Spații culturale nr. 6 (5)

Nina PLOPEANU

EXERCIȚII
DE APROPIERE

TEODOR BURADA (1800-1866)
S-a născut la 28 august 1800
la Odobești ca fiu al Elenei și
al preotului Radu Burada. A
fost organizator al
învățământului muzical în
Moldova, în 1829 i-a apărut
lucrarea „Gramatica
românească de note pe tot
fundamentul chitarei,
compus după cea
Europienească”. Soția sa, Maria (1812-1886),
cunoscătoare a mai multor limbi precum greaca,
franceza, rusa și germana a fost prima femeie din
Moldova care a tradus piese de teatru. Călătoriile
sale din țară și străinătate, la Viena și la Veneția, s-
au materializat în meticuloase și sentimentale note
de călătorie care cuprind informații prețioase
despre Țările Române și despre Europa acelor
timpuri. Lucrarea Amintiri de călătoriile vornicului
Teodor Burada a fost publicată postum în anul
1908. Fiul său Teodor T. Burada (1839-1923), vestit
folclorist, etnograf, muzicolog, istoriograf al
teatrului și membru corespondent al Academiei
române, ne-a lăsat Istoria teatrului în Moldova în
două volume apărute în 1915 și 1922.

ALEXANDRU SIHLEANU (1834-1857)
S-a născut în familia
Sihlenilor, familie care deținea
un conac și proprietăți întinse
în localitatea Sihlea. Oameni
de vaza, membrii familiei sale
erau și mari iubitori de
cultură. între 1841-1846, tatăl
poetului a făcut parte din
Comisia administrativă a
Țării Românești, în anul 1857
poeziile sale au fost publicate în volumul „Armonii intime”, volum pe care Alexandru Sihleanu a lăsat un frumos autograf surorii sale Elena Grădișteanu. Dintre poeziile sale cităm câteva titluri sugestive: „Adio”, „Revederea”/ „Te dorescu”,, „Gelozia”, „La o porumbiță”, „Strigoii”, „Logodnicii morții” etc., poezii caracterizate prin vers curgător și imaginație puternică, dar și romantism exagerat. Mort mult
prea devreme poetul nu a avut timpul necesar să se emancipeze total de poezia franceză și românească contemporană lui. în anul 1914 din inițiativa surorii sale Elena Grădișteanu a fost ridicat la Sihlea bustul poetului, care însă a dispărut între anii 1916-1918 în condițiile primului război mondial. în 1994 sculptorul Gabriel Tăicuțu a realizat un nou bust al poetului din inițiativa Fundației culturale Alexandru Sihleanu, a familiei Ghica și a administrației locale. De asemenea Fundația culturală Alexandru Sihleanu a inițiat un concurs de creație desfășurat anual cu ocazia comemorării poetului.
NICOLAE VOINOV (1834-1899)
Absolvent al facultății de drept, primul avocat al urbei de pe Milcov, s-a numărat printre oamenii de cultură și de stat ai timpului său. A cochetat cu poezia, ca mulți dintre oamenii școliți ai vremii și firesc, în creația sa poetică a militat pentru îndeplinirea idealului național al românilor de la mijlocul secolului XIX – lea, unirea Moldovei cu Țâra Românească. între 1862-1864 a fost procuror și apoi președinte al tribunalului județean. în plan politic s- a remarcat ca deputat în Parlament și ca ministru în diferite guverne conduse de șeful liberalilor I.C. Brătianu. A fost tatăl cunoscutului biolog și zoolog Dimitrie Voinov.

DIMITRIE VOINOV (1867-1951)
Biolog, zoolog, histolog,
citolog, întemeietorul școlii
românești de citologie,
Dimitrie Voinov s-a născut
la Focșani în 6 februarie
1867.După absolvirea școlii
primare în urbea natală s-a
înscris la Liceul internat din
lași unde a fost coleg Emil
Racoviță și Grigore Antipa.
Ca profesor la științele naturii l-a avut pe Grigore Cobălcescu, care i-a trezit interesul și pasiunea pentru științele biologice. A urmat universitatea la Paris unde s-a specializat în zoologie. între 1891- 1937 a ocupat catedra de zoologie și morfologie animală a Facultății de științe din București. A adus contribuții notabile la dezvoltarea morfologiei animale în special morfologia celulară, devenind primul în lume care a descoperit aneuploidia sau polisemia la animale. Meritele sale științifice au fost recunoscute în 1867 când a devenit membru al Academiei Române în cadrul căreia s-a remarcat printr-o prodigioasă activitate științifică.

GH.M. TATĂRĂSCU
(GHEORGHE TATTARESCU 1820-1894)

Pionier al neoclasicismului
În pictura românească Gheorghe Tattarescu a
moștenit dragostea pentru
pictură de la unchiul său
Nicolae Teodorescu, zugrav
de biserici, fondator al școlii de
pictură din Buzău. între anii
1845-1851 a urmat cursurile
Academiei San Luca din Roma
unde a avut ca profesori pe Natale Carta, Giovanni Silvagni și Pietro Gagliardi. Revoluționar pașoptist, a realizat portretele unor revoluționari precum: Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu. Idealul unității naționale a fost reflectat în compoziții alegorice ca Renașterea României, România modernă, Unirea Principatelor. În 1860 se afirmă ca peisagist prin realizarea Albumului Național în care au fost incluse și picturile Valea Milcovului și Munții Vrancei. Nu a renunțat nici la prima sa dragoste, arta religioasă, împreună cu elevii săi de la Școala de Arte Frumoase din București, pe care de altfel a înființat-o împreună cu Theodor Aman, a pictat peste 50 de biserici în București, lași, Brăila, Buzău. Mare parte din lucrările pictorului se află la Muzeul Gheorghe Tattarescu din București.
D1M1TRIE DĂSCĂLESCU (1827-1863)
Născut La Focșani în anul 1827, și-a încheiat studiile la Paris și Viena. A îndeplinit funcția de sameș la Iași și de asemenea a fost președinte al Tribunalului Putna, funcție din care a fost destituit pentru activitatea sa unionistă. în preajma realizării unirii celei mici a fost administrator al districtului și deputat al județului Putna. în aul 1860 a devenit membru al Comisiei Centrale împreună cu poetul Grigore Alexandrescu. Sub pseudonimul Un provincial publică între 1855-1859, în Steaua Dunării, poezii și articole dedicate unirii. Poeziile sale au fost reunite în volumele: „Ziorele” (1854), „Scrisori din Țara Țînțărească” și „Poezii nouă”. Momentul istoric 5 ianuarie 1859 i-a prilejuit poetului poezia „O zi frumoasă” din care se desprinde laitmotivul:
„Azi, românul dovedește
Că-n sfîrșit s-a deșteptat
Și că-n faptă vrednicește
Libertatea ce-a visat.”

MAIOR GHEORGHE PASTIA (1847-1929)
S-a născut, se pare, în anul 1847 într-o familie bogată
și nobilă, tatăl său Take Pastia era
proprietarul unor întinse moșii situate între
Urechești și rîul Milcov. A urmat cursurile Școlii
Militare, iar între 1877-1878 a participat la războiul
pentru cucerirea independenței fiind comandant al
Companiei I din Regimentul 5 linie. Vitejia i-a fost
răsplătită prin numeroase decorații: Steaua
României-grad de cavaler, Virtutea militară de aur,
Crucea trecerii Dunărei etc. După ce a renunțat la
cariera militară a devenit membru al Partidului
Conservator .Trei ani a deținut funcția de subprefect
de Rîmnicu -Sărat, apoi a fost senator de Rîmnicu-
Sărat, iar din 1911 a devenit deputat. Iubitor de
cultură a simțit că Focșanii timpului său aveau
nevoie de construirea unui lăcaș de teatru, scop în
care la 3 martie 1908 face actul prin care donează
suma de trei sute mii lei în vederea construirii unui
teatru care să-i poarte numele și care să fie „un
templu de educațiune și cultivare a sufletului”. în
anii 1910 și 1913 face noi donații în vederea
desăvârșirii lucrărilor începute, astfel încât teatrul a
putut să fie inaugurat în noiembrie 1913. în vederea
întreținerii teatrului, față de care autoritățile vremii
nu se preocupau, a luat inițiativa construirii
Ateneului Popular Maior Gheorghe Pastia. În lipsa
moștenitorilor direcți cele două ctitorii de cultură,
Teatrul și Ateneul, au devenit conform propriilor
mărturisiri „copiii” săi de suflet.

ANGHEL SALIGNY (1854-1925)
S-a născut la 19 aprilie 1854
în comuna Șerbănești județul
Tecuci (astăzi Galați). Și-a
început studiile primare la
pensionul de copii din
Focșani înființat de tatăl său
Alfred Saligny, pedagog de
origine franceză stabilit în
România. A urmat studiile
secundare la gimnaziul din
Focșani, iar liceul, împreună cu Sofia sora sa ,1a Potsdam în Germania. A făcut de asemenea studii de astronomie la Universitatea din Berlin și studii inginerești la Școala Tehnică Superioară din Charlottemburg. A devenit un remarcabil inginer constructor, premergător al științei și construcțiilor metalice și de beton armat. A realizat primele poduri combinate, șosea și cale ferată, din România, prin proiectarea liniilor ferate Adjud-Tîrgu-Ocna, iar înl888 și 1889, pentru prima oară în lume, a construit din beton armat silozurile de la Brăila și Galați. Cea mai importantă lucrare a sa a fost construirea, între 1890-1895, a podului peste Dunăre de la Cernavodă, cel mai lung din Europa la acea vreme, pod care a purtat numele regelui Carol I. De numele său se leagă și construirea podului dublu de la Cozmești-Doaga, amenajarea portului Constanța, calea ferată Ploiești-Predeal etc. A fost membru fondator al Societății Politehnice București și președinte al acesteia între anii 1895-1897 și 1910- 1911. A lăsat moștenire marea sa experiență științifică studenților de la Școala Națională de poduri și șosele al căror profesor a fost. A fost de asemenea ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent al Academiei Române, iar din 1897 membru titular al acesteia, precum și președinte al celui mai înalt for științific românesc între anii 1907-1910.

ȘTEFAN GH. LONGINESCU (1865-1931)
Jurist, profesor de drept roman la Universitățile din lași și București, membru corespondent al Academiei Române, Ștefan Gh. Longinescu s-a născut la Focșani Ia data de 5 octombrie 1865. Printre lucrările sale de istoria dreptului se numără: „Gaius erudit al dreptului” (1896), „Istoria dreptului românesc” (1908), „Elemente de drept roman” – 9 volume (1921-1929).
GH. GH. LONGINESCU (1869-1939)
Chimist, profesor universitar, cercetător, autor de manuale, frate mai mic al juristului Ștefan Gh. Longinescu, s-a născut în orașul de pe Milcov la 12 septembrie 1869. A urmat studiile liceale la Focșani
și Iași după care a fost student
la București unde a avut ca
profesori pe: dr. C. Istrate,
Em. Bacaloglu, Spini Haret.
în 1896 a obținut titlul de
doctor cu teza „Asupra
acizilor amionici din seria
alifatică”. După încheierea
studiilor în Germania a
devenit, înl906, profesor
universitar de chimie anorganică la Facultatea de
Științe din București. I se datorează așa numita
„formulă L”, care pune în legătură temperaturile de
fierbere ale lichidelor organice, densitatea lor și
numărul de atomi din moleculă, precum și
constanta Longinescu care servește la stabilirea
masei moleculare. Dintre lucrările sale științifice
amintim: „Cursul metodic de chimie și mineralogie”
scos împreună cu dr. C. Istrate, cursul „Analiza
calitativă și analiza cantitativă”. Personalitate
științifică de excepție, a devenit membru I
corespondent al Academiei Române din 1925, iar
din 1936 membru de onoare al înaltului for științific.
A fost cel dintâi care a făcut analiza izvoarelor sulfo-
iodoase de la Vizantea și a constatat marea valoare I
terapeutică a acestor ape naturale, comparabile cu
cele de la Weisbadene, Enghiene, Heilbrone și
altele. Deviza după care s-a ghidat în viață a fost:
„știința înseamnă muncă, munca înseamnă onoare”.

TRADUCERI

Un poet din Letonia:
Leons BRIEDIS

S-a născut în anul 1949. A studiat Filologia la Universitatea Letonă (1968-1970), apoi Filologia Română și Spaniolă la Universitatea din Chișinău (1972-1974), iar între 1977-1979 a audiat cursuri la Institutul de literatură „Gorki” din Moscova. Poet, prozator, eseist, publicist și critic literar, traducător din latină, engleză și, în mod special, din limbile neolatine – română, spaniolă, italiană, portugheza, catalană. Autor al 31 de cărți originale (poeme, proză, eseuri, cărți pentru copii), iar ca traducător a editat 48 de volume. Membru al Uniunii Scriitorilor din Letonia (1974), membru al PEN Centrului Internațional, din anul 2008 – membru al Academiei de Științe a țării sale. Pentru prestigioasa-i activitate literară i s-au acordat distincții în Letonia (inclusiv, cea mai înaltă: Ordinul celor Trei Stele, 1999), Lituania, România și Portugalia (Ordem do Merito Comendador, decorația supremă a acestei țări). în prezent publică revista „Kentaurs XXI”, este directorul editurii private „Minerva”.
Din limba română a tradus și a publicat 21 de cărți: „Povești populare”, „Folclor pentru copii”, Antologia prozei scurte a scriitorilor din Moldova, romane de Zaharia Stancu, proză de Ana Blandiana, Mircea Eliade, Antologia poeților din Moldova, poeți romani și din Moldova în cărți aparte (T. Arghezi, L. Damian, N. Stănescu, L. Blaga, G. Vieru, A. Blandiana, Șt. A. Doinaș, G. Naum, I. Mălăncioiu, M. Dinescu, M. Sorescu), precum și nenumărate publicații în presa periodică.
Este asistat, dar și… „concurat” de soția sa, Maria Macovei-Briedis, născută în Siberia din români basarabeni deportați, ea însăși poetă, eseistă, traducătoare din română în letonă, din letonă în română, și de fiul său Adians Briedis-Macovei care deja a scris și o piesă despre aventurile lui Păcală, în prezent documentându-se pentru o alta, al cărui protagonist va fi Vlad Țepeș (Dracula). Chemat de subiect și origini, a sosit la Chișinău, a călătorit prin România, pentru a-și redescoperi în adâncurile memoriei limba română pe care o vorbea pe când era copil.
Sunt sigur că cititorii noștri vor remarca pe bună dreptate că Leons Briedis este un mare poet.
Unele poeme le-am tradus din limba franceză, în alte cazuri beneficiind de variantele juxtalineare, în română sau rusă, ale colegului și prietenului de pe tărâmurile chihlimbarului baltic.

L.B.
aripile asiriene ale libelulei
incredibil
cum supremul zeu al sumerienilor EL sau al lunii zeu akkadian 1LUM fac abia perceptibili să se-nfioare văzduhul
păstorilor letoni
în fiece dimineață
în fiece după-amiază
și în fiece seară
chemându-se:
LULU LULU LUU
sau poate
LULUM LULUM LUU ?
poate că
LILUM LILUM LUU ?
EL ILUM LULUM LUU ?
EL ILUM LILUM LUU ?
LUU
în toate diminețile
după-amiezile
și în toate serile
dar poate că:
LII?
precum
această
libelulă
asiriană
fremătând
în văzduh
cu aripile
abia-abia perceptibil
străvezii.

elegie andaluză
După Juan Ramon Jimenez

duminică
dimineața
unei mahmureli metafizice atât de nesuportat încât aș vrea să-mi bag capul în ștreangul răgetului măgărușului Platero spânzurând în vișinul singuratic din fața casei ce-a dat subit în floare necuviincios sau în lațul clinchetului de zurgălăi ai diligentei străine aflate mereu în drum spre orașul N. în care nu va ajunge nicicând las totul balta închizându-mă-nsingurat în inima-mi mâhnită unde să mă închin unui Isus Hristos de supremă noblețe – El din această mahala păcătoasă:
sperietoarea din grădină ce seamănă nemaipomenit de mult cu fecioara Maria la bătrânețe
ultimul sonet al lui Rilke
albăstrimea e atât de inaccesibilă încât acolo s-ar putea aciua doar un singur suspin al lui Dumnezeu
tăcerea infinit călduroasă cade ca o ramură de prun undeva la sud de sufletul meu de unde cucul s-a zburătăcit
eu cobor
pe panta abruptă a amintirilor spre marea încă invizibilă a melancoliei care încetul cu încetul mă golește de sânge
după ce din întâmplare am fost înțepat de spinul ultimului sonet al lui Rilke
pe spânzurătoarea azurului
anotimpul
bugerilor sinucigași
ale norilor ștreanguri putrede pe care le clatină bătaia vântului – spânzurătoarea azurului înjghebată
din eterna noastră dezamăgire de
noi înșine
și de îngerii care
au fost reîntorși în ceruri
cărora nici morți
nu le-a fost sortit să
coboare pe pământ
* * *
farmecul autentic al
zilelor ploioase
precum nemaipomenita înflorire a frumuseții ofilite a
unei femei înaintate în vârstă
așa îmi vii tu întru-ntâmpinare în cele mai solare zile ale
verii acesteia
apoi va ploua îndelung îndelung și superb va ploua va tot ploua
cu toate că pe cer nu va fi niciun nor deși azurul se va încinge
alb ca piatra
deși nicăieri nu te vei putea salva
de arșiță
întreaga vară
cât va fi să tină ea
va ploua
cu făptura ta
www
ce cuvânt inexplicabil!
din adâncurile nenăscute
în fiece noapte el răzbate la suprafață ca un Pește ciudat și nemaivăzut
poate că efemera lui apariție
clipa de față
ochilor nevăzută
numai sesizată
fiind singura mărturie că eu sunt viu
(fiindcă un altcineva VIU
pe mine VIU considerându-mă
chiar în această clipă încearcă să ia legătură
cu un alt VIU)
Alexandra
Alexandra cea mai victorioasă dintre
toți Alexandrii biruitori
întraripata Nike zburând prin foc în mâna stângă cu frunză de palmier
salamandra
răsărit de soare
când în geamurile încenușate din sufletul meu în miez-de-noapte să aprind
LOGOS

Traducere și prezentare de
Leo BUTNARU

Valeriu Tănasă

Câmp sacru

Ca un arcuș de vioară
S-a subțiat Eva.
Cu petale de blândețe
Mângâie sufletul lui Adam.
îl sublimează precum o metaforă Poetul.
Ca un fir de lumină, împrăștie firul de
Pulbere ce stă în ochii Primului OM.

Vecernie

E ceas de seară-n catedrală
Și tot solemnul iese afară
Să nu te faci prieten cu răul –
Că mintea atunci se
Va strica, așa cum mărul își are viermele -n inimă
Spune privirea Arhanghelului Mihai
Ce a transfigurat într-o icoană
Bătrâna ce se închină-n Catedrală
Și întunericul ce înăbușe privirea
Cu lacrimi să îl speli
Apele plâng
Prăvălindu-se pe stânci
Ca o iubire nenăscută
Stătea fericirea lângă mine înaltă cât Muntele Sinai
Și eu s-o văd ochi nu aveam
Știi cum e când mori,
Sângele se retrage
Către inimă –
Așa cum sufletul se
Răcește, când iubirea o ignoră

Femeia în neputință

Ea vine singură și întunecată dar mai ales fără îngeri.
Lumina din jur îi pare străină, o liniștește lipsa gândurilor dar o îngrozește
dispariția celorlalte însoțitoare.
Se uită în toate părțile
Să zărească umbra sfârșitului:
în acel moment,
Picioarele și mâinile I se desprind;
se deplasează singure
și, după un timp
se atașează altui corp.
Apoi, și celelalte părți
I se desprind.
Nu o învăluie nici o durere l-au mai rămas ochii necuprinși de nici o spaimă dar adăugați altei ființe nevăzută nici de ea însăși.

Intoleranță

între Da și Nu, nu este decât o întindere neagră, abia dincolo de ele, operează legile Adevărului. Da și Nu sunt dictatoriale; Pe teritoriul lor
n-a umblat decât un singur șarpe, dincolo de ele, se vede umbra aripii.
între Da si Nu până și Speranței l-a fost zgâriată o tâmplă.
în afara lor, Cuvântul se deosebește de lătratul mitralierei.
Da și Nu sunt deșertice dar mai ales limitate.
Intre ele nici măcar punctul nu-și poate „aranja”- culcușul pentru o noapte.