,/ Basmele de altădată,/ L-aducea, zburând în stol,/ O lume fermecată.// Cu privirea ei gingașă/ Le păstra în gând./ Lacrimile pe obraz/ Îi cădeau arzând.// Dorurile vin mereu,/ Tot mereu mai multe./ Părinților le e greu/ Jalea să-i asculte.// Va veni din nou în stol,/ Stol de rândunică/ Și pe ea o va găsi/ Tristă, singurică.// Cântă seara până-târziu/ Fata fără zestre,/ Luna crește luminând/ Negrele ferestre.
(V-a venit rândul!) Moș Nicolae, ce atent,/ Nu uită nimic!/ A mers chiar în Parlament/ Să le dea cadou./ Ioana, Vlad și Vasilică/ Sunteți invitați/ Să ne faceți graficul/ Cu cei vaccinați./ Doamne câți bani au mâncat!!/ Câtă lume a răbdat!/ Uite, eu nu m-am supus/ Și nu m-am vaccinat,/ Nu am purtat nici mască/ Și-n patru ani de zile/ Nici măcar n-am strănutat!/ Cum priviți atâta jale,/ Ce știți cum i-ați chinuit,/ Dumnezeu credeți că iartă?/ Nici slujbă nu le-ați făcut./ Îi puneți în saci de plastic!/ Cât o să plătiți tribut?/ Nici măcar nu-i îmbrăcați/ Așa cum e datina./ Oare v-ați gândit vreodată/ Că o să fiți judecați?/ O să vă cereți singuri moartea,/ Cât o să fiți pedepsiți./ Și voi, mame din spitale,/ Vă plăteau să-i îngrijiți,/ Iar voi le dădeați pastile,/ Viața să le-o otrăviți./ Știți că roata se învârte/ Și vă lasă cât vreți voi./ Dar uite că a venit vremea/ Și-o să dați totu-napoi./ Cum puneți capul pe pernă,/ Nu aveți un pic de milă?/ Vaccinații acum simt chinul/ Cum i-a tratat Arafat./ Dintre cei ce i-a forțat/ Să planteze acuma flori/ Pe drumul pe care-au plecat,/ În grădina veșniciei/ Drumul este plin cu spini/ Și curg lacrimi pe vecie./ Anii voștri acum vor fi/ Doar un plumb cărat în spate/ Și-o să plătiți mult tribut/ Pentru chinurile toate./ Gheorghiță, Câțu și Cercel/ Și cu doctorul Arafat,/ Să-i ducă de vii la groapă/ Și să recunoască tot,/ Câte suflete au luat./ Acum vreți să plantați iarăși/ Virusul ucigător,/ Să dispărem de pe planetă,/ Să trăiți voi mai ușor./ Mintea vă e întunecată,/ Droguri, bani și femei,/ Cine o să ne mai conducă?/ Doar giganți roboței!”
Dna Floarea Frățilă, lectorul de astăzi, a prezentat un grupaj de poezii în stil clasic, din care reiese sensibilitatea și predilecția pentru anumite teme, intrate în obișnuința creator – cititor: dragostea mamă-fiică și reciproc, natura cu implicarea sentimentelor umane, sărăcia dureroasă, am putea zice. Astăzi aduce un plus: Mărțișorul PRO TV, creată în 2000, un elogiu adus postului de televiziune PRO TV, de la acea oră, Veniți cu toții să votăm!, creată în 2014, un elogiu adus tribunului Corneliu Vadim Tudor, plecat dintre noi în 2015 și V-a venit vremea!, narativă în versuri, vine cu acuze la adresa celor care au gestionat epidemia de Covid. Pentru efortul depus, felicitări! Trebuie menționat și eseul dnei Aneta Țâru Dumitreșteanu Caragiale, mai actual ca niciodată, un omagiu adus marelui dramaturg al românilor Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852 Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I.L. Caragiale, județul Dâmbovița,– d. 9 iunie 1912 Berlin, Germania). Felicitări!
„Am ascultat astăzi câteva poezii prezentate de lectorul de serviciu dna Floarea Frățilă poezii scrise din suflet și redate în adevăratul grai românesc. Poeziile sunt diverse, sunt retorice și mi-a plăcut în mod deosebit ultima poezie recitată „V-a venit rândul”. Parafrazând o poezie de-a mea pe care am intitulat-o „Dacă regret ceva”, de data asta aștept să se întâmple ceva, care dă titlul poeziei. Perioada la care se referă poezia, este după părerea mea personală, una dintre cele mai negre perioade (și au fost foarte multe) ale istoriei României. Atâta timp cât poezia a fost recitată, un val de indignare a pus stăpânire pe mine, deoarece am trăit cu maximă intensitate majoritatea evenimentelor descrise. Cred că a sosit într-adevăr momentul ca toți cei vinovați să plătească. Mulțumesc doamnei lector pentru prezentarea materialelor.” (Gică Chiroiu)
„Când a început dna Frățilă să ne prezinte ceea ce a pregătit pentru azi, am simțit că va aduce primăvara mai repede: poezia Mărțișorul PRO TV este o surpriză plăcută pentru mine. Poeta mărturisește că a evocat această poezie în urmă cu mai mulți ani: „pe atunci nu eram colegi de cenaclu”. Conținutul poeziei ne amintește câteva staruri ale canalului de televiziune PRO TV din acel an 2000. Poezia o consider reușită. Versurile sunt efervescente, precum este temperamentul poetei. Limbajul folosit este entuziasmant și limpede. Poezia Veniți cu toții să votăm! Mărește surpriza pentru mine: eu am fost fan al lui Vadim Tudor pentru realizările lui cu Cenaclul Flacăra. Am rămas uimit descoperind încă un fan al „tribunului Vadim”. Această poezie dezvăluie și patriotismul poetei, precum și al eroului pe care îl omagiază în versuri. În poezia O cerșetoare mică descoperim gingășia unui suflet de mamă. Poeta înțelege corect cauza pentru care mica copilă cerșește: vremurile sunt grele și copila e săracă, nici casă nu are și ar dori să muncească. Bogații o privesc cu ură. Poeta versifică un excepțional aforism: „omul sărac dă din tot ce are și e fericit dacă-ți dă mâncare. Poezia Mama ne prezintă sentimentele proprii ale poetei la adresa mamei sale. Consider poezia ca o lecție de comportament a copiilor față de mamele lor. Emoționantă remarca dnei Frățilă la începutul strofei a doua: „Un zâmbet dacă-i dăruiești/ E toată ziua fericită…” Ascultând poezia Fata fără zestre auzeam chiar o melodie cu versurile ce prezintă o față tristă. Poezia creează o atmosferă de basm în care adolescenta ciobăniță întâlnește : „Un mândru băiat,/ Parcă rupt din soare”, așa cum visa ea din basmele copilăriei. Lumea din jurul ei devine: „O lume fermecată”, iar dorurile „…Tot mereu mai multe” o întristează. Adolescenta e hotărâtă să aștepte până îl va reîntâlni pe băiatul cel mândru. Poezia care încheie materialul prezentat azi schimbă tonul în poezia V-a venit rândul. Poeta este indignată de măsurile propuse de guvernanți privind pandemia Covid. Dna Frățilă a fost deranjată de banii cheltuiți pe vaccinul care a omorât sute de români. Poeta spune că roata se învârte și va veni vremea ca cei vinovați să fie judecați pentru viețile celor vaccinați și totuși morți. Creația prezentată astăzi dezvăluie o poetă sensibilă și un pix înzestrat cu imaginație și spirit de observație. Felicitări!” (Mihai Doina)
„Lectorul de astăzi, în persoana dnei Floarea Frățilă, este o fire sensibilă. Acest lucru a fost demonstrat de-a lungul timpului prin creațiile prezentate de către dumneaei în cadrul cenaclului. Temele abordate de către aceasta sunt legate în mod special de aspecte sociale (uneori politice) și de dragoste. De fiecare dată când ne-a lecturat versurile dumneaei, am constatat interesul pentru figura maternă. Cred că nu a fost niciodată în cenaclu, când a lecturat dumneaei și să nu fi avut o poezie despre mamă și despre fiică. Acest lucru demonstrează legătura puternică dintre aceasta și fiica dumneaei. Poezii despre mama și despre fiică ale dnei Floarea Frățilă sunt cele mai pline de emoție din opera dumneaei. O felicit pentru efortul dumneaei și îi recomand să exploateze mai mult tema aceasta, relația mamă – fiică.”(Cristi Rusin)
„În poeziile O cerșetoare mică și Fata fără zestre este scoasă în lumină realitatea ultimilor ani pe care i-am trăit. Aceste poezii scot în evidență, cum s-a mai spus, sensibilitatea autoarei în raport cu suferințele multora dintre membrii societății ce au ajuns să trăiască vremurile grele. În realitatea sărăcia este o stare de fapt și de drept ce asaltează din ce în ce mai mulți români. În aceste două poezii autoarea își manifestă sensibilitatea față de cei suferinzi. În poezia Mama, după cum s-a mai subliniat, este analizată legătura mamă – copil și reciproc: „De dorul scumpei mame,/ Aș răsădi un câmp de flori…” Aceeași sensibilitate a poetei se vede și în această poezie, care ca mamă, cu siguranță, a trăit și trăiește sentimentul matern. Și eu sunt de părere că această temă poate fi dezvoltată în scrierile ulterioare, ocazie cu care îi doresc succes pe mai departe.” (Mircea Mocanu)
„Lectorul de serviciu ne-a prezentat astăzi în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu un grupaj de poezii pe diverse teme. Unele, precum Fata fără zestre și V-a venit rândul, pot spune că sunt niște narațiuni în versuri. În versurile din poezia Mărțișorul PRO TV autoarea își exprimă admirația față de prezentatorii postului de televiziune PRO TV. În poezia Veniți cu toții să votăm! autoarea aduce un elogiu poetului și marelui om de cultură Corneliu Vadim Tudor, care a fost un mare patriot român. O poezie pe temă socială O cerșetoare mică în care autoarea face în mod direct un portret unui copil din cea mai decăzută categorie socială. Este o fetiță care cerșește și pe care autoarea o îndrăgește numind-o în poezie printr-o metaforă: „gărgăriță mică”. Subliniez că cerșetoria a existat din toate timpurile. Ca și în alte dăți, autoarea ne lecturează și azi o poezie dedicată mamei, ființa care ne-a dat viață și pe care cu toții o iubim. Acest lucru se desprinde din întreaga poezie, dar versurile „Trimit pe razele de soare/ Dorul de mamă să te-alinte…” sunt convingătoare. De asemenea, în Fata fără zestre autoarea surprinde iubirea curată a unei tinere care de asemeni face parte din aceeași categorie socială, de oameni săraci. Felicitări doamnei pentru dragostea pe care o are față de opera lirică.” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„M-a impresionat poezia O cerșetoare mică, se pare că este cea mai recentă creație. Autoarea ar avea ocazia să împărtășească ce a făcut-o să scrie poezia aceasta. M-a impresionat și poezia Fata fără zestre care sună așa bine că poate cineva ar putea face o melodie din ea și asta mă duce cu gândul că în acest cenaclul au fost reprezentate și alte arte. O ocazie de reprezentare a unei arte mi se par ilustrațiile poeziilor în care aș recunoaște talent.” (Iulian Dumitrașcu)
Sâmbătă 10 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Mircea Mocanu. Vă așteptăm, cu drag!
