Spații culturale nr. 6 (14)
(Fragment din volumul „Un colț de țară românească – județul Slam Râmnic”, vol. 2, Valeriu Nicolescu)
În 1905, farmacistul Alexandru Iteanu (Farmacia Flora), Alexandru Alexandrescu, fost primar și prefect, G. Codreanu, O.H. Opriș și Vasile Bogdan au înființat o asociație care a concesionat terenuri în județ, pe care, în cazul existenței petrolului, să le exploateze. Cercetările geologice au stabilit că zona în care se stabilise existența unor zăcăminte de petrol începea de la dealul Drăganului, aproape de limita Buzăului, spre nord, până în zona satului Băltăgari, pe terenurile localnicilor fiind semnalate băltoace de păcură. Puțuri vechi de petrol simt menționate și în regiunea pârâului Sărat, ghizduite cu nuiele, unde, în 1933, se mai observau urme de petrol. Semne de petrol au fost indicate și în Țigănie, reședința comunei Jitia, ca și pe linia de la satul Măgura la Andreiașu de Sus.
Potrivit modificării legii minelor, în 1937, județul a fost totuși declarat regiune petroliferă. În 1941 se semnalau la Jitia 3 sonde părăsite, în 1944 înregistrându-se de către organele miniere 1069 ha concesionate în județ de către Societatea „Unirea” (zona Bisoca-Jitia) și Societatea Româno- Americană (la Valea Sălciei). Altă informație menționează că în august-septembrie 1940 erau în sapă 3 sonde.
Pentru prelucrarea țițeiului, la Râmnicu Sărat a funcționat o distilerie, cunoscută mai târziu sub denumirea de Rafinăria „Venus”, documente din arhiva primăriei menționând și Fabrica de petrol și derivate „Bălțatu”, proprietari Elias Pistner și Iancu Goldenberg, situată în comuna Bălțați și sediul administrativ la Râmnicu Sărat, strada Carol nr. 1. […] Înființată și construită în 1913-1914, distileria a avut un capital inițial de 3 milioane lei, 5 milioane în 1920 și 15 milioane lei în august 1944. A început să producă în anul 1915, obiectul de activitate fiind obținerea petrolului lampant. În 1915-1916 avea o capacitate de producție de 100 tone lunar, iar în 1920 de 120 tone pe lună, pentru materiei prime dispunând de 2 rezervoare. Terenul a fost obținut prin decizia Consiliul. i nr. 245/22 noiembrie 1913. S-a acceptat cererea lui C.D. Costescu de a i se arenda un teren pe
proprietatea comunei urbane Râmnicu Sărat, numit cărămidărie (mai târziu, strada Costierii nr. 76.) pentru 25 de ani, spre a instala o distilerie de petrol. Societatea Româno-Belgiană declara o suprafață de 3 ha și 1137 mp. […]
Cu actul de vânzare-cumpărare nr. 181/9 august 1916, C.D. Costescu a vândut distileria lui Micu
Hassan […]. La 20 septembrie, motivând că dorește să extindă instalațiile, a solicitat vânzarea
terenului, cerere acceptată de consiliul comunal. în noiembrie 1916, în cadrul măsurilor de distrugere
a unor bunuri pentru a nu fi folosite de inamic în cazul ocupării orașului, a fost incendiată toată
producția de gaz lampant, cât și petrolul din rezervoare, plus alte distrugeri ale instalațiilor.
Și-a încetat activitatea din decembrie 1916 și până la plecarea ocupanților, în 1919, și după lucrări de reparații, reintră în funcțiune. Cu actul de vânzare nr.1079/1919 […] Micu Hassan a vândut rafinăria societății în nume colectiv „Venus” , fabrică de petrol și derivate, cu sediul în București, strada Lipscani nr. 3 și secundar la Râmnicu Sărat, strada Cărămidari nr. 4.
