Spații culturale nr. 15 (8)
CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA
CENTRUL CULTURAL BUCOVINA
SECŢIA: CENTRUL PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA
CULTURII TRADIŢIONALE SUCEAVA
FESTIVALUL LITERAR „EUSEBIU CAMILAR – MAGDA ISANOS“
Ediţia a XVI-a, 2011
Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, „Crai Nou“ Suceava, Primăria comunei Udeşti, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera“ şi Complexul Muzeal Bucovina, organizează ediţia a XVI-a a Festivalului literar „Eusebiu Camilar – Magda Isanos“, în perioada 13 – 14 mai 2011, la Suceava şi Udeşti.
Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi şi se va desfăşura pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.
R E G U L A M E N T
1. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice.
2. La concurs pot participa autori de orice vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.
3. Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:
Centrul Cultural Bucovina,
Secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava
Str. Universităţii nr. 48, Suceava, 720228
4. Lucrările se trimit până la data de 4 aprilie 2011. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi eventual adresa electronică.
5. La secţiunea poezie, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii. La secţiunea proză scurtă, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum o proză scurtă şi maximum trei. La secţiunea reportaj literar, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu un reportaj de maximum cinci pagini.
6. Un concurent poate participa la toate secţiunile.
7. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Eusebiu Camilar – Magda Isanos“, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete udeştene“, volum editat de Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.
8. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 6 mai 2011, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea Concursului, care vor avea loc la Suceava şi Udeşti între 13 şi 14 mai 2011. Manifestările vor consta în lansări de carte, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură cazarea şi cheltuielile de transport (bilete de tren – clasa a doua). În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 9 mai 2011, pentru a face rezervările necesare.
9. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, poeţi, prozatori, redactori şefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
10. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
11. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii:
POEZIE: Marele premiu „MAGDA ISANOS“ , Premiul I, Premiul II, Premiul III
Premiul „CONSTANTIN ŞTEFURIUC“
PROZĂ SCURTĂ: Marele premiu „EUSEBIU CAMILAR“, Premiul I, Premiul II, Premiul III
REPORTAJ LITERAR: Marele premiu „MIRCEA MOTRICI“, Premiul I, Premiul II, Premiul III
Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.
Relaţii suplimentare: tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc
Director general, Consultant artistic pe creaţie literară,
Vasile Ursache Carmen Veronica Steiciuc
Marius Chelaru
Câteva consideraţii despre Ion Pillat şi poemul într-un vers
(I)
Anul acesta, pe 31 martie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Ion Pillat. Una dintre creaţiile lui cele mai discutate, din varii perspective, este „poemul într-un vers”.
În februarie 1936 a apărut la editura „Cartea românească” volumul Poeme într-un vers, scris, mărturiseşte Ion Pillat, în noiembrie-decembrie 1935, cum se poate citi pe colofon, la ultima foaie. Cornelia Pillat, în Ion Pillat, Opere, volumul 3, poezii 1927-1944 , notează „Poeme într-un vers, ed. 1936 (versuri 1935-1936) ”.
În epocă s-a discutat despre el în diverse registre, Ion Pillat urmărind cu atenţie ce se spunea despre creaţia sa. (în Ion Pillat, Opere, volumul 3, poezii 1927-1944, Cornelia Pillat oferă, la paginile 436-473 şi jumătate din 438 o listă cu autori şi texte, emisiuni radiofonice, menţionări în studii etc., despre acest volum).
În Istoria literaturii, George Călinescu notează că autorul „încearcă” „un gen nou”, şi că acest fel de a scrie doar un singur vers, pe când „celelalte rămân sugerate până la sfârşitul poemului presimţit” este „un mod de a pune prea mult temeiu pe colaborarea cititorului”, remarcă faptul că „ideea scurtării poeziei” a dus în Italia la „fragmentarism”. Şi adaugă: „una este a izola fragmentele coapte dintr-un pom”, „alta este a compune fragmente”. Lipsit de „seva împinsă de toate rădăcinile poemului”, fragmentul riscă să fie sărac în substanţă”. Şi, conchide criticul, multe dintre poeme sunt „prea abundente, vinovate de necondensare, în ciuda scurtimii”, deşi unele sunt „graţioase miniaturi şi imagini-definiţii” care amintesc de „tehnica lui Jules Renard”. În consecinţă, spune Călinescu, „dus prea departe jocul devine anost”; „versul are nevoie de un mediu în care să se mişte şi să fie vizibil”. În final, concluzia criticului este: „ideea versului unic este greşită întrucât versificaţia începe dela distih, dela prima simetrie.” La poemul într-un vers „ritmarea apare superfluă, totul putându-se spune în simple propoziţii în proză”. De remarcat însă că autorul Istoriei literaturii a publicat şi cu alte ocazii articole despre poemul într-un vers al lui Ion Pillat .
Florin Vasiliu, într-un text scris mai ales prin prisma creatorului de lirică niponă, nota că argumentaţia lui George Călinescu nu a rezistat vremii, în opinia sa, fiind „răsturnată de realitate”, pentru că „ceea ce Pillat a sacrificat în zona formei, a compensat prin valoarea fondului”.
Traian Chelariu, fără a face diferenţierea monostihului de poemul într-un vers al lui Pillat , are şi alte comentarii dar nu ajunge la nici un fel de paralelă între acesta şi lirica niponă. Şi, dacă, să spunem, la Călinescu, în cazul de faţă, acest lucru ar putea fi legat şi de aria de interes, Traian Chelariu era familiarizat cu lirica niponă. Nu face acest tip de apropiere nici în texul publicat în „Glasul Bucovinei” (unde scrie despre Poeme într-un vers că este „una din cele mai limpezi culmi lirice atinse de un mare poet român”): şi nici în altă parte.
Ion Şiugariu scria despre Ion Pillat (cel care, între altele, publicase împreună cu Perpessicius un volum primit foarte bine în epocă, Antologia poeţilor de azi) şi poezia sa: „Pentru poeţii noştri tineri, Ion Pillat este un mare exemplu. Servitor credincios al poeziei, atât prin opera sa compactă şi vastă, cât şi prin prezenţa neîntreruptă în mişcarea literară a vremii, în ultimul sfert de veac, numele său a pătruns până adânc în masele largi ale cititorilor şi ale interesului public.” Şi „ Ion Pillat şi-a creat un univers poetic al său, deplin şi caracteristic”; „…este poate singurul nostru poet care a rămas toată viaţa lângă uneltele sale. Toate cărţile pe care le-a scris au fost închinate exclusiv poeziei, preocuparea aceasta definind un destin.”
Barbu Cioculescu subliniază altă trăsătură a lui Ion Pillat: „Poet el însuşi, ba chiar, ca să scuturăm de colb o bătrână şi deochiată sintagmă, clasic în viaţă, în toiul unei existenţe de timpuriu dăruită poeziei, tot de timpuriu Ion Pillat a fost muncit de ideea alcătuirii de antologii şi înclinat – lucru cam rar la artişti – să pună în lumină camarazi de generaţie, contribuind decisiv la publicarea în volum a acestora.” Şi: „Prin conferinţele ţinute, în prezenţa unui public avizat, ducea aceeaşi activitate în folosul încetăţenirii pe ale noastre meleaguri unor mari poeţi ai lumii.”
Unul dintre cei care au scris despre volumul Poeme într-un vers a fost I. Chinezu , care, în „Gând românesc”, revistă editată la Cluj, în nr. 2-3 din 1937, într-un comentariu la Portrete lirice, al lui Ion Pillat, apărut la Editura Cugetarea, scria: „D. Pillat e un poet erudit în sensul cel mai nobil al cuvântului. Arta lui e căptuşită cu o ştiinţă vastă şi îmbelşugată.”
Tot în „Gând românesc”, în nr. 6-7 din 1936, I. Chinezu, la secţiunea de „cronici literare”, scria că despre volumul Poeme într’un vers s-au rostit „cele mai variate păreri”, de la „aspectul grafic – un vers singuratic pierdut în vasta întindere a unei pagini”, până la „caracterul axiomatic, pentru a cărui ilustrare s-a recurs la comparaţii glumeţe cu ghicitorile, s-a vorbit despre multe de toate” .
Fără a face nici el cea mai mică apropiere de haiku sau alt tip de poem de sorginte niponă, I. Chinezu nota şi că, în opinia sa, „nu s-a insistat însă îndeajuns” asupra unui aspect” pe din prefaţa „în care d. Pillat şi-a spus credinţa despre rostul acestui volum. «Un singur vers, născut şi nu făcut, purtat ani de zile, adesea inconştient, filtrând poate ani de patimi, rezumând în el versuri multe, nescrise, şi atâtea feţe şi locuri – să ne poată reda taina călătoare a poeziei redusă la unica ei bogăţie de a fi goală şi eternă».”
Într-o scurtă comparaţie cu alte genuri poetice, I Chinezu scria: „Lipsit de implicaţiunile de melodii şi de sensuri ale poeziei obişnuite, poemul într-un vers” se bazează numai pe propriile-i forţe, punând la încercare calităţile poetului. Astfel, ce se cere unui asemenea poem ar fi, după autorul citat, „o mare putere de sugestie, o plenitudine maximă a expresiei şi economia liniilor dintr-o inscripţie”. Şi scrie I. Chinezu: „Poemele d-lui Pillat au aceste calităţi.” După ce citează câteva poeme ale lui Pillat: „Cât despre cum s-ar defini acest volum, scrie I. Chinezu: „Un singur nai dar câte ecouri în păduri
Acest mic poem – o definiţie a întregului volum”.
În final, propune şi o serie de „soluţii” pentru ca poemul, „pândit de banalitatea epigramei sau de inconsistenţă”, să „scape” de primejdii de acest chip, una dintre acestea fiind „ancorarea într-o profundă şi autentică sensibilitate”.
IONEL NECULA
Al. Sihleanu – monografia unui poet minor
Puţine cărţi mi le-am dorit cu mai multă ardoare ca pe aceasta, datorată harnicului scriitor râmnicean G. R. Stănescu, consacrată poetului de raft secund, Al. Sihleanu.
A apărut în 1999, dar am aflat despre existenţa ei târziu şi autorul s-a dat peste cap să-mi procure un exemplar.
Cum se motivează interesul exagerat pentru această monografie consacrată unui poet de mai mică importanţă pentru istoriile noastre literare, mai vechi şi mai noi?
În primul rând pentru că reprezintă o pagină a începuturilor noastre literare şi, chiar dacă n-a fost chiar liră de argint, cum a încercat să ne convingă Eminescu în generozitatea sa, care avea alte raţiuni în supralicitarea trecutului, Al. Sihleanu a încercat să dreneze exerciţiul liric spre fiordurile zbuciumului subiectiv, cum mai rar se-ntâmpla la vremea aceea. Armoniile intime se detaşează tocmai prin această încercare de a recupera liric dimensiunea interioară a iubirii de ţară şi a vibrărilor melancolice, care tensionează fiinţa şi-o predispun la meditaţie lirică. Cu Al. Sihleanu, romantismul românesc capătă o coloratură mai occidentală faţă de tendinţele anacreontice predominante în literatura poeţilor Văcăreşti.
Dar cartea d-lui G.R. Stănescu mai este interesantă şi din altă perspectivă. Este un exemplu de implicare în geografia culturală a locului, pentru a galvaniza efigii uitate, ignorate şi subestimate. Am fost şi am rămas partizanul cercetărilor cantonate la un spaţiu geografic delimitat şi-am subliniat ori de câte ori am avut posibilitatea importanţa implicării cărturărimii locale în desprăfuirea arhivelor de suflet locale, pentru a aduce în lumină profilul unor personalităţi locale, care s-au implicat, după puterile lor, în stâlpirea locului cu jaloane orfice, ductilizate din borangicul unor zbateri de gând genuine, chiar dacă nu s-au ridicat la înălţimea momentului istoric sau a exigenţelor reclamate de o perspectivare mai largă a spiritului românesc în ansamblul devenirii sale în timp. Rămân în afara acestor istorii sau sunt tratate turistic profiluri pentru care cercetătorul local poate arăta o altă înţelegere. Prea mici pentru filele unei istorii mari, hipopotamice şi prea puţin importanţi pentru o evaluare cu semnele exigenţei la cheie, aceste mici glorii locale ar trebui să fie preluate de cercetătorii spiritului local, al celor interesaţi de aria spirituală respectivă, mai dispuşi la scotocirea documentelor vremii şi mai generoşi în aşezarea lor pe o treaptă anume a recunoaşterii publice.
Nu spun că li se schimbă locul pe scara valorilor, spun doar că, aplecându-se mai insistent asupra vieţii şi operei lor, pot ajunge la concluzii mai nuanţate în comparaţie cu cele statuate în istoriile oficiale. Ştiu ce importanţă au cercetările lui G. G. Ursu asupra literaturii procesate în arealul Moldovei de Jos şi regret că nu s-a găsit nimeni care să-i continue şi să-i extindă fervoarea pentru cercetarea unui spaţiu cultural determinat. Nu mai spun, chiar şi scriitorii consacraţi şi bine aşezaţi în topul percepţiei publice ar trebui să rămână în atenţia constantă a cercetătorilor locali şi a revistelor de cultură locale.
Cine nu ştie că, dacă cineva ar dori să facă o documentare despre un anumit scriitor, să zicem, Labiş sau Goga, ar trebui să consulte, prioritar, revistele de cultură din Suceava sau Sibiu şi cercetările izvodite în spaţii de cultură. Înainte de a fi al ţării, un scriitor aparţine unei geografii culturale exacte, care se mândreşte cu el, dar îl şi ţine în atenţie neîntreruptă. Se ştie cu câtă pasiune mai multe localităţi revendică una şi aceeaşi personalitate, o asumă endemic şi-l omagiază în simpozioane organizate cu prilejul împlinirii unor cifre rotunde de la naşterea sau decesul lor.
Participând la congresul mondial de filozofie consacrat lui Descartes, filosoful Ion Petrovici relatează cu mare haz despre înverşunarea cu care localităţile Turenne şi Poitier îl revendică pe autorul Discursului asupra metodei.
Nu este puţin lucru ca un scriitor, un artist, un om de ştiinţă, altfel spus, o personalitate să fie revendicată de o localitate, oricare. În timpul celui de-al doilea război mondial, când Germania era bombardată la metru pătrat, preşedintele Roosevelt a dat dispoziţii ferme trupelor aliate să fie cruţat de la distrugere oraşul Koningsberg, locul de naştere al gânditorului Kant, pentru care avea mare admiraţie.
Revin însă la cartea d-lui Stănescu. Cum să nu mă bucur şi cum nu apreciez, comme il faut, implicarea autorului în revigorarea unui gen de cercetări care, în mod nejustificat, trece printr-o perioadă mai aridă? Prin această monografie, autorul salvează, într-un fel, datoria de conştiinţă a urbei de a-şi ţine personalităţile, multe-puţine câte sunt, în graţie, în gratitudine şi-ntr-o atenţie necurmată.
Ionel Popa
EMIL CIORAN şi MUZICA
Din mărturisiri şi din operă deducem că muzica a avut un rol important în biografia şi opera lui Cioran, fiind o componentă a Weltanschuung-ul său. Pasiunea pentru muzică şi modul subiectiv-poetic de a o trăi şi gîndi pot explica, pînă la un punct, şi opţiunea filosofului pentru fragment ca formă scripturală de exprimare. Muzica a fost audiată, trăită şi apreciată de gînditorul de la Răşinari nu din perspectivă estetică, ci din una metafizică trecută prin subiectivitatea lui poetică. În această viziune muzica este “emanaţie ultimă a universului. În aceeaşi viziune şi parafraza
Primul elogiu adus muzicii îl găsim în CD: “Există în complexitatea uluitoare a infinitului, ca un element constitutiv, negaţia categorică a formei, a planului închis şi determinat. […] Este revelator că arta care exprimă mai bine infinitul, muzica este aceea care topeşte formele într-o fluiditate de farmec ciudat şi inefabil,[…] metafizica, tocmai ca şi muzica, nu răsare decît dintr-o experienţă a infinitului. Amîndouă cresc pe 8nălţimi şi produc ameţeli. Mirarea mea cea mare este cum de nu înnebunesc toţi aceia care creează opere hotărîtoare în acest domeniu. Muzica, mai mult decît toate celelalte arte, pretinde o astfel de tensiune şi o inspiraţie atît de adîncă, încît e inexplicabil cum cineva, după asemenea momente, mai poate distinge ceva.”(CA). Acelaşi volum, CA, se deschide cu microeseul Extazul muzical. Prin extazul muzical te desprinzi de material, acesta fiind de natură ontologică. Scriind despre extazul său muzical, Cioran se dezlănţuie într-o adevărată odă. E una din paginile în care scepticul şi nihilistul filosof îşi exprimă “oda bucuriei” id est bucuria vieţii: “Numai fericirile muzicale îmi dau senzaţia de nemurire.” (LS)
Numeroasele referiri la muzică (şi chiar la instrumente muzicale), la compozitori din fondul clasic al muzicii universale şi cele cîteva analogii cu artele plastice ne spun că Cioran e mai mult decît un simplu meloman. Nu trebuie neglijat nici faptul că termeni din cîmpul semantic al muzicii intră în construcţia unor sintagme şi imagini specifice stilului filosofului-scriitor (“melodie tainică”; “taină muzicală”; “ideile sunt melodii moarte”; “Femeile care nu ştiu zîmbi mă fac să mă gîndesc la o muzică de pompieri în Paradis” etc.).
Ca un adevărat specialist, Cioran caracterizează muzica diferiţilor compozitori, iar ca “medic” şi “psiholog” o recomandă drept remediu împotriva disperării. În puritatea ei aeriană, afirmă filosoful, te simţi înger. În cărţile sale face referiri la muzica următorilor compozitori: Bach, Handel, Haydn, Mozart, Beethoven, Brahms, Chopin, Schumann, Wagner. Din muzica acestora îl interesează numai acele piese care au ca subiect sentimentul religios sau au cel puţin atingere cu el. Aserţiunile sale asupra operei lor muzicale se întemeiază pe comparaţii, analogii. Paralelisme: “sursele sublimului la Bach sunt meditaţia morţii şi nostalgia cerului. Mozart nu are nici una nici cealaltă. De aceea muzica lui poate fi divină; în nici un caz sublimă. Nu cunosc un muzician mai a-cosmic decît Mozart.” (LS) Tot în LS, Cioran afirmă: “cît timp a compus
Un alt compozitor la care se referă mereu, uneori cu un spirit mai critic sau, mai exact spus, mai detaşat, nu atît de implicat afectiv ca în cazul lui Bach şi Mozart, este Beethoven. Această distanţare afectivă nu trebuie să ne mire, deoarece temperamental, sufleteşte, Cioran se simte mai apropiat de Bach şi Mozart.
Prin comparaţiile, asociaţiile şi paralelismele pe care le face, Cioran surprinde diferenţa specifică pentru fiecare compozitor. De exemplu, în paralel cu Bach relevează cosmicitatea simfoniilor lui Beethoven. În alt context scrie: “În muzica lui Beethoven nu se ating culmi divine, fiindcă omul este Dumnezeu, dar un Dumnezeu care suferă şi se bucură omeneşte […] O muzică demiurgică anulează pe Dumnezeu, fiindcă el este singura ei piedică . Un creator ca Beethoven nu poate crede în Dumnezeu decît prin analogie. Extazul creaţiei proprii îi poate trezi admiraţie pentru Dumnezeu; în nici un caz umilinţa. Creatorul nu se poate simţi decît diminuat de creatori. Cîte atribute nu i-a răpit Beethoven?” (CA) În caracterizările sale, Cioran surprinde caracterul romantic al muzicii beethoveniene, numai că nu foloseşte termenul respectiv, deoarece el nu face judecăţi estetice şi nici istorie a muzicii (culturii), ci altceva, cum vom arăta ceva mai încolo. Încă un exemplu care ne susţine afirmaţia de mai sus: “Cînd te gîndeşti la grandoarea patetică a tristeţii muzicale în
Muzica de la sfîrşitul sec. al XIX-lea şi cea a sec. XX nu-i mai spune nimic filosofului Cioran deoarece, zice el, înainte “muzica se adresa lui Dumnezeu şi nu oamenilor – cum se întîmplă de la Beethoven încoace”. Redusă la dimensiunile umanului, muzica şi-a pierdut “farmecul despămîntenirii”. În alte vremuri, “în viori suspinau arhanghelii, flautul tînguia nostalgia îngerilor, orga înălţa spre cer deznădejdi şi blesteme de sfinţi. Bach şi marii italieni ai acelui timp nu exprimau
Din citatul de mai sus (dar şi din celelalte), dincolo de subiectivitate şi limbajul metaforic, descoperim convingerea şi consecvenţa cu care Cioran acordă muzicii funcţie psihologică şi rost filosofic-religios. În maniera sa de exprimare paradoxală, autorul cărţii Pe culmile disperării afirmă că muzica este singura tentaţie pentru om fiindcă numai ea te poate înstrăina de finalităţile vieţii, ea ne scapă de viaţă prin aceea că ne face s-o uităm (CA). Muzica e un leac pentru sufletul omului plin de disperări, dezamăgiri, amurguri, lacrimi. Scurtîndu-şi drumul spre divin prin muzică, spiritul se vindecă. Muzica e “glasul” prin care omul răspunde chemărilor cereşti. Cioran reproşa unuia sau altuia din compozitorii la care se referă pierderea (fie şi numai parţială) sentimentului religios.
Cioran a trăit muzica cu pasiune religioasă şi gîndit-o filosofic. El afirmă că muzica ne “anulează conştiinţa limitării în spaţiu şi ne dezvoltă sentimentul existenţei în seria temporală” deschizîndu-ne astfel orizontul spre transcendent. “Cele trei mari căi spre absolut sînt: mistica, muzica şi erotica.” (CA) Astfel de afirmaţii apodictice sunt nu destule în paginile lui Cioran. Filosoful mai susţine că muzica ne trezeşte din somnul materiei’ iar prin extazul muzical se înfăptuieşte relaţia EU-UNIVERS. În CA dăm peste următoarea reflecţie “De cînd viaţa a vrut să fie mai mult decît simplă potenţialitate şi s-a actualizat în indivizi, de atunci s-a născut teama de unicitate şi frica de a fi singur, iar dorinţa fiinţei individuale de a depăşi acest blestemat proces nu exprimă decît fuga de singurătate, de singurătatea metafizică.” Muzica, ea singură, sparge barierele individuaţiunii.
Relaţia lui Cioran cu muzica e constantă, complexă şi profundă. Este o relaţie care îl defineşte.
Sigle folosite
CP – Pe culmile disperării
CA – Cartea amăgirilor
LS – Lacrimi şi sfinţi
AG – Amurgul gîndurilor
