EditorialFărădelegea lui Călin

Fărădelegea lui Călin – Iedul țivil

Prea mult, prea departe….
Concluzionezi repede după o citire sumară. Plătește, primește. Nuanțele de ramburs sunt mai puțin semnificative, atât timp cât există contractul, îndoieli sunt puține spre deloc. Al. 2 este surplusul și din el reiese avântul spre ,,dimensiuni” normative ieșite din tipare. O astfel de tânguială-târguială fiind speța judecătoriei, deși nicio vorbă despre așa ceva. Destinatarul ,,imposibil” de data curentă. Susține că cererea de plată către transportator este alta. Desigur, micșorată. Codul Civil consfințește astfel: destinatarul să dea cât zice el că datorează, iar diferența ,,… se consemnează… la o instituție de credit.”. Cum arată, cum se procedează, în ce temei? Nimic, din nou, din toate aceste nedumeriri. (Art. 1980)
Iară clemență cer pentru încăpățânarea de a nu fi de acord ca transportatorul să vândă bunul. Acum ajuns al nimănui cumva. Că destinatarul nu este, că refuză, că neglijează preluarea. Că nu se înțeleg destinatarii pentru preluare ori destule alte motive. Că transportatorul nu poate preda ceea ce s-a obligat să plimbe și să pună la dispoziția destinatarului, fără a avea vreo vină (oare?). Prima și prima dată va cere instrucțiuni expeditorului și le va aștepta maxim 15 zile. Lipsa lor are soluție returnarea bunului, pe cheltuiala expeditorului. Și încă o dată cale întoarsă la perisabilitate, la urgență, la vânzare cu nicio cerere de instrucțiuni. Iarăși depozitare, dar cu adăugirea că plata pentru ea va fi sortită transportatorului care la rându-i va cere rambursarea lor de către expeditor. Pagubele de întârziere la preluare vor fi suportate și de destinatar, și de expeditor. (Art. 1981)
O premieră. Uzul uneia dintre formele substantivării verbului a gaja: gajist. Sună, într-o eră a poli-etnicității, mai mult… țigănește, deși înțelesul escaladat se adresează non țiganilor. Art. 1982 creează din transportator o persoană cu drepturile creditorilor, din moment ce la el este bunul. Drepturi ce se întind până la 24 de ore de la predare, condiționate de posesia bunului în toată această perioadă de către destinatar.
Cine își asumă, răspunde de consecințe. Transportatorul, motivele nu se dezvăluie, predă bunul fără să încaseze sumele contractuale. Și nici nu pretinde consemnarea acestora. Astfel, nu va mai avea dreptul de a cere ceea ce el este obligat să achite expeditorului și altor transportatori dacă există. Ar părea imposibil, dar transportatorul poate începe acțiuni împotriva destinatarului. (Art. 1983)
Abia acum se aruncă vina asupra tuturor relelor pe care le poate isca transportatorul bunului. (Art. 1984)
Indiferent de constatarea ulterioară, de valoarea de la momentul predării, către destinatar, pagubele totale sau alterarea ori deteriorarea bunului se suportă de transportator. (Art. 1985)
Tot el plătește prețul ce i se datora pe transport, pe cheltuielile acestuia și pe serviciile accesorii. (Art. 1986)
Stabilirea unei valori pentru bunul de transportat în contract, va atrage la despăgubire luarea acesteia ca reper. De-ar fi bătută în cuie…. Și nu este. Se prea poate ca aceasta să se diminueze, găsindu-se abia la momentul predării adevărata valoare. (Art. 1987)
Nici nu știți cât de mișcat am fost de aceste numere pe tot parcursul articolelor, pentru mine reprezentând anii cei mai frumoși din adolescență: 1982-1987.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share