Literadura nr. 29 (3)

Mihaela Roxana BOBOC

Eclipsă

sunt o scrisoare într-un plic
pun sigiliu
pe toate acele mici expresii de afecțiune
numite generic
inoportune desuete deplasate
sunt una dintre femeile care nu adorm până când toate grijile au fost aliniate
atent numărate și cântărite
sunt una dintre acele femei
care iubesc până dă pe afară
s-a scris o carte despre femei care iubesc prea mult
avea pe copertă o acadea pe care o sugi inconștient
ori de câte ori întâlnești copilăria la celălalt capăt
și toate subiectele tabu
care nu trebuie pomenite
nu trebuie dezgropate
nu
ele sunt ale femeilor care iubesc prea mult
până se face întuneric sub piele
ca sub niște dărâmături
sufletul este o nucă verde
te mânjești de iubire și iod
în timp ce desfaci rând pe rând pântecele femeilor
noaptea este o eclipsă ciupită de nesomn

Scânteia

Poezia mea se vede se simte
poți mușca din ea ca dintr-un măr
poți face dragoste sau porni un război
vers scânteie vers scânteie
piese de domino peste pasiunea
care rupe noaptea în felii subțiri
metaforele nu se scriu
se simt până la os
chiar și atunci le arunci
dai drumul la tot ce leagă poezia
de trup.

Contraste

Iubesc femeia cu ochi nemiloși
femeia cu poezii în buzunar
râde și plânge
urăște și iartă
te iubește și te alungă
te găsește și te ascunde
iubesc femeia pe care o iubești
când poezia dinăuntru se odihnește
cu umerii goi și sufletul plin de toate fețele
în care mă îmbraci și dezbraci
mi-e frig de noi.

Dorul

într-una dintre casele aliniate după soare
stă o familie la ora cinei
bucătăria se umple de miresme
cineva închină un pahar de vin
altcineva își strânge prosopul în jurul taliei
în timp ce verifică dacă draperiile sunt trase
sau lumina răzbate prin suflet
odată cu privirile indiscrete ale trecătorilor
telefonul rămâne de pază când toate s-au spus între noi
soarele aruncă ultimele raze indiferent la dorul tău
al meu
se întinde pe pat și mă privește până
mă dezbracă de ultimul vers.

Alexandru-Codruț IVAȘCU

– S-a născut în Homorâciu, Izvoarele, Prahova.
– A studiat la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte.
– Lucrează ca librar în Cărturești Carusel – A publicat diverse articole pe platforma online Propagarta; Antologia Cărări de dor de viață, editura Amurg Sentimental, 2022; Armonie/ Prestrigăt, Revista Amurg Sentimental, nr 3/ 2022; Dezîntrupare Amurg Sentimental, nr 2/ 2022; O prăpăstiune/ Revelația Toxică, Revista Amurg sentimental, nr 1 /2022; Introspecție constrânsă de o contemplare, Poeme Revista Amurg Sentimental, nr 4, 5/2022;
Antologia Cărări de nea albastră, editura Amurg Sentimental 2022; Revista Art Kibo Titan, nr. 9/ 2021;
Alchimia Boemă, Editura Bifrost 2021; Solis Occasum, Editura Letras 2021.

Petale

Cum ar fi fost să nu risipesc tot acest timp? Mă gândesc că aș fi reușit, de mai multe ori poate, să surprind momentul în care înflorește trandafirul din fața blocului. Îmi amintesc că ultima dată am petrecut destul de mult timp afară. Când am plecat, am trecut pe lângă aceste fire verzi pline de boboci. Când m-am întors, petalele deja începuseră să se scuture. Ce s-a schimbat, spun zâmbind.

Și florile sunt ca oamenii. Când am revenit ultima dată acasă, m-am întâlnit cu un prieten. Ne-am oprit unul în fața celuilalt pentru puțin și apoi ne-am luat prietenește în brațe. Am trecut peste faptul că pentru câteva secunde nu ne-am recunoscut. Ce te-ai schimbat, îi spun zâmbind. Ce te-ai schimbat, îmi spune zâmbind. Ne așezăm și povestim râzând. Fără ca vreunul dintre noi să recunoască că parcă e din nou prima dată când facem cunoștință.
Noi ne scuturăm petalele înaintea sezonului.

90°

Obișnuiam să nu plec niciodată nicăieri. Stăteam în casă și priveam formele geometrice, unghiurile pe care le formau pereții cu tavanul mi se păreau
perfecte. De acolo vine moartea, îmi spuneam în timp ce încercam să imit cu corpul perfecțiunea unghiurilor. Deveneam anxios în timp ce priveam pereții din casă care în scurt timp deveniseră din ce în ce mai impunători și inaccesibili.
Ca să îmi distrag atenția, deschideam un volum de poezie și citeam două, trei, uneori chiar patru poeme la întâmplare. De fiecare dată citeam înainte să scriu, dar niciodată nu am găsit ceva care să se apropie de perfecțiunea unghiurilor pe care le formau pereții cu tavanul.
Ca să nu mai cred că sunt un scriitor prost am început să ies din ce în ce mai mult din casă. Îmi luam cu mine două, trei, uneori chiar patru cărți la întâmplare și mergeam într-un bar sau cafenea. De obicei stăteam pe terasă, priveam oamenii, îi analizam. Fără să îmi dau seama căutam în ei ceva ce îmi lipsea mie.
Când ajungeam acasă mă întindeam în pat și încercam să ignor migrena pe care o aduceam de fiecare dată de afară. Mă uitam la unghiurile perfecte și încercam să le imit cu corpul. Târziu am realizat că durerea pe care o simțeam în tâmplă era la fel de perfectă ca toate acele unghiuri de care eram obsedat.
De acolo vine moartea, îmi spuneam, în timp ce îmi masam capul cu mâna stângă.
Nouăzeci de grade între tâmplă și vârful degetelor.

Peron 1

Pe peron nu e multă lume, când cobor pare că merg într-un loc intim care există doar pentru mine. Validează călătoria scrie pe robotul care îmi blochează calea. Doar mesajul ăsta îmi amintește de toate dățile când am vrut să mă uit la un film pe diverse pagini de internet și a trebuit să demonstrez că nu sunt robot. El e clar un robot, el nu are nicio șansă să îmi demonstreze contrariul. Îmi deblochează accesul după ce pun cartela pe el. I-am dat ceva la schimb ca să mă lase să îmi continui drumul. În componența sa de robot nu are nevoie neapărat de cartela mea, dar i s-a spus când a fost programat că îi este necesară mângâierea pentru supraviețuire. În acea secundă când mi-a spus că pot trece a părut că e resemnat și îmi mulțumește. Da, un mulțumesc mecanic. În timp ce merg pe peron până în capăt mă gândesc că fac lucrul acesta în fiecare zi. Și în fiecare zi încerc să scriu un text ca acesta. Și în fiecare zi bifez căsuța în dreptul căreia scrie „nu sunt robot”. Și în fiecare zi mă uit la chestii întins în pat și mâncând câte ceva.
Locul ăsta e special pentru mine. E intim și măgulitor. Nu știu dacă am nevoie de el, și acum, pe peronul 1, nu am cum să nu mă gândesc la ce o să mă uit când ajung acasă.
O să apăs căsuța în dreptul căreia scrie „nu sunt robot” și o să simt că am mințit pe cineva. În acest cyberspace domestic, o voce tipică răsună și mă face atent. „Atenție se-nchid ușile” într-o secvență-
toate grijile mele dispar pe șine.

Calendar Literar Buzoian

Septembrie

1-Ecaterina Chifu
10-Viorel Dodan
11-Ștefan Iovan
14-Valentina Bucur
22-Nicolae Peneș
22-Cristina Modoreanu
25-Victoria Maria Pripon
26-Emil Niculescu
27-Sabin Bîldea
27-Marie Jeanne Ion

Octombrie

3-Alexandru Pripon
7-Georgiana Elisabeta Panait
9-Valentin Cojocaru
11-Gina Zaharia
12-Ionel Stănuță
16-Alexandru Borcan
16-Sabin [B]orcan
16-Adrian Bănuță
23-George Tarara
24-Gheorghe Onea
26-Teo Cabel
27-Viorel Frîncu

Noiembrie

2-Ilie Mândricel
11-Lucian Mănăilescu
12-Ion P. Iacob
12-Stelian Grigore
12-Constantin Fieraru
15-Mitică Ion
19-Stan Brebenel
21-Nicolae Cabel
23-Ștefan Dima
27-V.B. Țânțăreanu
28-Virgil Diaconu