Spații culturale nr. 90 (6)
În derivă
Adeseori ies din casă și
nu știu încotro
cine le-o fi trasând tălpilor mele sensul
sau de cine ascultă
e ca și cum aș păși
împotriva mea
suflu cu putere în
flăcările destinului dar
nu le pot stinge
cu toată ploaia din mine
cicatricele vremilor apuse
ard precum spuza
pe vatra gândurilor
acum știu
ți-am fost ancoră și refugiu
de aceea, cu semnul de carte
așezat la o pagină veche
te sprijini pe cuvintele mele
azvârlindu-mi poemele
în patul lui Procust
Moarte clinică
viața-mi atârnă de cornul lunii
zdrențuită
ca de o mitralieră interioară
prin orificii pândesc cuvintele
gata să se împartă
între cei pentru care respir
m-a pălit o poezie autoimună
de câte ori vin muzele
trupul mă doare și carnea mă strânge
de aceea poemele fierbinți
țâșnesc precum vulcanii
uneori simt ceva înlăuntrul inimii
tresar la gândul
că s-au întors fluturii tinereții
diagnoza mă contrazice însă:
iubirea mea aflată în moarte clinică
se zbate să se întoarcă la viață
Al Nouălea Cer
Sărut aerul pe care-l respiri
iarba călcată de tălpile gândului
fie-ți potecă înspre mine
credeam că m-am vindecat
netezeam prezentul cu palmele minții
cântându-i un cântec al tihnei
și… deodată
desprăfuind pliurile vieții
am dat de tine
umbră și lumină ghemuite
între falduri
poate că e spre asfințit
dar acum știu
îmi ești altoit pe ramurile inimii
de aceea, împreună
vom încolți într-o altă realitate
numită Al Nouălea Cer
Implozie
mi s-a spus să nu mai scriu
despre răni și durere
să nu ridic jalea la rang de regină
cineva îmi sugera
să spoiesc tristețea
să o ascund sub zâmbete
și fundițe roz
să mă sui pe mormanul clădit
și să cânt bucuria
așa am făcut
„m-am suit în dealul Clujului”
am cântat
am rânjit ca și cum
nu aș fi știut pe ce stau
apoi a fost o implozie care
m-a transformat în cuantă
din realitatea aceasta au dispărut
și dealul, și poetul
Cirivorbire
câteva vrăbii mă cheamă
ciricântăm împreună
pe limba universală a iubirii
presar o mână de grâu
în vârful „stâlpului infamiei”
stâlpul de aducere aminte că
sunt om și sunt supus judecății
picirelele îmi dau rotocoale
pe cele mai înalte frecvențe
îmi cirișoptesc
dansează deasupra creștetului
și nu mă cred pe cuvânt
nu cred că nu e o cursă
bobul de mei dăruit
nerăbdătoare se apropie
apoi cirivorbesc între ele
„Oare să luăm, să gustăm”?
faptele mele nu-le conving
stigmatul rasei umane
este însemnat pe frunți
oricât am vrea să fim buni
răspândim teamă
dacă omul își face semenii robi
cum să se încreadă în el
păsările cerului?
Excomunicat de presă
Bună ziua și bine ați venit la această circumferință de presă! Mă numesc Aleodor Albabei, și sunt sub ofițerul… subofițerul de presă al instituției.
Scopul acestei circumferințe de presă este acela de a vă dezinforma despre unele problematici apărute în ultima vreme în spațiul pudic. Astfel, cu privință la aceste aspecte, sunt în măsură să vă retaliez informațiile care se ventriculează în presă.
Astfel, Institutul pentru Demagogie Aplicată de la Vărbilău este dizabilitat să anunțe pe această vale, că în ultima perioadă s-a contrastat că ne confruntăm cu o creștere alarmantă a cocotelor de impozitare agresivă și progresivă a mapelor Dunării. În turma acestui anunț, Institutul Gastronomic de la Flămânzi și-a revizuit prognoza de secetă oenologică accentuată, menționând faptul că, datorită cauzei Lâncezelii Globulare, există riscul topiturii bruște a ghețarului Klaus de la Cotroceni, cu consecințe incalificabile pentru ecosistemul natural al Zveltei Dunării.
De asemenea, în turma acestor remize renunțate anterior, au apărut și primele consecvențe conform cărora subzistă riscul ca populația de ursuzi să fie amenințată cu distracția, fapt care ar duce la dezechilibrarea echilibrului ginecologic al speciei. Menționez că pauperitățile au fost sesizate cu privire la desele apariții a ursuzelor cu pui în zona puberelor din cartiere, fiind o amenințare pentru copulația din zonă! De aceea, se impune ejacularea… evacuarea acestora în zone cu mai multe resurse de suficiență, pentru a se levita contractele neprotejate cu oamenii, dar, în același timp și prezervativizarea speciilor de ursuzi care s-au înmulțit sexponențial și necontorizat.
Autoritățile vocale au luat trăsuri în acest sens, inițiind pretenții de nehotărâri în Conciliile Vocale, și au sesizat forumurile complezente până la nivel guvernamental, pentru adoptarea unor acte enorme… enormative care să reguleze problema, care trebuie să culmineze cu finalizarea acesteia.
S-au primit asigurări că derutații și semaforii vor lua în derâdere… în dezbatere aceste propuneri, le vor canaliza cu reprobabilitate… responsabilitate și, în concupiscență cu enormele și standardele europene, se va ajunge la un numitor comunist… ăăă, comun în această spiță! Prin acest rapt, aleșii demontează… demonstrează că sunt perceptivi la condoleanțele poporului, că se preocupă de soarta anomaliilor… animalelor electorale și pentru echilibrarea ecosistemului planetarelor. Se reafirmă astfel, repetându-se iar, din nou și încă o dată, dorința nestrănutată a clasei politice de a corespunde cerințelor impuse de noile tendinți de dinamovibilitate și supremație a dreptului intern asupra celui european.
Asocierile de locatari băștinași din zonele afectate de prezența ursuzilor, vor beneficia de programe de integrare a acestora în habitaclul lor natural, vor putea achiesa fonduri prin diferite programe educaționale menite să seducă decalotajul dintre aceștia, să seducă discriminalitatea între rase și intromisiunea socială în intimitatea internă a altui membru.
Ursuzii trebuie să fie o specie protejată, (iar țara noastră se mândrește cu cel mai mare număr de ursuzi din Europa!), și care trebuie internată… integrată în țarcuri naționale sub egida UNESCO, devenind astfel exemplare… exemple de coabitare pașnică între specii. Manifestațiile de xeroxfobie și antisenilism nu trebuie să deteriorizeze felațiile dintre oameni! Societatea umanistă se bazează pe încredere, respect și colaboraționism între membrele sale, pe inconștiență și raționalizare, ceea ce ne diferențiază de celelalte animale! Altfel, viața nu ar face sex… sens!
În încheiere, s-a remis acest comunicat de presă în care părțile se ambalează la acțiuni comune, menite să seducă la îndeplinire cele asomate mai sus, pentru ca ursuzii din România să aibă o șansă la un trai decadent, cu șanse regale de afirmare a personificării fiecăruia, la dezvoltarea armonică și abcesul liber la adulație, sanitație și eclipsa blocurilor de muncă.
ZONE DE DESTINAȚIE
Ileana urcă cele șapte trepte de la intrarea în bloc cărând în mâini o grămadă de sacoșe maieu pline cu legume și fructe. Poșeta și-a agățat-o de gât. Își amintește că ar trebui să scoată de acolo cheile, dar o fulgeră gândul că poate fiul ei este în casă. I se mai întâmpla să-i facă surpriza de a veni pe la ea neanunțat, să mănânce câte ceva și să mai stea de vorbă amândoi. Cu degetul mic apasă pe cifra șapte de la interfon. Ca de obicei, se aud șapte clinchete, după care interfonul se oprește automat fără ca nimeni să răspundă.
Deschide ușa de la intrarea în imobil și începe să urce treptele șapte câte șapte până la ea acasă. Ajunsă în apartamentul ei, se oprește direct în baie să facă un duș. Transpirase cât a colindat piața și a urcat scările.
Știe că după aceea totul îi va părea mai ușor de făcut. Chiar și migăloasa treabă de a lua fructele ori legumele să le spele și să le pună în frigider ori în fructiere. După duș se întinde pe pat, nu ca să doarmă, ci doar ca să viseze un pic. Și iar îi apare în întunecimea ochilor închiși luminoasa cifră șapte. De câtva timp, de fiecare dată când închidea ochii, parcă urma să se întâmple ceva destul de așteptat. Mintea ei se conecta cu universul și acum universul se încăpățâna să îi trimită mesaje cu ezotericul șapte, cifra cu atât de multe semnificații și mistere. Dar nu mereu îi apărea ca atare. Câteodată îi apăreau fie șapte flori, fie șapte mici planete care se îndreptau lent spre fereastra ei, devenind din ce în ce mai mari și mai amenințătoare, fie șapte păsări care se învârteau în cer într-un cerc amețitor. Ba o dată i-au apărut în miniatură și cele șapte continente deasupra cărora ea zbura, aruncând peste ele ceva ce semăna a șapte stele. Și mereu se trezea brusc după aceea și încerca să își interpreteze cu bătăi dese de gene visele ori reveriile. Uneori căuta în dicționarul de vise de pe Google. Și acolo găsea niște interpretări. Cum că șapte visat ar însemna cele șapte stadii ale dezvoltării umane – embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul și bătrânul. Și, ce-i cu asta, își zicea ea, cu ce mă ajută să înțeleg visul? Alteori spunea acolo că șaptele îi îndepărtează bolile corpului, ori că îi va aduce noroc. Se bucura, asta era de bine. De sănătate și noroc avea nevoie, cu siguranță. Dar ce citi ultima oară o puse pe gânduri: dacă visezi cifra șapte vei fi, în sfârșit, lângă cel pe care l-ai așteptat până acum, lângă sufletul tău pereche. Simțise de ceva timp că așa era, dar acum avea un fel de confirmare.
Și-apoi, s-au împlinit deja șapte luni de când ea și Pavel și-au auzit pentru prima oară vocile la telefon.
Deschide ochii și își caută mobilul prin geantă. Se uită la ceas: după-amiază la ea, zece dimineața la el. Este o oră rezonabilă. Îl întreabă cum i-a fost noaptea. Nu vrea să îi spună nimic deocamdată despre visele ei de întâmpinare.
– Am visat cu ochii deschiși, cum și când ne vom ține de mână, îi răspunde el. Și aștept să ne găsim. Ți-am pus ultima poză trimisă de tine pe perete. Este înrămată. Emană lumină.
Ea închide ochii și își imaginează cum arată fotografia ei pe perete.
– O să-ți mai dăruiesc ceva după ce terminăm convorbirea, îi spune Ileana. Ai să vezi ulița copilăriei mele pe care Domnul a așternut zăpadă. Acolo îmi caut sufletul. Vreau să-l păstrez curat. De câte ori o văd în poză ori cu ochii minții, mi se umezește privirea.
– Și eu am auzit în somn sunetul firav, de mătase, al zăpezii care cobora din ceruri. Jur. Și am spus: auzi, Edgar Allan Poe, auzi?… Ciudat!
Un moment niciunul nu mai zice nimic. Apoi Ileana reia:
– Mă tot gândesc ce fac eu fără tine, ce faci tu fără mine. Aceasta-i întrebarea. Restul sunt vise. Mergem înainte așa? Și totuși, ce pedeapsă, să nu ne putem atinge! Unde am greșit?
El încearcă, cu glas blând, să o consoleze:
– Lasă, că va veni o vreme când vom fi o singură ființă. Îmbrățișați în patul lin. Eu te-am visat și m-am visat așa. Ești o splendoare. Sunt copleșit de iubirea pentru tine. Știi, ieri credeam că mi-am pierdut mobilul. Eram disperat că pierd legătura unică, iubită, cu tine. Mi-e un dor dureros de tine. Un dor pe care nu știu cum și cât l-oi mai putea duce.
– Dorul care doare îl simt și eu în fiecare zi.
– Nu cunoști ordinea priorităților carteziene, dar mai ai timp să te dumirești. N-o să găsești pe altcineva ca mine, draga mea de departe. Ai toată iubirea mea pentru tine.
– Și tu pe a mea. Pentru că meriți să fii iubit.
După vorbele ei, conexiunea se întrerupe dintr-o dată, așa cum li se întâmplă adeseori. S-au obișnuit deja. Ileana își amintește că trebuie să scoată din pungi ce a cumpărat și să așeze fiecare produs la locul lui. Dar nu apucă să facă decât două-trei gesturi gospodărești. Apoi mobilul iar îi sună:
– Nu știu de ce s-a întrerupt. Cred că s-a întâmplat ceva cu mobilul tău, draga mea. Ori cu legătura. Dacă se mai întrerupe, vorbim mai pe seară, da? Să ai și tu timp să mai faci și altceva.
– Îndeletnicirea mea principală este să mă gândesc la tine. Fericită să fiu că te iubesc, fericit să fii de mine, cea care te iubește pe această margine de lume. Asta e singura cale de a învinge. Ai mâncat ceva de dimineață?
– Nu, am vorbit cu tine la telefon. Mi-e de-ajuns.
– Trebuie să mănânci. Uite, închid și ne auzim mai pe seară.
– Nu închide, încă nu. Știi, iar privesc pozele cu tine, agățate pe toți pereții dormitorului meu și te văd sclipitoare. Nu vreau să te necăjesc. Uneori mă bucur că nu ești lângă mine ca să nu vezi cât te iubesc.
– Tot fugim unul după altul ca noaptea după zi și invers. Trebuie să ne menținem drum liber, dar în acest moment nu știu cum. Totul este deocamdată complicat pentru noi, mult prea complicat să ne putem întâlni aievea. Dar eu vreau să îl văd în carne și oase pe cel ce se gândește la mine. Ce să fac? Să strig că îl iubesc așa cum n-am mai iubit pe nimeni până acum? Să strig ca să mă audă toată lumea?
– El este lângă sufletul tău, nu trebuie să strigi. Ne-am găsit. Ești un balsam pe singurătatea mea abrazivă. Și-mi doresc să mă țin lipit de sufletul tău. Sunt fericit că ai apărut și că îmi umpli golurile. Gândul meu este numai la tine.
– Tu ești prea cunoscut, iar eu nu ar fi trebuit să intru în gândurile tale.
– Lasă complexele. Când voi termina cu această lume, o să încep alta în noua realitate cu tine.
– Eu te rog să faci pași siguri și precauți pentru un viitor foarte apropiat aici, în această realitate. Acum închid, pentru că trebuie să mănânci ceva. Poftă bună!
Nu trece nici măcar o oră și se uită iar pe mobil să vadă cine sună. Este tot Pavel.
– Știi, mă gândesc încontinuu cum să fac să fie bine. Sunt atâtea bariere, atâtea obstacole pe care tare îmi doresc să le putem trece! Aș vrea așa mult să nu ne înfrângă timpul, vremurile, împrejurările Eu, deși cu gândul îmi vine să zbor peste mări și oceane, îmi dau seama că pedeapsă există pentru greșelile trecutului meu și că nu sunt decât un visător. Teamă îmi este că dacă tu nu poți să ajungi aici, mie îmi este și mai greu să mă întorc în țară. Mă topesc pe zi ce trece. Dar iubirea mea pentru tine trebuie să mă țină drept, trebuie să mă ajute. Îmi pare că nu pot deocamdată să îți ofer decât gânduri luminoase. Este și asta ceva, nu? Am și vise cu cifra șapte, magica și desăvârșita cifră șapte.
Ileanei i se pune parcă un nod în gât și pielea i se face de găină.
– Mă uimești. N-am vrut să îți spun, dar și mie de câteva nopți mi se arată în vise aceeași cifră șapte și tot felul de lucruri care țin de ea. Vorbește cu Dumnezeu, tu poți s-o faci, și roagă-l să ne țină pe amândoi rezistenți și să ne ajute să vedem cumva capătul tunelului. Și să facă să nu piară vraja dintre noi.
– Noi trebuie mai ales să ne ținem strâns de braț și să privim cu fața la răsărit.
Ileana închide telefonul, cu gândul, ca de obicei, la ce au vorbit amândoi. Se îndreaptă spre bucătărie, însă nu apucă să ajungă până acolo că telefonul iar îi sună. Este fiul ei. Îi spune că a avut accident de mașină pe strada 7 Noiembrie, dar că nu trebuie să se sperie, că el este bine. Doar mașina are avarii mari. Nu este convinsă că băiatul ei nu are nimic din moment ce el i-a spus în ce stare se află mașina. Îl întreabă unde este.
– Sunt să îmi facă un computer tomograf la cap.
– Ajung imediat și eu acolo. Stai liniștit, o să fie bine. Vin acum, în câteva minute. Voi fi cu tine.
Începe să împingă cu mișcări foarte rapide și cu mâinile tremurânde pungile de plastic cu care venise de la piață. Le înghesuie cu tot ce este în ele prin cutiile de jos ale frigiderului, în timp ce își încalță sandalele. În toată graba ei, tricoul și pantalonul de casă de pe ea nici nu-i trecu prin cap să le schimbe. Se uită dintr-un gest reflex pe calendarul și pe ceasul electronic afișate amândouă pe partea exterioară a frigiderului. Este în data de 7.07, ora 7 seara.
sărbătorim
cu vin pelin
închiderea
ochiului
fugar printre
arabescuri
sentimentale
confruntările
cu marea
uitare
sunt inevitabile
dar nu te teme
memoria
aprinde
din mers
lumini
și cuvinte
uneori tăcerea
derutează
viața de cuplu
simțurile devin
poame uitate
în copaci
cosmetizați
(Din vol. „Defragmentări”, MittelEuropa, 2023)
CE-I POEZIA?
E povara ideală
ce-n suflet o duc poeții,
pelerini pe calea vieții.
E pictură cu cerneală
zugrăvită pe hârtie,
din dragostea de a scrie.
E hrană spirituală
pusă-n rugăciunea nopții
și-n Soarele dimineții.
E a minții îndrăzneală
scăldată-n raze de Soare
și-n speranța ce nu moare.
E-n a timpului spirală,
har dumnezeiesc, de suflet,
cât al nemuririi umblet.
Este a vremii urzeală
pentru viața trecătoare,
în a sorții resemnare.
E un vis ori abureală
în sentiment de iubire,
după dram de fericire.
Este brumă de spoială
într-un văl de sentimente,
pentru cavaleri și fete.
E a dragostei răscoală
ce-și ia arme din cuvinte,
spre pacea din taine sfinte.
E a minții născoceală
ce îi dă însuflețire,
să o ducă-n nemurire.
A inimii primeneală
e-n straie nobiliare,
pentru fast de sărbătoare.
E lumina siderală
în candela sufletului
și-n dragostea poetului.
A dorului tânguială
în condeier singuratic,
e ideea pe vers magic.
E-nmiresmată petală
de floare nemuritoare,
peste vremuri plutitoare.
Este simțirea vocală
scăldată-n gând de scriitor
și dusă-n ochi de cititor.
E a poetului boală
și-a gândirii nostalgie.
Fără ea, viața-i pustie!
MATERNITATEA IDEILOR
Îmi duc singurătatea la maternitate,
să nască idee zămislită-n suflet,
cu dorul care-n chinul facerii se zbate,
însărcinată de înălțător cuget.
Apoi, pe Creator îl rog să o moșească,
îngenunchiată la sfântă rugăciune.
Ca unei stele, lumină să-i dăruiască,
să o înzestreze cu înțelepciune.
De bucurie, o scald în roua ochilor,
o-nvălui în puritatea sufletească,
o scot în lume prin ochii cititorilor
și mă preocup de zestre părintească.
Să crească precum spuma-n valurile mării,
să-și ducă zborul în eternul infinit,
las ecouri de gând să răspundă chemării
sufletului ce-n nopți pustii l-a zămislit.
Va crește într-o zi cât omul într-o viață,
iar în altă zi e la maturitate,
izbândă nouă să renască din speranță
și suflet ce-o duce la maternitate.
În mintea poetului e maternitate,
pentru idei ce așteaptă să se nască,
prin nopți zămislite de gânduri inspirate,
de incurabilă boală sufletească.





