Brigada diverseEditorial

Fărădelegea lui Călin – (C)ără (h)oare (c)u M(i)a p(e) (o)re

1 Februarie 2024
Analize…. Bune, științifice. Însă un an și ceva „fără soare” e glaciațiune totală („lumea a fost cufundată în întuneric 18 luni”). Fie azi, fie mai ales în 536. Ar fi pierit sămânță omenească. Iar foametea, frigul și alte molime ar fi stârnit omucideri până la a se suprima unii pe alții până la ultimul. Exagerez și eu la fel ca jurnaliștii înfocați, dornici să dea titluri uneori neserioase articole. Că-n calota glaciară, că-n cine mai știe ce mostre cu microorganisme, nu se poate extrapola la întreaga omenire. Și ca să se vadă cât de fatalist este titlul față de conținut, comparați cu cele 1,5-2,5 grade scăzute atunci și în următorii 14 ani. O nimica toată! Iar ninsoarea de vara în China…. Păi la înălțimi de peste 2000 de metri ninge când vrea… ăl de sus. Asta ar însemna ca prin munții himalayeni să nu ningă vara automat. Că de-aia e vară! Să pun și polii la bătaie?
Îmi va fi frică să mai calc prin Focșani. Nu din cauza numărului de șmecheri și golani care s-ar fi înmulțit – și Focșani a fost mereu printre primele la din aceștia -, ci fiindcă orașul a ajuns de nerecunoscut. Străzile sunt pustii, populația s-a înjumătățit. Față de 2002. Dacă jurnalistul ar fi oferit date din anul 2012, aș fi fost de acord. Însă anul menționat coincide cu foarte multe aspecte social-economice cruciale. Nu pune la socoteală destructurarea industrială, uită ce era Focșaniul în 1980 – un orășel de mâna a treia -, ce era în 1990 – se făleau deja cu o sumă importantă de noi blocurile pe axa intrare în oraș din E85, prima dintre ele cum vii de la Râmnic, târgul de tarabagii cu obiecte aduse mai ales din R. Moldova, Ucraina și Rusia, deci cea mai lungă stradă a localității -, ce era în 2000 – plecările peste hotare în locuri foarte bine plătite -, ce era în 2010 – o panaramă de apartament bătea deja prețul oricăruia din București; era încă Oprișan ce era; ceea ce aducea orașului sume exorbitante – și ne oprim azi. Orașul e populat, slavă poporului încă având conștiința perpetuării speciei moldave, suficient. O casă încă este imposibil de achiziționat de oamenii de rând. Taxele sunt încă mari. Numai administrația nu este mulțumită. Că nu-s bani ca altădată, că nu pot face măcar plățile către…. Nu că nu vin banii, ci că le ia mai mult să-i strângă. Iaca, bre, veni sorocul și ăstei civilizații administrative. Dar toate sunt gogoși. Un meniu la un restaurant focșănean este încă la cote exorbitante. O ciorbă, o friptură și un suc îți saltă din buzunar suta de lei. Și pleci și cu mațele chiorăind. Ca ale mele anul trecut în iulie.
Am mai scris și repet. Semi pesimiștii care și-ar fi dorit să aibă totuși o confirmare a vieții extraterestre, dau vina pe subdezvoltarea lor, motiv real al ne prezenței lor pe planeta noastră. Să depășim noi barierele călătoriilor măcar interplanetare și după să avem pretenții de la alții.
Vă puteți ascunde și sub scoarța terestră, la 40 de km de suprafață și tot nu scăpați de efectele unui război atomic de…. Auzi la ei, de anvergură. Care? Ai dat două deodată și spui noapte bună, omenire! Culmea este nu jocul nepotrivit de cuvinte, ci localizarea unui posibil adăpost, unic pe planetă, în România. Nea GreatNews, hai, bâști!
Nu se scrie așa! Pune numele preotului în antetul articolului cu maximul de conștiință și cuviință, iar înăuntru poți perora pe ce subiect dorești. Nu sunt fanul preotului Milea, dar nici n-aș îndrăzni mai mult de cât am apreciat până acum. Ce mă deranjează? Că „… despre părintele Milea și nu toate bune” poate avea înțelesuri imediat depreciative. Mai ales venind din partea unui om de aceeași formație profesională duhovnicească. Căci și prostul mai frunzărește, și doar deșteptul poate trece cu vederea o astfel de invitație jurnalistică.
Din Vaslui care va să zică? Și ce nu era clar? Că poate face orice după plac, că are porniri primitive? Și este singurul care a făcut din proprietatea publică (un drum probabil foarte puțin frecventat) una personală, că a pus bariere în cale și o poartă de acces?

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share