Căruța cu virgule – Moartea căprioarei
Dimineața unui cuplu. Ea la serviciu, citind tabele în Excel, el acasă, cu o carte-n mână… Ea, pragmatică până-n vârful unghiilor, el un sensibil, emotiv până la micțiune…
Ea îl sună pe el.
– Neața, iubire! Ce faaci?
– Mneața!… Mănânc și plâng!… Ăhăăă!
– Cum?!… De ce?… Ce s-a întâmplat?… Ce mănânci?… De ce plângi?
– A murit!… Ăhăăă!
– Cine?! Iubi, zi-mi cine a murit? Mă-ta? Tac-tu?
– Ăhăăă! Nuu! Ai vrea tu! Căprioara!…
– Căprioara?! Care căprioară, iubi?… Iubi, cine e căprioara?
– Căprioara lu` Labiș, mă, iubi! ,,Ştiam că va muri şi c-o s-o doară”
– Hai, mă, iubi, măăă! Ce m-ai speriat! Cine-i Labiș ăsta? Îl cunosc? Și aia e parașuta lui?… De ce-a murit?
– Ăhăăă! A împușcat-o!
– Ceee?! Ce nemernic! Cum să împuști așa pe cineva?… Da` ce i-a făcut așa grav, de-a împușcat-o?
– Ăhăăă! Nimic! De foame!…
– A cui foame, iubi? A lui sau a ei?
– A lui!… Ăhăăă!
– Ce fomist! Păi, dacă n-avea bani de mâncare, de ce s-a mai combinat cu aia? Și aia, era o sărăcie?
– Ăhăăă! Era un biet animal… cu coarne… a omorât-o pentru carne! I-a scos inima și rărunchii!…
– Tu vorbești serioos?! Adică a tranșat-o?! Iubi, sună la 112! Sună la DIICOT! Sună-l pe Mișu de la doi, ăla de la Criminalistică!… Dar, ia stai! Stai așa!… De ce plângi tu atâta după căprioara asta? A?!…
– Ăhăăă! Era frumoasă… și delicată… și sensibilă… ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne… era și ea un suflet!
– Mă, animalule! Ori și tu ai fost și tu combinat cu aia? Mi-ai pus coarne?! Zi, mă!… Mă, animalule, mă! Mă, dacă mă faci să plec de la job, vin să te-mpușc cu mâna mea, mă! Auzi?!… Nu mai plânge, mă, idiotule!
– Ăhăăă! Mănânc și plâng! Mănânc!…
– Mă, iubi! Hai să ne calmăm, puțin! Nu mă face să vorbesc urât! Spune-mi ce-i cu tine? Ce ți se-ntâmplă?! E de la mâncare?…
– Ăhăăă! Ce frumos scrie Labiș! Păcat că a murit prea devreme!
– Cuum?! Și ăsta e mort?! S-au omorât între ei?! Pfooai de capu` meu! Asta-i crimă pasională, iubi! Ce-a scris? A lăsat vreun bilet de adio?…
– Nu! A scris o poezie!
– Poezie?! După ce-a făcut ce-a făcut, a mai scris și poezii? Ăsta-i psihopat, mă, iubi! E foarte periculos! Să stai departe de el!
– Ăhăăă! Da` nu pot! Scrie foarte frumos ,,Moartea căprioarei”! E un poet sensibil… pe sufletu` meu!
– Mă, iubi! Tu citești acuma? Că m-apucă toate alea!… Ce morții mă-sii citești?
– Ăhăăă!… ,,Moartea căprioarei”, de Nicolae Labiș. Fooarte frumoasă poezie!
– Pfooai de capu` meu! Ce m-ai speriat, nebunule! Hai, mă, iubi, ce dracu? Ți-am zis să mai lași dracu` cărțile-alea, că-ți strică mintea! Hai, lasă, că ajunge fata ta acasă și ne-mpușcăm amândoi c-un whisky! Sau cu câte-un shot de tequila! Ce zici? Hai, nu te mai smiorcăi pentru toate jivinele pădurii, acuma! Pentru mine, care trăiesc cu tine-n casă, nu te-ai fi smiorcăit atâta!
