Fărădelegea lui Călin – Nudul țivil
Vremuri pe măsura oamenilor. Iar măsura, pe bază….
Contractul determină care este partea consignatarului, cât va primi pentru serviciile sale, oarecum stabilite printr-o simplă operațiune matematică: scădere. Din ce a vrut proprietarul bunului și cât s-a primit din vânzare. Sper să nu coincidă. Altfel spus, dacă se întâmplă astfel, vânzare la ,,… prețul curent…”, singura îndrituită să stabilească o sumă pentru saleman rămâne instanța, după câteva criterii: dificultatea vânzării – propria-mi părere, sunt determinat să cred că acel judecător ce se va încumeta la o atare evaluare, trebuie să fie… nechibzuit -, diligențele acestuia și cam cât se plătește de obicei pentru astfel de operațiuni. (Art. 2058)
Am ajuns în același punct ca la celelalte grupuri contractante se până la acest articol. Acolo unde beneficiarul serviciilor este obligat să asigure plata pentru, cazul de față, conservarea și vânzarea obiectelor contractuale, oricare ar fi finalitatea. Aici intrând reluarea bunului, neputința realizării obiectivelor stabilite în contract, consignatarul neavând vreo culpă. Și dacă la Al. 1 am avut conservare, Al. 3 adaugă întreținerea și depozitarea, dar numai când consignantul ,,… va ignora obligația sa de a relua bunurile.”. Sunt din nou în poziția de a mă simți ,,ucis” de modul de a formula al redacției juridice pentru Codul Civil. Pur și simplu ia fiecare personaj implicat textual și-l transformă după un șir de cauzalități în subiect, rezolvând identificarea lui cu ,,acesta”. Sau, cu același apelativ, imediat după finalizarea frazei. Cel din urmă, consignantul, având obligația de relua bunurile de îndată. Când dezideratul temporal nu se îndeplinește ca la carte, intră în acțiune sancțiunile și plata pentru toate tipurile de posesie ale consignatarului: ,,… conservare, depozitare și întreținere.”. Cât despre consignatar – observați procedeul, nu înlocuiesc cu nimic titulatura pentru a elimina orice confuzie -, obligațiile sale în ceea ce privește posesia amintită anterior rămân valabile chiar încetând contractul prin renunțarea lui și în situația când consignantul nu poare relua bunurile imediat. (Art. 2059)
Bunurile primite în consignație. Ce se alege de ele? Nimic. Rămân în starea primită până când va intra prin vânzare în posesia cumpărătorului sau înapoi în proprietatea consignantului. Consignatarul fiind prezumat ca ,,… bun proprietar…”, afirmație care conduce la obligația consignatarului de a încheia și plăti regulat prime de asigurare pentru bunurile luate în consignație. Are, în același sens, obligația de a despăgubi pe proprietar în caz de deteriorare, pieire, chiar de e din cauze de forță majoră sau pricinuiri ale unui terț, dacă nu a asigurat bunurile. Dar și dacă firma de asigurări nu este agreată de consignant. Tentat să pun ,,acesta”, imediat după punct, precum la Art. 2059, pentru posibilitatea consignantului de a asigura el însuși bunurile consignatate, dacă consignatarul a omis. Asigurarea… este făcută în favoarea consignantului. Nu sunt de acord cu ,,… condiția…” existenței asigurării, dacă consignantul notifică contractul de consignație asiguratorului. (Art. 2060)
Nu se vinde cu toți banii deodată, în rate rămâne alternativa cea mai viabilă. Cu o condiție: să nu depășească plata totală 90 de zile, să fie sub formă de cambii sau bilet la ordin. Răspunderea acestui tip de vânzare impunând și consignatarului, și cumpărătorului solidaritate în fața consignantului. (Art. 2061)
,,… creanțele sale asupra acestuia.” nu elucidează care cui. Însă, tema Art. 2062 se referă la ne retenția bunurilor de către consignatar. La Al. 2 circulă obligațiile de la consignant la consignatar, primul despre întreținere, al doilea despre cheltuieli de depozitare, când retenția este întemeiată.
Fără comentarii la Art. 2063: ,,Contractul de consignație încetează prin revocarea sa de către consignant, renunțarea consignatarului, din cauzele indicate în contract, moartea, dizolvarea, falimentul, interdicția sau radierea consignantului ori a consignatarului.”.
