Propoziții pretențioase – Aminele
Bogăție…. Ce ți-e și cu starea asta….
N-am fost – dar cine este cu adevărat și în ce măsură – și nici nu voi da curs vieții să mă pună la asigurare veșnică în detrimentul altora sau pur și simplu fără nicio legătură cu nimeni și nimic. Sărac, dar cinstit, mi se potrivește cel mai bine. Nu ai obligații, nu dai socoteală cuiva.
Pe undeva mai înainte de colțul ocupat se supra controlorul Cfr, ne-am îndatorat lucrativ la o asistentă medicală. Jgheaburile și burlanele concepute de la început, căzănele după modelul nou, țigănesc, îmbinat din doar două bucăți principale, colectorul propriu-zis și ștuțul. Manevre mai ușoare, fără amărâri și regrete că oricât ai ținut de bine părțile la îmbinare parte cu parte, tot n-ai atins perfecțiunea și lipitura nu s-a întins perfect într-un strat uniform, mai puține operațiuni, de tăiere, de randalinare, de centrare…. Patru linii – curbe două, drepte două -, două falțuri, câteva ciocane ca să se prindă unul de altul, un 31,5 măsurat pentru ștuț, la fel câteva bătăi pentru aplatizare, doar două lipituri la spate celor două elemente, o calibrare a găurii formate în colector, un aproximativ în medie de 65 de grade aplicat capătului mai larg de ștuț, o lipitură circulară în același loc și-i gata baza. Restul floricele. Gulerul franjurat ludovichian ca să nu se observe locul de confluență, un boboc sucit pe față înțepenit la pocnituri, sub el o stea randalinată și îndoită ca petalele de trandafir desfăcut – chira socoteală în primii ani – și, dacă nu se uită sau se dorește, o randalinare a semicercurilor care ajung exact pe curbura jgheabului. Nu rămâne decât semifalțul de la față, care se agață în ciubuc. Date jos ulucele vechi, reașezarea formei potrivite ale cârligelor – ca să nu fii nevoit să te mocăi, să mergi anevoie pe urmele neremedierii. Care cârlig ceda presiunilor, îl amputam de la ultima îndoitură a șorțului și puneam altul nou. Lucrare complexă ca pe vremuri. Modele găurite cu preduceaua și ochelari la colțuri și dolii, ochelari și la ștuțul seurilor. Muncă pe trei părți grosso-modo de casă. En detail. Plus antreul din cornier și sticlă înjghebuit și-nburlănit. După același clasic model.
Din colț în colț – fără o casă, și cea a asistentei se apropia de acest statut -, mai acum prin 2019 am fabricat unui coleg de Intercoop câteva jghebulețe. Afurișițele. Ceea ce părea o bagatelă, s-a desfășurat cu greutate. Fiindcă baia-bucătărie de vară nu avea cârlige, fiindcă nici tabla cutată ,,roșe” nu era suficient de lungă cât să treacă peste cârlig și să ajungă undeva la 30-40 la sută distanța de la falțul spatelui la ciubuc. Îl amăgiră meseriașii pe proprietar că treaba fusese făcută ca la carte. Patru pruni sădiți exact lângă gard din loc în loc, ciupiți nițeluș ca să putem ajunge cu jgheabul la o linie. Eternita de la acoperișul de mai jos, niște diferențe de nivel spre capete. Gardul. Vechiturile de cârpit…. Iar în curte pretenția de jgheab lindab. Tot așa, strecurat printre plante: corzile de vie. Și printre sârmele pe care o sprijină.
De pe partea stângă traversăm și suntem exact în fața unei case nici azi terminată, a unui cuplu de mai puțin români, el, pe atunci, în anii 90, prin Germania, ea prin România, tot vreo asistentă, dacă am reținut. O lucrare de duet. Amândoi, eu și tata, chinuindu-ne pe o magazie înaltă, cam în același stil și în aceeași poziție ca a familiei Mustățea, cu tablă refolosibilă. Lungă și lată. Destule bucăți fasonate pe un rând, vreo 12, și vreo 10 rânduri. Ceva-ceva se zărește din stradă. Noroc de platitudine. Să mai fi fost și abrupt acoperișul….
