Fărădelegea lui Călin – Fudul țivil
Dexul, mânca-l-ar moliile!
Comitentul. Iaca unul chitit să pună pe altul la treabă ca zbirul. El dictează, el direcționează, el controlează. Fie. Însă…. De-ar fi numai atât. Că de vrea să-și bage coada câte-un drac de scrib cu studii juridice și pretenții de ,,meșter popular” la vorbe, și-o vâră negreșit. Așa găsim în Art. 2047 ,,… pe bani gata…”, precedat de ,,… s-au făcut..:”. O fi încurcat prepoziția? Ce-o fi dorit să indice? Bani încasați din operațiunile stabilite în contractul de comision? Cum și ,,Comisionarul care vinde pe credit…” nu specifică ce obiect, imobil, bun mobil se tranzacționează și al cui. De ce să existe tot timpul o suspiciune din lipsa precizării? S-ar presupune că neavând ,,… autorizarea comitentului…” bunul este cel din contract, dar de ce să adaugi logicii încă un actant inductiv, supus incertitudinii? Reluând ideea articolului, lipsa autorizării vânzării pe credit, impune comisionarului să indice persoana și termenul stabilit pentru credit, precum și ,,… să plătească de îndată creditele acordate împreună cu dobânzile și alte foloase ce ar rezulta.”.
O simplă descindere către dicționarul explicativ, înainte, de la primul articol dedicat comisionului, și copierea definițiilor celor doi principali parteneri contractuali, ar fi redus din Art. 2048 Al. 1. Cel în care comisionarului i se trasează directivele precise: ,,… să respecte întocmai instrucțiunile exprese primite de la comitent.”. Flexibilitatea legală care ne ucide…: derogarea de la regulă. Al. 2 face terci Al. 1. Sau cum execută după voie mandatul comisionarul. Prin cumul: timp ioc pentru autorizare prealabilă; presupunere de acord în cazul schimbării împrejurărilor; eludarea instrucțiunilor nu schimbă natura, scopul și condițiile ,,… economice ale împuternicirii primite.”. După. Anunțarea comitentului. Când s-o putea. Ce depășește derogarea și ce mai rămâne valabil din instrucțiuni, pică în responsabilitatea comisionarului. Bun și de plată în situația prejudiciilor.
În sfârșit, pe la sfârșit. Iată terțul! Ăl de cumpără de la comisionar un imobil care este al comitentului. Iată terțul secund! Căci al nost’ comitent, ajuns proprietar în Art. 2049, ceea ce și era de fapt, poate vinde el direct sau printr-un terț. Altul. Și-atunci comisionarul ce rost a mai avut? Nu mai întreb de ce să primească comision pentru ceva ce n-a făcut. Și pare să nu fie așa. Al. 1 și 2 dezmint oarecum că terțul ar fi cel ce cumpără bunul intermediat, altfel…. Totuși, toate sunt incerte: ,,… terțul execută întocmai contractul încheiat de comisionar cu respectarea împuternicirii primite.”. Cine cu cine? Care contracte? Al comisionarului cu terțul, al comisionarului cu comitentul? Ambele? Este subcontractare a comisionarului pentru un terț? Nu se desprinde clar din text certitudinea. În ciuda acestor imprecizii, se poate concluziona că se face plata comisionului și dacă terțul se ține de contract, și dacă nu (Al. 2), și dacă comitentul a executat contractul. Cât? Pare să se dea clarificator Al. 4, să stabilească la centimă suma, cuantumul serviciilor comisionarului, când s-a omis precizarea în contract, trimițându-ne la Art. 2010, iar acolo…. Conform uzanțelor sau valorii legale ale serviciilor aduse (!).
Belicoșenia limbii române, îmbârligarea (am mai spus, eu mi-o permit, nu și juriștii ce încondeiază comportamente sociale legale) termenilor în fraze, disiparea sensurilor. Lipsă de directețe. Zi-o, domnule, clar! Ics, comisionar, poate să vândă sau să cumpere la prețul pieței curente bunuri, titluri reglementate, și să le cumpere pentru sau să le vândă comitentului la prețul cerut. Sigur cu o diferență de preț, dar care nu induce pierderea comisionului, dacă se comportă ca și cum ar fi vândut sau cumpărat ca un veritabil vânzător sau cumpărător. Chiar pentru sine luate sau înstrăinate de către comisionar, neanunțarea comitentului despre cine a fost cel căruia i-a vândut sau de la care a cumpărat bunurile, se consideră ca a fi fost tranzacționate pentru comitent, deci se va cere executarea contractului de comision. (Art. 2050)
