Cenaclul Alexandru Sihleanu – 21 Ianuarie 2024
SĂ CUNOAȘTEM ȘI SĂ NE CINSTIM TRECUTUL ISTORIC
Sâmbătă, 20 ianuarie, ziua †) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin și Rim, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu.
Dl Costică Drîstaru a recitat poezia Ultimele gânduri ale lui Eminescu autor Corneliu Vadim Tudor (?): „Sunt ultimul romantic, al țării mele sfinte,/ Vă spun la despărțire, doar câteva cuvinte;/ Eu am cântat, natura, și tei, și flori albastre,/ Iubirea țării-am pus-o, în inimile voastre,/ Mă duc și las în urmă, o prea frumoasă țară,/ Pe care s-o cinstiți, n-o faceți de ocară!/ Copii ai sfintei Dacii, feciori de daci și geți,/ Cântați în mii de versuri, de barzi și de poeți,/ Feciori ai lui Zamolxe, al Geei popor sfânt!/ Să nu lăsați străinii să ia acest pământ!/ Eu plec pe alt tărâm, să mă-nsoțesc cu zeii,/ Voi, pe pământul țării, să vă purtați ca leii!/ Luceafăr strălucind în pagini literare,/ Asupra voi veghea, cu razele-mi astrale,/ Pribeag nu voi mai fi, bătut de mii de gânduri,/ Doar flori de tei deasupra-mi, s-or cerne, rânduri, rânduri!”
Dna Ecaterina Chifu a uzitat de youtube pentru poezia lui Mihai Eminescu Cioclii apocaliptici recitată de George Vraca.
Dl Mihai Doina a grăit: „Pentru rubrica „in memoriam” propun cenaclului o poveste în versuri, care mi-a plăcut, mai ales pentru sfatul ei din morală. Cred că vă va aduce o picătură de bună dispoziție, așa cum reușeau Matincă și Agheană. Poezia poartă titlul Aniversare, pe care am extras-o din cartea cu titlul Cu mască și fără mască a poetului N. Birceanu și se potrivește majorității colegilor, care „am” consumat un număr respectabil de ani de la căsătorie: „Sărbătorind cei 40 de ani/ Trecuți de la căsătorie/ Un cuplu, fără prea mulți bani,/ A poposit la… o cofetărie// Și, cum vorbeau despre aniversare,/ A apărut zâna cea bună/ Și le-a spus, pe rând, la fiecare:/ Dacă au o dorință… să o spună!/ Femeia și-a dorit neapărat/ În jurul lumii să călătorească,/ Să vadă locuri noi, de neuitat,/ Cu soțul dânsei să se veselească…// Zâna nu știu cum a făcut,/ Ce șmecherie, ce vrăjitorie…/ Că imediat pe masă a apărut/ Două bilete de călătorie.// Bărbatul și-a expus dorința vie/ Ce o nutrea mai de mult, cică/ Să aibă și el parte de o soție / Cam cu treizeci de ani mai mică.// Zâna cea bună a tăcut/ Și nu s-a mirat de loc,/ Iar pe bărbat l-a și făcut/ De nouă zeci de ani, pe loc. Morala: Ai grijă ce îți dorești!/ Poți fi lovit din senin, Fiindcă zâna din povesti/ E de genul feminin.” Cu permisiunea dvs. mai doresc să adaug: 1) la 23 ianuarie 1931 s-a născut medicul Mircea V. Homescu; a murit la 20 iulie 2014; 2) la 23 ianuarie se împlinesc 203 ani de la începutul Revoluției române condusă de Tudor Vladimirescu. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”
A continuat lectorul de serviciu dl Costică Drîstaru cu un eseu intitulat Alexandru Ioan Cuza și Unirea. Vă ofer lectura:
„Anul acesta se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza și 158 de ani de la abdicarea acestuia (11 februarie 1866). A fost primul domnitor al Principatelor Unite și al Statului Național Român. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru Unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales Domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel Unirea celor două Principate Române.
24 ianuarie este o importantă sărbătoare care trebuie să ne unească și pe noi în acest an (2024), (alegerile) pentru prosperitatea României, pentru o viață mai bună, pentru noi cetățenii acestei țări.
Realizată sub semnul ideilor Revoluției pașoptiste, Unirea Moldovei și a Țării Românești a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului.
Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859, nu putea avea loc fără Alexandru Ioan Cuza. Colonelul Alexandru I. Cuza, domn al Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar inițiază și importante reforme interne. Reformele lui Cuza au vizat: sistemul politic, sistemul sanitar, instituția poștei, biserica, învățământul, justiția, administrația, fiscalitatea, agrară, serviciul vamal, secularizarea averilor mănăstirești închinate bisericii grecești. A înființat Universitatea din Iași (1860) și București (1864). Aceste reforme au fixat cadrul modern pentru dezvoltarea Țării.
Alexandru Ioan Cuza a marcat istoria modernă a României. El a rămas și în zilele noastre, consemnat în cărțile de istorie, ca cel mai mare și mai modern reformator în toate domeniile.
Unirea celor două Principate a fost un proces care a început în 1848 bazat pe puternica apropiere culturală și economică dintre Moldova și Țara Românească.
În anul 1848 s-a realizat Uniunea Vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul celor doi domnitori Mihail Sturza (1834-1849) și Gheorghe Bibescu (1843-1849).
La 1 ianuarie 1848 Gheorghe Bibescu desființează Vama de la Focșani dintre cele două Principate, cel mai important punct vamal între cele două țări.
Alexandru I. Cuza a fost și a rămas unul dintre conducătorii români cel mai iubit și respectat de popor prin reformele sale.
Unirea de bază de la 24 ianuarie 1859 și reformele lui Cuza au constituit un prim pas pentru Marea Unire la 1918 de la Alba-Iulia. Unirea de la 24 ianuarie a fost propusă într-o ședință secretă de deputatul Vasile Boerescu, ca domnitorul Moldovei să fie ales și în Țara Românească, iar alegerea a fost acceptată în unanimitate.
Ideea Unirii Moldovei cu Țara Românească a devenit după războiul Crimeii (1853-1856), o temă importantă a dezbaterii politice în cele două principate cât și pe plan internațional.
Decizia adoptată prin Tratatul de Pace de la Paris (30 martie 1856) prevedea intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a pune bazele viitoarei lor organizări.
Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, alcătuite din reprezentanți ai bisericii, micii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri privind realizarea Unirii Principatelor Române.
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului național român. Obiectivul următor era acceptarea Unirii depline de puterile garante prin Convenția de la Paris (Franța, Rusia, Italia și Prusia).
Unirea de la 24 ianuarie 1859 a fost considerată de Poarta otomană și de Austria o încălcare a Convenției de la Paris, însă în contextul din 1858 nu se prevedea ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.
Prin Conferința de la Constantinopol, Poarta a cerut dreptul de intervenție în principate, în cazul unor încălcări ale Convenției, iar Austria a acceptat unirea numai în perioada conducerii lui Alexandru Ioan Cuza. În anul 1862, domnitorul, cu ajutorul unioniștilor celor două țări a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
Unirea din anul 1859 a fost Unirea de bază, pentru că a permis crearea, în 1862, a statului unitar modern numit România.
Prin Constituția din 01 iulie 1866, Principatele Române încep să se numească România.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza deși scurtă, a fost o perioadă de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea deplină a Unirii, crearea primului parlament unic al României și al primului guvern unitar, prin reformele sale, adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1862), a învățământului (1865), domnia lui Cuza a pus bazele dezvoltării României moderne.
„Această Românie a fost capabilă să ajungă la Independența totală față de imperiul otoman în 1877, iar apoi la ridicarea în 1881 la stat de regat, autocefalia BOR în 1885 și pregătirii unirii Moldovei, Basarabiei și Transilvania la 1918”, spunea Preasfinția Sa Daniel. Tot Sfinția Sa preciza că: „Unirea de la 24 ianuarie nu trebuie văzută ca o zi de odihnă, ci ca o zi de sărbătoare națională. Este o zi pentru cinstirea și îmbogățirea valorilor poporului român”.
Patriarhul a mai spus despre Alexandru Ioan Cuza că: „prin secularizarea averilor mănăstirești, nu a întors spatele Bisericii, prin reforma sa, ci a luat pe umerii săi o parte din nevoile bisericii, și-a asumat unele măsuri compensatorii din partea statului pentru biserică, pentru că era o necesitate. Toate bogățiile țării noastre mergeau în afară prin fanarioții de la putere”. De asemenea Patriarhul României a mai precizat că: „făuritorul Unirii din 1859 a dorit să readucă românilor pământurile mănăstirilor închinate unor centre de comandă în afara țării, că s-au luat de la străini și s-a dat statului român”. ….
După șapte ani de domnie Cuza este obligat să abdice, nu de bună voie ci sub amenințarea armelor în miez de noapte (11 februarie 1866). Abdicarea lui Cuza a fost în urma unui complot pus la cale de aproape toată elita românească, inclusiv de apropiații săi, situație întâmplată și după 123 de ani (1989). Politicienii, unii chiar rivali de moarte, au fost și sunt în stare să facă pace între ei pentru a ajunge la putere, nu pentru binele poporului, ci pentru a-și menține partidul, prietenii, neamul.
Așa a fost în 1866, în 1944, și în 1989, bineînțeles de fiecare dată cu sprijinul din afară, totul se speculează pe unele slăbiciuni și nemulțumiri din popor. Și atunci pe teritoriul Moldovei existau agenți ruși care încercau să agite spiritele și să provoace mișcări anti-Cuza, așa cum sa întâmplat și în 1989, cu sprijinul din interior, pe seama unor nemulțumiri ale maselor populare, cum am mai precizat.
Cu toate că un personaj dubios și necunoscut, l-a anunțat pe data de 10 februarie, că la miezul nopții va fi detronat, el nu a crezut, a încercat să-l recompenseze pe cel care l-a anunțat, acesta a refuzat și s-a făcut nevăzut. A trădat și garda sa. Mai cunoaștem și alte situații. Deci în câteva ore a luat sfârșit o domnie de șapte ani, într-o istorie modernă a celor două Principate Moldova și Țara Românească.
După șapte ani de domnie Cuza se gândea să abdice, chiar luase legătura cu Napoleon al III-lea care să găsească un principe dintr-o clasă europeană care să pună capăt luptei politice din interior.
Dacă toți se bucurau de detronarea lui Cuza, țăranii nu priveau cu ochi buni acest complot. Pentru ei, Cuza a fost cel care le dăduse pământ. Reforma pentru ei a însemnat o cotitură în viața țărănimii. În memoria satelor Cuza a rămas ca marele binefăcător, o istorie sinceră a poporului român.
Simpatia țăranilor a fost câștigată de Cuza cu prețul sacrificării domniei sale.
Împroprietărirea acestora și emanciparea clăcașilor a fost unul din motivele pentru care a fost organizat complotul împotriva sa.
Alexandru Ioan Cuza sa născut la 20 martie 1820, a învățat la Iași, unde a avut mulți colegi printre care și Vasile Alecsandri, M. Kogălniceanu, (ministru, apoi prim-ministru al României), colaborator mai târziu, apoi a urmat studiile mai departe, la Paris, unde și-a dat bacalaureatul, studii universitare în drept și medicină.
S-a căsătorit în anul 1844 cu Elena Rosetti, soră cu Theodor, din neamul Struzeștilor și Cantacuzinilor, o femeie severă, dar timidă, cu multe inhibiții, care l-a iubit foarte mult precum și pe cei doi copii ai Mariei Obrenovici, amanta sa.
Ca oricare conducător, când se vede la putere are și slăbiciunile sale, care în loc să se potolească, le întărește și mai mult. Așa a sfârșit domnia sa, pierzând încrederea în apropiați, i-a îndepărtat (Crețulescu, Kogălniceanu), instaurând un regim personal, ajungându-se la „Monstruoasa Coaliție”.
Cu toate acestea, Alexandru I. Cuza a fost și a rămas unul dintre conducătorii români cel mai iubit și respectat de popor prin reformele sale, chiar dacă țăranii trebuiau să facă învoiri cu boierii pentru munca pământului. A murit la 53 de ani, departe de țară, (Heidelberg, Germania), este adus și înmormântat la Biserica Trei Ierarhi din Iași.”
Trebuie subliniat sentimentul patriotic al lectorului de astăzi, dl Costică Drîstaru și efortul depus pentru prezentarea eseului, omagiu pentru ceea ce a însemnat 24 februarie 1859 și pentru cei ce au realizat Mica Unire. Felicitări și îl așteptăm și cu alte lucrări!
„Pentru distinsul lector de azi am motiv de mulțumire personală și cuvinte de laudă la adresa dlui Drîstaru. Materialul este bine documentat, așa cum face lectorul totdeauna. Felicitări pentru alegerea subiectului lecturii în preajma „minunatei veșnice Uniri”. Expresia aparține scriitorului Victor Eftimiu. Reamintirea momentelor care au condus la Unirea Principatelor se dovedește totdeauna utilă: ne ajută să păstrăm în minte, dar și în suflet, eroismul sfânt al poporului, patriotismul și hotărârea neclintită, cum rar s-a mai văzut, chiar și la alte popoare. După multă vreme în care s-a încununarea frăției dintre români prin lupte cu sabia în mână, visul lor s-a împlinit prin conlucrarea puterii sufletului, a inimii și a voinței statornice a întregului neam. Uralele și strigătele de bucurie au răsunat pe tot întinsul țării. România și-a înălțat fruntea între celelalte națiuni. Dar să nu uităm că și românii ardeleni împărtășeau înflăcărarea generală și nu uităm suferințele lor cele multe. Alexandru Papiu-Ilarian spunea: „După Unirea din 24 ianuarie 1859 ardelenii numai la Principate privesc, așteptând scăparea. Bărbați și femei, bătrâni și tineri, toți ar fi gata să moară pentru Cuza. Când a fost ales Cuza în ambele Principate, bucuria ardelenilor ar fi fost mai mare decât a muntenilor și moldovenilor. Numai un frate adevărat se poate bucura de binele altuia.” Făcliile Unirii nu s-au stins niciodată în inimile românilor, iar lumina lor a crescut mai puternică la 1877, arzând sub zodia Libertății, iar la 1 Decembrie 1918 înfăptuindu-se UNIREA CEA MARE, când a luat ființă ROMÂNIA MARE, puternică și suverană. Din 1862 țara noastră se numește România! Mulți scriitori, asemenea dlui Drîstaru, au simțit nevoia să consemneze evenimentul. Cel mai sugestiv mi se pare lucrarea marelui povestitor Ion Creangă. În povestirea sa intitulată Moș Ion Roată și Cuza Vodă, personajul principal Ion Roată (n.1806 și mort 1882) a fost deputat clăcaș în Adunarea ad-hoc a Moldovei (1857), reprezentant al țărănimii în lupta pentru Unirea Principatelor. Genialul povestitor subliniază înțelepciunea oamenilor simpli din popor. Acesta răspunde cu bunăcuviință, dar și cu mândrie jignirilor și acuzațiilor boierului. Prietenia cu care îi strânge mâna în semn de apreciere și bunătatea cu care Cuza îi șterge rușinea boierească de pe obraz bătrânului, transformă povestirea într-o pagină memorabilă. Cuza apare ca un voievod corect, drept, generos, prețuind înțelepciunea oamenilor simpli. (Mihai Doina)
„În primul rând apreciez valoarea materialului prezentat pentru un eveniment la fel de important: Unirea Principatelor Române rămâne, cel puțin pentru mine, una dintre cele mai mari realizări ale poporului român. Am observat, de-a lungul istoriei, că marile evenimente, precum unirea, nu se pot realiza dacă actul în sine nu este susținut de statele mai puternice. Mi-aș dori ca anul 2024 să fie pentru România un an de referință și să se realizeze ceva fără intervenția puterilor străine. Mulțumesc lectorului Costică Drîstaru pentru materialul foarte interesant și pentru atmosfera creată.” (Gică Chiroiu)
„Dl lector de serviciu ne-a prezentat un eseu foarte interesant, foarte documentat, sintetizat succint. D-lui a evocat figura legendară a lui Alexandru Ioan Cuza, personalitatea istorică cea mai îndrăgită de poporul român, care va rămâne mult timp în memoria colectivă a neamului nostru. Patriot adevărat și-a pus munca și priceperea în slujba neamului din care s-a ridicat înfăptuind multe reforme care au dus la modernizarea României. Abdicarea lui a fost a fost, cum spune Mihai Eminescu: „o rană sângerândă în inima românilor, o rușine națională, căci din interese meschine a fost alungat de la putere, cel ce reprezenta interesele maselor. Suferința lui Cuza a dus la o moarte timpurie și când trupul lui a fost adus în țară, țăranii îngenunchează în fața trenului lăcrimând.” Noi dorim să avem parte de conducători deosebiți, asemenea lui Alexandru Ioan Cuza, care să ducă România în direcția bună, să cunoască progresul, prosperitatea, pacea. (Ecaterina Chifu) direcția „Am ascultat materialul prezentat de dl Costică Drîstaru, azi 20 ianuarie 2024, o lecție istorică de mare valoare! Anul acesta se împlinește 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub domnia lui ALEXANDRU ION CUZA și 158 de ani abdicarea acestuia, (11 februarie 1866). La 5 ianuarie 1859 Cuza a fost domnul Moldovei, iar 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se Unirea celor două Principate Române. Alexandru Ion Cuza, a înființat universitatea din Iași (1860) și București (1864). Unirea de la 24 ianuarie 1859 și reformele lui Cuza au fixat cadrul pentru dezvoltarea țării și a fost un prim pas pentru Marea Unire, la 1918 de la Alba Iulia. Felicit lectorul de astăzi pentru prezentarea materialului istoric! (Floarea Frățilă)
Cei prezenți au încheiat ședința cântând Hora Unirii.
Sâmbătă 27 ianuarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl. drd. Cristi Rusin. Vă așteptăm, cu drag!
