Fărădelegea lui Călin – Dudul ciril
Și omul.
Și el își poate pune pielea la saramură. La păstrare, nu cum sintagma ar arăta. Dar, în câteva condiții. Să se respecte normativele juridice ale statului. Să privească, asigurarea, decesul, să ajungă la o vârstă, să capete invaliditate permanentă totală ori doar parțială. Și să primească indemnizația. (Art. 2227)
Să și vrei. Doar nu te forțează cineva să-ți finanțeze „viața”. Ori… poate… cine știe…. O dori și s-o „ia” înapoi. În ciuda acestei dileme, Codul Civil încuviințează încheierea unei asigurări de viață pentru altcineva decât contractantul, dar cu voia persoanei. (Art. 2228)
S-o spui așa, într-o doară, că renunțarea are producții de efecte retroactive, fără să exemplifici, mi se pare anormal. Fiindcă Al. 1 face precizări specifice, privitoare la situația în care în primele 20 de zile, nu mai mult, se poate desface ceea ce a fost făcut, fără preaviz. Ca un măritiș… sau mai bine zis ca un produs returnabil. Apoi Al. 2 tot pe nepusă masă decretează nul Al. 1 pentru contractele ce sunt mai mici sau egale cu șase luni. Nici aici nu găsim o explicitare. (Art. 2229)
Iată că nu numai viața este cea de preț la schimb pe-un set de prime, ci și părți din ea lezabile. Deși problema se pune și despre decesul asiguratului, însă altul este motivul, se plătește indemnizația și celor îndreptățiți. Moartea asiguratului este doar un pretext ca indemnizația să ajungă la moștenitori, dacă beneficiar nu există. (Art. 2230)
Contractul de asigurare este prin „definiția” Art. 2231 patria tuturor posibilităților. Beneficiarul poate fi ales oricând: la semnarea contractului și după. Și revocat, și înlocuit.
La mai mulți, tot atât! Beneficiari multipli, indemnizație împărțită „… în mod egal între aceștia…”. (Art. 2232)
Cum la biserică, aidoma la asigurare. Și aici chiar se pune problema vieții. Sinuciderea, și nu după vrerea asiguratului, nu produce indemnizație. Nu când binevoiește (Doamne ferește!), nu în primii doi ani de la semnarea contractului. Nu cu intenție riscul. Totuși, dacă vreun beneficiar l-a produs, ceilalți părtași sunt indemnizaț. Ori, dacă este singur, bănuțul merge direct la asigurat. De moare asiguratul, plata pleacă doar către alți beneficiari decât cel ce a provocat-o sau către moștenitorul asiguratului.(Art. 2233)
Rezerve să fie. Asiguratul va înceta plata de prime, poate denunța contractul sau poate menține la nivelul unei sume reduse ratele. Ei, și poate cere și rezerva înapoi. Însă, poate aștepta ceva timp primirea ei: jumătate de an, cel puțin. (Art. 2234)
Înainte dară nicio urmă de „revigorare” a asigurării după orice șoc juridic. (Art. 2235)
Ce poftiți, numai să nu urmăriți indemnizația, domni creditori. Aceasta fiind independentă de asigurările sociale, de repararea prejudiciului sau de alte sume primite pe baza altor contracte cu alți asigurători. (Art. 2236)
Rezerva tehnică, dreptul la sumele din ea nu se prescrie. (Art. 2237)
