Fărădelegea lui Călin – Hâdul civit
E tot nebuloasă….
Vinovat eu. Nu vin din zona juridică și cultivată. Însă, deși nu se face referire directă la identitatea asiguratului, rezultă din primele două alineate ale Art. 2331 că ar fi debitorul. În realitate discuția se poartă pe marginea indemnizațiilor de asigurare, despăgubirilor, puse într-un cont distinct, care are „darul” înmulțirii prin dobândă, „… pe numele asiguratului…”, prejudiciatului, expropriatului…, dar la dispoziția creditorilor. Atare, debitorul poate dispune de banii aceștia doar cu acordul creditorilor ipotecari sau privilegiați. Cu libertate total poate dispune doar de dobânzi. Despre Al. 3 am impresia nucii în perete. Nici cu titlul nu are legătură – strămutarea garanției -, nici cu conținutul: „În lipsa acordului părților, creditorii își pot satisface creanțele numai potrivit dispozițiilor legale privitoare la executarea ipotecilor.”.
Despăgubirea pare să nu fie unica metodă de a echivala bunul afectat, asigurătorul are posibilitatea, chiar „… poate să își rezerve dreptul de a repara, reface sau înlocui bunul asigurat.”. Are termen de intenție maxim 30 de zile de la data producerii evenimentului. Cum și titularii creanțelor au dreptul de a cere tot în 30 de zile plata indemnizației de asigurare. (Art. 2332)
Că de aceea este privilegiu, ca să nu se împartă cu nimeni, vizând la Art. 2333 doar creditorii și numai despre creanța lor specifică.
Privilegiu opozabil terților, fără vreo înscriere în vreun registru de publicitate. (Art. 2334)
În același mod, privilegiatul are întâietate în fața altor creditori cu drepturi înscrise anterior. (Art. 2335)
O lipsă impardonabilă: dezvoltarea sintagmei „privilegiu creat”. Aceasta cu rang inferior privilegiilor din „… prezentul capitol…”. Pentru altele, „Rangul privilegiilor se stabilește prin lege.”. (Art. 2336)
Fără alte stipulări și legi adiacente, „… privilegiile se sting odată cu obligația garantată.”. O normalitate indubitabilă. (Art. 2237)
Secțiunea secundă pornește de la privilegiile generale, nedefinite, ci trecute sub stabilimentul Codului de Procedură Civilă, vizând bunurile mobile și imobile ale debitorului. Când îi voi da de mechez, sper la o aducere aminte. (Art. 2238)
Cele speciale – din categoria ce cuprinde bunurile mobile – sunt înșirate astfel: „creanța vânzătorului neplătit pentru prețul bunului mobil vândut…” (să nu fie totuși cumpărătorul intrat în posesia bunului pentru anumite servicii); „creanța celui care exercită un drept de retenție…” ( dreptul să fie în vigoare). Iar ca prioritate se alege exact în ordinea dinainte. Alte clasamente sunt ilicite. (Art. 2339)
În plasament oarecum la Art. 2337 trebuiau stipulate și variantele de final de privilegiu de la Art. 2340. Pentru înstrăinare, transformare sau pieire a bunului.
Tot un plasament ratat readuce primul alineat din Art. 2339 în rezolvarea cazului „bun revândut de cumpărător, încă neplătit”, privilegiul întâiului cumpărător menținându-se. (Art. 2341)
Care sunt cele mai cele privilegii? Tot cele de la Art. 2339 și creanțele garantate cu ipotecă sau gaj. În alta ordine de idei, creditorul cu privilegiu special este mai ceva decât „… titularul unei ipoteci mobiliare perfecte…”…. Hopa! Iar o nedescrisă sintagmă. Doar să se înscrie privilegiul în arhivă, înainte de „perfecționarea” ipotecii. Creditorul privilegiat înainte de titularul ipotecii imobiliare, cu aceeași succesiune a înscrierii privilegiului, dar în cartea funciară, înainte de înscrierea ipotecii. (Art. 2342)
