Ora de muzică 2 – Primul dintre primele
Pe undeva seamănă începuturile The Police cu….
Fuseseră cândva niscai adolescenți trecuți cu doar câteva zile de perioada feroce a stagiului militar. Și se puseră, în trei, să dea de gândit lor înșile….
Despre noi, despre asemănarea uimitoare a începuturilor cu a celor de mai sus. Nu mă așez pe mine comparativ, departe de mine gândul. Vreau să demonstrez că oricare persoanele, ”asumarea” rolului de great and unic composer nu poate duce decât la split-ări inerente.
Vom vorbi despre Copeland, nu despre mine. Mi-a atras abia acum atenția, nu în mai demulta strecurare nepermisă – am mai fost apostrofat pentru alte lucrări… – în viața unor muzicieni rasați, din ce în ce mai rasați pe măsură ce timpul s-a scurs, faptul cert că înainte de succes, înainte de primul album, Stewart era „tăticul”, majoritatea pieselor erau ale lui. Până și primul single, „Fall out”, îi aparține. Din această nouă perspectivă, pare altfel, dar la fel de interesant ca în momentul când l-am descoperit cu adevărat pe Sting. Să pornim de la „fantasticul” șapte inch al short play-ului, disculețul având două piese. A doua, B-side-ul, este tot o piesă a lui Copeland în colaborare cu fratele Ian. Mic vinilul, scurte și piesele: Fall Out – 2:03 minute, Nothing Achieving – 1:56 minute. Genul? Punk. Se găsește părerea lui Sting despre Fall Out, care, oarecum întrebat, deși răspunsul este la o presupusă întrebare, opinează la rându-i interogativ: „Fals punk? Adică, ce este punkul real?”. Fall out are privilegiul de a fi printre primele piese prezentate de Copeland lui Sting, acesta, tot din propriile vorbe, a dat cât a putut, cât de tare a putut. Practic este un tribut adus energiei și atenției puse la comun de Copeland din partea celorlalți doi colegi, Sting și Padovani. Mai mult de atât, la data acestor dezvăluiri, în 1993, Sting recunoaște că fără Stewart trupa nu s-ar fi întâmplat. Una peste alta, Fall Out este prima piesă care s-a repetat în prima componență Police, este prima piesă înregistrată, în 1977. Și cel mai ieftin disc: costurile s-au ridicat la 150 de lire sterline. Londra, Iilegal Records Label (dintre firmele ce aparțineau companiei fratelui, Miles Copeland III), studioul Pathway. Desigur, din pricina nervozităților, Padovani a cântat doar solo-urile celor două cântece, iar Copeland restul, tot pe chitară: armonii etc. În ciuda părerii lui Stewart că este un song înregistrat bine și bun, albumul a fost vândut practic de copertă, ținuta vestimentară și fizică fiind principalele motive pentru cumpărători. Succesul – doar locul 47 în preferințele ascultătorilor din topurile muzicale – se datorează și lui Mick Jagger, care într-un interviu din revista Sounds a catalogat Fall Out ca „un rock cântat cu competență și cu vocalele anihilate nazal”. O altă personalitate, criticul muzical Mike Duquette descrie tema piesei ca „un om care înnebunește într-o lume post apocaliptică. Este reînregistrată în 1979. Totuși. Pe youtube circulă două coperte. Oficiala de pe Wikipedia îi are pe cei trei, grupați de la stânga la dreapta cu Sting în picioare din partea stângă a profilului, cu sacou și tricou marinăresc, Copeland la geacă și ochelari, cu fața, sprijinind mâna dreaptă pe genunchiul drept și stâng, cu picioarele flexate către piept și Padovani la cămașă și blugi, cu ochelari și cu gura deschisă, totul pe fond de pătrate negre și vernil, cu numele trupei sus în stânga și titlurile pieselor în dreapta, în ordine inversă. A doua copertă îi înfățișează în aceeași ipostază, dar au în spate o porțiune a unui horn foarte mare de cărămidă, îngustat de la mijloc și pe laterale probabil siluetele unor macarale dintr-un port maritim.
Ok. Muzica este bestială, te furnică pe sub tălpi să sari ca turbatul. Numai să ai compania adecvată, tineretul de altădată al periferiilor Londrei sau al altor orașe britanice. Vocea principală și cele de acompaniat îi aparțin lui Sting. Versurile lui Fall Out sunt scrise de Stewart, ale lui Nothing Achieving în mare parte au fost compuse de fratele Ian.
Despre muzica piesei Fall Out. Ușor de reținut linia melodică instrumentală de început. Pe fundalul optimilor în nota mi a basului, chitara ritmică a lui Copeland pleacă de la riff-urile lui do diez și re, cu răgaz de un timp și cu un nou traseu cromatic de la re diez la mi, accentuat cu vreo două strumminguri tot pe mi. Strofa și refrenul au aceeași armonie. În scriere pentru muzicieni, |La|Fa|Sol/Do/Sol|Re|, toate majore – chiar dacă despre riff-uri nu se poate spune că sunt majore sau minore, lipsindu-le terța -, cu variații ale basului în note ajutătoare, de acompaniament, primele urmând notele vocii, pe spațiul acordului La procedând cromatic, ca în una dintre celebrele piese ale lui Hendrix, ascendent, Sol-Do-Sol la fel ca și chitara ritmică, iar Re executat în octave pe optimi. Soloul lui Padovani…. Patru măsuri cu banalități, întinderi de corzi, pornind de la Mi, în pentatonicul lui La, repetate fără nicio diferențiere. Înainte de final susține pe optimile doi ale fiecărui timp, pe trei măsuri, pe sol diez icneli scurte și încheie în forță cu „fall out” pe notele si.
Piesa Nothing Achieving se cântă din același abordabil, cu siguranță, pentru Sting, Mi. Față de Fall Out, intermezzo-ul instrumental se cuplează pentru același șablon armonic de această dată cu al strofei. |Mi|Mi/Sol/Fa#|, riff-uri. Refrenul încurajat să tot plece de la |La/Sol/La…| (optime, optime, optime…) câte o măsură când către |Do/Re|, când către |Do/Sol|, iar la finalul a șase măsuri și doi timpi, coboară cromatic de la nota la până la fa#, cu o finalizare pe ultimii doi timpi, re, mi, mi (-8) – optime, optime, pătrime. Soloul un pic mai sofisticat, nu prea mult însă, pe pentatonicul Mi.
Ambele piese au un ritm susținut, cu un bpm 185. Cam ca la sârba noastră de cu un deceniu și jumătate în urmă.
