Ora de muzică 2 – Restanțe
Chiar dacă mi-ar fi jucat memoria feste, m-aș fi adăpat la sânul căutării și aș fi opinat idemo.
De la Jordan Basset nu am încă nicio vorbuliță la adresa celebrului cuplu…. Și zăbovim un dram asupra acestei generale împerecheri. De curând mi s-a solicitat, iar eu am răspuns pozitiv, fără rezerve, publicarea obișnuitelor știri muzicale de la Pitești. O fac de fiecare dată cu dragă inimă, în speranța că se trezește și urbea noastră din somnul cel dulce al „lumii colorate” mihaiconstantinescească și trece măcar la stadiul liceanului. Articolul face cronica unui eveniment de muzică și dans oferit de profesioniști și dedicat celor cu educație adecvată. Pe scenă a evoluat tangoul, în cele două forme consacrate. Protagoniștii doi artiști. O fiică de legendar muzician pop-rock-progresiv, Merca, și un „însoțitor” argentinian. Așa a găsit de cuviință jurnalistul, să facă pereche din cei doi, fără să mai adauge elementul „redundant” ce ar fi sâcâit cititorul, dar ce se putea subînțelege după pleiada de însușiri și informații. Era clar o pereche momentană, muzicală. Însă domnul de departe, dar întâmplat de ceva vreme prin țara noastră, a reușit să ducă presa oamenilor puțini și fără pretenții pecuniare în zona tabloidelor. A solicitat să se retragă articolul pe motiv că neadevăruri îi lezează personalitatea.
În multe dintre știrile lansării albumului stingshaggy-an s-au scris și răutăți, și bășcălii. N-am auzit din partea niciunuia nicio acuză, nu s-a simțit niciunul lezat în propria-i personalitate. Și-ar fi putut cere bani cu nemiluita. Păi cum ar fi reacționat Marcos, pricina piteșteană întruchipată, dacă i s-ar fi spus „pensionar” precum lui Sting? Ar fi iscat probabil cel mai răsunător proces de calomnie mondial. Zău….
Mă gândesc la o boală specific românească. La boala artiștilor neîmpliniți (nu vă închipuiți cât m-am abținut să nu îi calific ratați). La cum se contaminează oricine gustă puțin din „savoarea” industriei muzicale românești.
Albumul 44/876 a primit atributul maxim „cel mai ciudat album al anului” 2018. Apoi nu ezită să-l socotească pe Sting „pensionar ultra renumit pentru faptul că face sex tantric”. Deși rupte din text, citatele evidențiază părerea superficială, dar modernă, actuală, despre oricine nu stă în frontul curentelor muzicale agreate. „Uluitori…, însă izolați de succes…”, și „nu au idee cât de ridicoli arată și sună”. Ce denotă? Că am ajuns în punctul în care istoria este deja istorie. Cine a fost, ce contribuție a adus la dezvoltarea omenirii, sunt date la coșul uitării și refuzului existenței. Cum a început Jordan, așa a și încheiat, într-o notă dezarmantă etic. „Deschideți-vă inimile pentru Sting și Shaggy, acești neplăcuți băieți ai pop-ului.”
În ciuda frustrantei reclame negative, dezideratul celor doi este mai presus de câteva zeci de luări peste picior. Piesele lor au ajuns la urechile ascultătorilor, fani, anti fani sau curioși. Cum totul costă peste hotare, s-au vândut destule exemplare. Prin urmare și marketingul și-a atins scopul. Și cu timpul, dacă valoarea muzical-literară n-a fost încă descoperită, se va găsi cineva, poate ca mine, care o vor așeza la locul meritat. În frunte!
Ca să întărească potrivirea „nepotrivită”, într-o altă descindere jurnalicească, Tilly Pearce îi reproduce cuvintele lui Sting. Apropo de perechi: „E ca și cum ai „purta” un copil care a ieșit după ce tot timpul înainte ne-am uitat la radiografie și am zis: este destul de bine! Dar acum am ajuns la momentul în care spui „uau! trebuie să schimbăm scutecele?”.
