EditorialFărădelegea lui Călin

Fărădelegea lui Călin – Ledul civit

O impresie preformată fără temei.
Că imobil este orice nu se poate mișca din loc era evident. Doar că ipoteca poate depăși cadrul imobiliar înlăuntrul său…. Iată ceva lingvistic oximoronic sau mai pe înțelesul oricui de domeniul imposibilității în realitate. Se iau în calcul nu numai imobilul și acareturile (aici accesorii), nu numai cotele lor ca părți dintr-un întreg, ci și uzufructul și dreptul de superficie. Iar de este să le defalcăm cumva, Art. 2379, Al. 2, aduce la lumină chiriile, arendele (să știți că textul este plin de „arenzi”), indemnizațiile de pe urma contractelor de asigurare, din orice se pot scoate bani și pot fi folosite drept gaj, la o adică acoperitoare a deficitului produs de debitor creditorului. Dincolo de punctarea mea, același articol le trece pe cele amintite la valabilitate doar dacă se supun „… regulilor publicității imobiliare.”.
Dacă prezentul și trecutul imobiliar au menirea de a asigura creditorului liniștea necesară, viitorul (și nu ne vom referi în continuare la conținutul Art. 2379, în care și ne încă făcutele fructe fac parte din zona ipotecabilă) poate și el oferi o semi siguranță. Și fiindcă nu se poate încă intabula o construcție viitoare, ipotecării îi este de ajuns o înscriere provizorie în cartea funciară. (Art. 2380)
Șterg imediat după „analiza” morfo-juridică articolul, rețin totuși esența fiecăruia. De aceea un nou articol care să reitereze cât din imobil poate deveni ipotecă și poate fi înscrisă, se lovește de inutilitate. Că întreg, că în cote, aflasem din Art. 2379. (Art. 2381)
Am mai opinat că elitismul lingvistic include fercheșa terminație „țiuni”, dar unor cuvinte nu le șade deloc bine cu astfel de zorzon în coadă. De la simpla ameliorare, deși întinderea sa nu este potrivită tuturor prefacerilor de casă – unele sunt extinderi, deci nu pot reprezenta o îndreptare a ceva; altele într-adevăr corecții, îmbunătățiri, etc. -, la ameliorațiune…. Și de la ipoteca pe imobilul inițial la aceeași, indiferent ce se aduce în plus, fără alte formalități, pare și este cu totul incorect și din partea mea sancționabilă. (Art. 2382)
Revenim cu detalii despre ipoteca extensibilă asupra fructelor. Naturale, industriale, viitoare urmăririi silite, trec în patrimoniul ipotecar. Și asupra chiriilor și arendelor. Iar locatarilor li se va opune acest drept numai dacă s-a comunicat că se demarează urmărirea silită sau se deschide procedura insolvenței (valabilă și la fructe). Chestie încurcată cu veniturile scadente, dacă proprietarul a încheiat deja acte pe ele cu alți creditori. Pot fi opozabile creditorului ipotecar cu o singură condiție: să fi fost notate în cartea funciară anterior. (Art. 2383)
După o linie dreaptă pe care am crezut că merg, parcursul acestui Cod Civil, m-am trezit în același cerc…. Vicios și viciat. Am ajuns tot la inalienabilitate. Identic Art. 2384 cu unul de mai înainte. Discuția despre înstrăinarea imobilului ipotecat și valabilitatea actului ipotecar. Indiferent de…. La fel și clauzele de plată anticipată, imediată – nu se face referire la exigibilitate – din partea altora, sunt considerate ca nescrise.
Până la curiozități…. Interdicții. O fi dânsul creditor ipotecar, dar să-și vadă de lungul nasului. Nu va putea impune o chestiune de genul „folosesc eu bunul imobiliar ipotecat, iau eu fructele și veniturile”. Deloc! Îi va spune orice om al legii că e o… fărădelege. Termenul ca el. Neștiut până la acest moment. Însă curios inserat ca titlu: Antihreza. Nu așa cum s-ar fi cuvenit: interdicția antihrezei. (Art. 2385)

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share