Căruța cu virgule – Robotica
Într-o fabrică a viitorului, atelierul mecanic, maistrul face prezența…
– Arobotiței!
– Prezent!
– Asoftăriței!
– Prezent, meștere!
– Biosescu!
– `zent!
– Clustereanu!
– Aici!
– Ai venit, mă? A dat Domnul Programatoru` să-ți miști exoscheletu` ăla!
– `Ai, bre, meștere, ce dracu`? Nu ți-am zis că am o latență în soft? Am fost aseară cu unii să ne upgrade-ăm oleacă și ne-am întins mai mult decât ne ține softu`! Și dimineață m-a apucat un delay de-ăla de n-am putut să mă ridic din pat. Am download-at tot ce-am upload-at aseară! Ecran albastru, ce mai! Sunt vai de sticku` meu!…
– Băiiii… cap de silicon! Tu de ce crezi că sunt io maistru și tu un amărât de robot? Ai?!
– Eeee, bre!… Și mata acuma… Ești maistru că… AI! De-aia! Știu!
– Ce știi, mă, dezasamblatule! Ia zi, știi ce e aia AI?!
– Păi e… Da` stai, bre, de ce mă iei numa` pă mine la ștangă? P-ăștilalți de ce nu-i întrebi nimica? Iote, întreabă-l și pă androidu` ăsta! Mai lasă-mă-n versiunea mea de-acuma, că odată mă-ntorc la setările de fabrică și n-o să-ți fie bine!
– Oooo, iote la el! Ce e, mă? Ți s-a stricat cooleru`, de te-ai înfierbântat așa? Bă, Clusterene, bă! Bagă-ți bine-n procesoru` ăla! Io sunt maistru că am AI! Io am și tu n-AI! Adicătelea, bă, asexuatule, am inteligență de-aia artificială! Tu și ăștilalți sunteți niște mașini, niște cititori de linii de cod, mă! Atât! Că a avut grijă Ăi de Sus să nu vă puie prea multe opțiuni în amărâtele alea de softuri.
– Auzi, bre? Ia stai așa oleacă! În ce an ești fabricat matale?
– Da` de ce, mă?
– Iete, de-aia așa! Hai, zi, în ce an?
– `70, na!
– Aaaaoleeu! Pi, bre, n-auzi! Io sunt octacore, I7, SSD, 8 giga, 2015… Și matale?! Cu floppy… cu de-astea… Hă, hăăă! Ia zi, ți se mai învârte discu`? Hă, hă, hăăă!
– Zău mă? Râdeți ca muta la tastatură! Și ia zi, ce faci cu octacoarele tale?
– Cum ce fac?! Muncesc!
– Ezact, mă! Muncești! Io gândesc! Procesez! Și stau să-mi pierd megabiții cu skeletoni ca tine! Marș la muncă, fi-r-ați ai dracu` de fierătanii! Cum vă dă sistemu` oleacă de liber la opțiuni, cum v-o ia hardu` razna! Parc-ați fi oameni!
