Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – F(a)n r(ă)u

10 iunie 2023
Bun. Ai de toate, îți cumperi de toate, propriile picioare, să muncești….
Tare aș vrea să cunosc ecuația prin care s-a determinat jumătatea de milion de ani din urma zilelor actuale, capabil să adăpostească ninsoarea de pe Marte, presupusa. Noi nu suntem în stare să spunem dacă acum mult mai puțină vreme a avut loc….
Nu mai ține nicio metodă educativă, garantat cea prin lectură nici atât. Și când mai vezi și o ,,știre” din Timișoara, mai ieri martiră, mai ieri democrată, mai ieri imaculată, îți poți lua gândul de la viitor. Elevul nu mai vede dincolo de manele, teme mai deloc, pauze mai tot timpul…. Și… manele.
Ce-or studia de converge totul pe scara eredității către o singură pereche? Fiindcă tot nu iese la socoteală nici biblic, nici acum 6000 de ani, nici acum o sută de mii de ani descendența noastră. Cu prisosință fiindcă prima evă ar fi fost o mamă incestuoasă, iar descendenții s-ar fi născut cu scama în sânge, cu lipsuri genetice care foarte repede ar fi degenerat și s-ar fi încadrat la ,,ia-mă doamne, stinge-mi neamul”. Ceea ce nu este deloc adevărat. Geneza a avut loc cu ajutorul altora de dincolo de grădina edenului.
Nu știe Dalai Lama românește, că ne-ar fi luat la ciomăgit de nu ne vedeam. Să-i pună, auzi tu, pe seamă o convorbire cu extratereștrii.
Se știe, eram bridge-iști de marcă. Da’ să se-ncurce Bill Gates cu o jucătoare româncă….
Cred că tot clarvăzătoarea de prin urmă, românca, are aceeași alură de sub ochelari, a fost ,,capabilă” să-și primească tatăl duh pentru prețioase informații despre cum este… acolo! Aș sugera închipuirea vocii Silviei Timică din Bădăranii pe suspensie și final. Închipuiri de femeie bolândă cu capul.
Numai un dobitoc, un tip care nu vede muzica dincolo de urechea ascultătorului îi poate da calificative precum corect. Și domnul cu prepararea Eurovisionului ar fi trebuit să-și atribuie nota zero alături de interpret, iar interpretului, cu sinceritate i s-ar fi cuvenit inept. Că una-i exaltarea exersată, doar de spectacol, și nu disperarea, și alta cretinismul neliniștii bolnave. Să fie clar pentru toată lumea: ăla care se mișcă mai mult decât i-e locul, nu cântă. Apoi, că am vrut să închei și-am mai citit vreo două scuze, confuzia este mare. Rockul nu e ăla pe care voi îl credeți, nici San Marino vreo sculă de țară unde s-a inventat genul acesta muzical. Însă, cică, dacă ăia nu s-au calificat tot cu, bașca Irlanda, pe deasupra Nemția ultima, era normal ca nici noi să nu fi fost acceptați. Și hai s-o spunem pe aia dreaptă: rock în roz?
Funeriule, dezgropatule, scosule de la naftalină. Dacă școala nu explică la ce folosesc integralele, ce rost are o noțiune ieșită din abstractizări ca materie? Bun. Deștepți, proști, dar de interesat, neinteresat ai auzit, mărite ministrule, incapabil să susții o conferință de presă? Dacă n-o mai vrea nimeni să înțeleagă integral?
Am ajuns în culmea inferioară a îngăduinței. Cu ăștia veniți din viitor, tot plimbăreți ca toți din zilele noastre, nu mai vreau. Și obraznici. Din anul 6491.
Și noi mai primim câte-un damf de tămâie de la colegi, tot ca să iasă…, nu numai la televizor, în platourile de filmare

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share