Ora de muzică 2 – Billboard
Lume serioasă.
Comparativ cu Maeve, Patricia Meschino discută cu profesionalism despre cei doi artiști și demersul lor. Într-un spațiu la fel de sobru și cu conștiinciozitate. O astfel de istorie pornește de unde trebuie, de la unul dintre concertele bienale, intitulat Shaggy și Prietenii, unde Sting a susținut un recital, în Kingston, cu scopul de a strânge fonduri pentru Bustamante Children’s Hospital. Foarte puțini știau atunci că evenimentul va reprezenta puntea colaborării acestora. Plecând de la un singur cântec, anunțat de Shaggy la finalul setului de piese din recitalul lui Sting. În stil muzicănțesc: ,,Acesta este noul nostru single și acum este prima oară când îl cântăm, deci ridicați mâinile pentru acest nou cântec.”. Așa a devenit ,,Don’t Make Me Wait” catalizatorul deciziei de a colabora pentru 44/876.
Probabil acesta este punctul contradictoriu în care Maeve a publicat și de bine, și de mai puțin realizabil, momentul din 2017 în care și Kierszenbaum a stat în cumpănă privind la viitorul relației muzicale dintre Sting și Shaggy, nici el nu credea că va ieși ceva bun. Fiind însă la mijloc, manager pentru Sting și A&R pentru Shaggy, a găsit calea cea mai nimerită, deși nici în studio lucrul n-a fost în concordanță cu doleanțele ambilor la început, s-au găsit punți de legătură, un ,,teren fertil și comun”. Decizia lui Sting pare să fi pornit de la tipul de lejeritate oferit de apartenența la nația engleză și dorința de a explora și a colabora în cele mai diverse proiecte. ,,Mai bine ca frații pe scenă decât când și când oaspete”, ca să parafrazez citatul. Considerentul ,,interesant” fiind determinant. Pentru Shaggy, un tip care vede lucrurile cu entuziasm, care are mereu o ,,strategie de stimulare a momentului”, alăturarea de Sting a fost cu totul benefică. ,,M-a învățat să disec o înregistrare până la ultima secundă. Obișnuiam să fac două-trei melodii pe zi, doar să le scriu, bum, bum, bum și gata… dar așa este mai palpitant.”
Patricia transmite cititorilor ponderea contribuțiilor la realizarea albumului, Pizzonia compunând majoritatea pieselor, în așa fel încât îmbină părțile cântate de Sting și rap-ul lui Shaggy, alternează liderii vocali, mai schimbă și rolurile, își mai armonizează unul altuia părțile, trecând prin dancehall raggae, rockstady și raggae pur ,,cu doar o picătură de bas”. Duo neașteptat, dar cu profil pe Nightline la ABC, spații unde nu s-ar fi vândut mai deloc genurile abordate și invitat la numai o zi de la lansare – 20 aprilie 2018 – să cânte la concertulde aniversare a 92 de ani împliniți de regina Elisabeta la Royal Albert Hall. Precum și cotat ,,binișor” la Grammy Awards. Toate la timpul lor….
Și imediat după această informare se trece la o pertinentă trecere prin tot materialul discografic. Cu păreri pertinente și cu acea dezvăluire de care vă vorbisem, de a nu fi străin Sting de traiul american, newyorkez, pe care îl leagă de versul cu politica și saturația de ea în prima dintre piese. Totuși, pun punct și aici dezvăluirilor pentru proxima dată când voi corobora impresiile personale cu ale celorlalți jurnaliști.
Sunt nevoit să revin la The Guardian, cu două zile înainte de ,,bromance”-ul lui Damien, exact în aceeași zi în care se lansează 44/876, într-un articol semnat de Ben Beaumont-Thomas, music editor la cunoscuta publicație, avansat din 2017 după ce o bună perioadă era doar asistent editor cultural. Și i-ar fi stat mai bine la a nu lua deciziile el pentru ce se va publica…. Deloc îngăduitor, ca mai toate generațiile născute și trăite în puful de lebădă al timpurilor 2000-iste, albumul i se pare un proiect școlar de genul ,,Ce am făcut în vacanță”, ce a primit un buget frumușel la o casă de discuri importantă. Că Sting are tonuri blânde mă îndoiesc, că le pune alături de ,,ruminațiile” lui Shaggy, iară mă face să declar inexactă părerea. Ben are aceeași fixație ca Maeve, i se pare o chestiune depășită îngrijorarea pentru starea în continuă degradare a lumii – venită din partea a doi cântăreți milionari -, enervantă, cu precădere preluat marleyană idee despre pace și iubire. Invocă nebunia chiar, când găsește un citat din Lewis Caroll și când în Crooked Tree Sting și Shaggy simulează un proces cu traficanți de droguri și judecători. Degeaba încearcă s-o dreagă pe final cu cele câteva ,,pietre prețioase” și potențialul – de netăgăduit opinez – al artiștilor. L-aș invita pe Ben să încerce să se pună în locul lor, dar până să fi ajuns ambii la acel moment. Și mai discutăm după despre efortul minimalizat.
