Spații culturale nr. 19 (13)
Raftul cu cărți
Nicolai Tăicuțu
Ofelia Prodan, Ulise şi jocul de şah/ Ulysses and the game of chess, Editura Charmides, 2011, Bistriţa, 124 p. Traducere din română de Florin Bican. Prefaţă de Alexandru Matei. … Sfinţi, zei, filosofi, eroi, poeţi etc., cu toţii s-au adunat în poeziile Ofeliei Prodan şi fac şi spun lucruri trăsnite. În fond, demersul poetei e unul salvator: peste înţelesurile lumii, interpretările s-au aşezat ca zgura, „ca albeaţa pe ochi” şi numai o privire proaspătă le mai poate salva şi ni le poate face din nou dragi. Lumea trebuie reinventată, refăcută şi recitită din temelii. (…) Pariul pe care Ofelia Prodan l-a câştigat în cărticica asta e cel cu simplitatea şi cu limpezimea vorbirii. Şi pariul cu copilăria. Cred că volumul acesta de poezie va avea mare trecere la copii şi la savanţii nebuni şi la nebunii-savanţi. Adică la dumneata, cetitorule! Astfel gândeşte şi scrie, pe coperta a patra a cărţii, poetul Ion Mureşan.
Calistrat Costin, La un pahar de neant… Colecţia OPERA OMNIA – Poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011. Redăm fragmente din nota editorului: Calistrat Costin propune din „recolta” a peste trei decenii, un volum „la zi”, destinat a-i contura „profilul liric” pe fundalul unei generaţii pe cale a-şi defini relieful după „descătuşarea” din `89, mileniul trecut… (…) Antologia împlineşte imaginea unui scriitor din celor zişi cu „simţul umorului”. I s-a remarcat „poza tandreţea ironică”, „tentaţia parabolei” (Ion Bogdan Lefter); „cinismul, fantezia, nonconformismul voios, ambiţia de a mai găsi ceva pe dos în lume sau posibil de întors” (Marian Popa); (…) are „vocaţia certă de umorist, cu înclinaţie pentru satirizarea moravurilor lumeşti, în acest domeniu verva lui polemică este inepuizabilă” (Ion Rotaru).
Raluca Neagu, Erotisme de peste zi, Editura BABEL, Bacău, 2011. 86 p. O carte de excepţie! Îţi dă posibilitatea să te bucuri de poezie şi pictură. În acelaşi timp. Poezie de Raluca Neagu şi pictură de Ilie Boca. La un moment dat, George Bălăiţă spune în prefaţa intitulată Poezie pură travestită într-un scurt eseu…: Omul obişnuit (din punctual meu de vedere, piesa de colecţie cea mai scumpă) nu se întreabă ruseşte: oare cine sunt eu?! El doar există, trimis ţie să faci vivisecţie şi tot felul de experimente nebuneşti. Pentru a reuşi să impui ficţiuni convingătoare. Fără de care eşti un mărunt negustor de mărunţişuri. Raluca, uşor de bănuit, înţelege: schimbând ce este de schimbat, asta e calea şi în poezie. Plonjezi în text aşa cum faci dragoste sau porneşti într-o călătorie neaşteptată, dormi 2 ore, mâine în zori pleci la Rio, din aeroport suni la numărul ăsta…
Paul Blaj, poeme înnorate, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2011, 58 p. Premiul pentru poezie, pe anul 2010, al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, i-a fost acordat lui Paul Blaj pentru cărţile de versuri: poetul miazănoapte şi mănuşi pe nisip. În anul 2009, Petru Birău consemna în Ardealul literar: (…) Călcând încă din adolescenţă pe drumul sinuos al poeziei, susţinut de aviditatea asimilărilor, Paul Blaj a parcurs rapid importante tronsoane, de la inocenţa ludicului marcat de religiozitate, trecând la afirmarea cugetului refractar religiozităţii (caracteristică postmodernismului), până la religiozitatea marcată de cunoaştere, specifică pentru cel mai recent curent literar, aflat la început de mandate, identificat între alţii de cunoscutul doctor în filologie Ion Popescu Brădiceni şi denumit transmodernism.
Dumitru Brăneanu, pelerin la templul cuvântului, Colecţia OPERA OMNIA – Poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011 243 p. Redăm din referinţele critice care însoţesc cartea: Comparat cu poeţii modernişti şi postmodernişti, Dumitru Brăneanu păstrează naivitatea clasico-romantică, un puternic instinct al naturii, prin care reuşeşte să facă locuibilă realitatea aprinsă de vise. (Petre Isachi) Dumitru Brăneanu nu cade în bacovianism datorită unei capacităţi de abstractizare metaforică şi de depăşire a percepţiei de tip pastoral a naturii. Când dionisiac, când apollinic, spiritualizându-şi cu vervă panteistă universul, poetul încearcă elanurile blagiene, fără a se ridica însă la arderea totală, dincolo de care este poezie sau nu mai este nimic… (Valeria Manta Tăicuţu). Vlad Sorianu: apoi că „ne aflăm în faţa unui talent real, dotat cu mult spirit critic, cu umor şi luciditate, cu deschideri.
Gheorghe Drăgan, Jurnalul lui P.H. Lippa transcris fragmentar şi comentat pe larg de Gheorghe Drăgan, Editura PIM, Iaşi, 2010, 140 p. Cartea a primit premiul pentru proză, pe anul 2010, al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău. Pentru scurta prezentare apelăm la cuvântul autorului, de pe coperta a patra a cărţii: Poate că mii de poveşti de dragoste petrecute în lume intră în tiparul schiţat mai sus. La mari distanţe în timp şi spaţiu, întâmplări asemănătoare se întemeiază pe bucurie, dar şi pe durere. Fiecare cuplu îşi „consumă” experienţa ca şi cum ar fi singurul cuplu din lume. Bucuria, ca şi durerea, îl însingurează pe insul uman, îl întoarce în el însuşi. Oare din cauza impresiei de moment, că bucuria aceea şi durerea aceea îi aparţin lui şi numai lui? S-ar putea ca această limitare să explice atât măreţia, cât şi mizeria fiinţei umane. Pentru că există un egoism al fericirii şi un sublim al durerii.
Monica Mureşan, Poeme cu vedere la mare, Fundaţia Culturală Antares, Galaţi, 2011, 72 p. Poeme cu vedere la mare. Cu vedere la marea poezie, zicem noi şi mai trecem o dată, după lecturarea cărţii, peste cuprins, pentru a constata câtă diversitate are poemul în unicitatea sa. Deocamdată, Monica Mureşan prezintă 59 de ipostaze ale poemului. Dar cum poemul avea vederea spre mare şi Umbla incognito şi era fericit./ În urma sa apăru o umbră fără identitate/ încercând să ajungă la înţelegere cu poemul anonim/ în care investise tot ce avea. (citat din Poem anonim cu memorie scurtă), iar Durerea are miez şi coajă: dacă o sparg pot ieşi din ea. (citat din Poem optimist), sigur ne vom mai bucura de astfel de ipostaze ale poemului din partea Monicăi Mureşan. Şi pentru că există şi Poem cu drepturi: …Cum/ ar fi/ să refuzi dreptul/ la replică/ unui cutremur?!
Victoria Milescu, Floarea vieţii, Rawex Coms, Bucureşti, 2010, 134 p. Traducătoarea şi cea care a făcut selecţia textelor, Zaira Samharadze, menţionează: Georgiancă fiind, la emoţia de a citi în româneşte versurile sale, mi-a fost dat să trăiesc şi emoţia la gândul dacă voi fi în stare să aleg şi apoi, trudă şi mai grea, să redau în limba lui Şota Rustaveli, acele poezii care să stârnească vibraţii, gânduri şi sentimente în stare să facă pe cititorul Georgian să trăiască cu aceeaşi intensitate satisfacţia celui din România la deschiderea unei cărţi pe coperta căreia se află numele unei reale poete a timpurilor noastre, Victoria Milescu. Iar David Luca Kafiaşvili spune: Adeseori, într-o bibliotecă plină de cărţi, nu găsim nici poezie bună, nici frumoasă. Însă poezie există, ca o floare delicată, sensibilă, cu o filosofie profundă, ca o floare a vieţii. Şi ştiţi unde? În România. Am întâlnit-o citind poezia unei doamne micuţe, cu ochii larg deschişi. Ea se numeşte Victoria Milescu.
Nicolae Pogonaru, invazii cotidiene, Colecţia OPERA OMNIA – Poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, 480 p. Volumul reuneşte cele şapte apariţii editoriale ale autorului: EFECTUL DE SERĂ – 1995, Viaţa-n block – 2002, F.M.I. – 2004, (banc)note informative – 2005, Cocktail – 2007, Memoria paşilor – 2009 şi Amintiri din prezent – 2010. Autor hiperlucid, cenzurându-şi emoţiile şi vibraţia în faţa lucrurilor sensibile, poetul vorbeşte rareori despre sine: mai important i se pare să vorbească despre factorii perturbatori de echilibru, despre ceea ce este vulgar şi grotesc şi exercită o influenţă nocivă asupra senzorialului. Aceste aprecieri fac parte din referinţele critice ale Valeriei Manta Tăicuţu. Referinţele critice, selectate de autor, sunt prezente în paginile finale ale antologiei lirice şi (mai) sunt semnate de: Grigore Codrescu, Gheorghe Istrate, Gheorghe Ene, Ion Roşioru, Titi Damian, Viorel Dinescu, Dumitru Ion Dincă şi Ionel Necula.
Din poezia vinului, selecţie de Valentin Talpalaru, Editura OPERA MAGNA, Iaşi, 2010, 173 p. Antologia este deschisă printr-un catren de Păstorel: Să cred În nu ştiu care Dumnezeu/ Şi cui să mă închin nu am habar,/ Dar am crezut şi crede-voi mereu/ În Artă, în Moldova şi-n Cotnar. Iar Constantin Deleanu scrie pe coperta a patra a cărţii: Vinul a fost rareori băut în singurătate şi cu solemnitate rigidă. A alinat tristeţea şi amarul, a potolit dorul şi dragostea care i-au fost tovarăşi statornici. … dincolo de istorie, de legendă, de truda zilnică a vierului, răzbat acordurile muzicii care a însoţit sunetul ciocnirii cupelor sau versurile celor pe care vinul i-a purtat acolo unde doar zeii au voie să intre. Printre „selectaţi” sunt: Plaut, Ovidiu, Omar Khayyam, François Villon, George Byron, Anton Pan, A.S. Puşkin, Mihai Eminescu, Mihai Codreanu, Victor Eftimiu, Al. O. Teodoreanu, Serghei Esenin, Radu Stanca, Nicolae Labiş, Dumitru Pricop.
Viorel Savin, Impostorul sau Arta înfrângerii de sine, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011, 699 p. … Balzacian vorbind, Viorel Savin (con)figurează tipul impostorului, care radiografiat/ psihanalizat relevă ideea că omul este remodelat succesiv, în serviciul unui prezent/ viitor utopic. Astfel „omul recent” este în realitate, impostorul absolut, cel care a reuşit să supravieţuiască, paradoxal prin pierderea memoriei, legionarismului, dejismului, ceauşismului şi să se adapteze cameleonic postcomunismului, făcând tabula rasa dintr-o istorie babilonică şi neasumată. (Petre Isachi) … Propunându-şi să atace problema fundamentală a atitudinii individului în comunism, Viorel Savin scrie un roman total, o carte de o sinceritate dezarmantă, care să ne vindece de (toţi) demonii trecutului. De la legionari la bolşevici şi de la comunişti la democraţia postdecembristă, problemele societăţii româneşti sunt analizate cu un ochi critic, căruia ipocrizia îi este străină. (Adrian Jicu).
Florin Dochia, Elegii de pe strada mea, Editura Premier, 2011, Ploieşti, 100 p. Este a şaptea carte de versuri a câmpineanului Florin Dochia. Este cartea unui fin om de cultură, care şi-a cultivat o sensibilitate poetică rară: Se deschide asfaltul şi răsare un fir de iarbă. El/ iubeşte cel mai mult lumina şi nu lasă/ praful să zboare în vânt. (Prima elegie de pe strada mea) Astfel îşi începe Florin Dochia cartea celor 36 de elegii trăită de la înălţimea ferestrei apartamentului la… strada plină de surprinzătoare existenţe lirice: Pe strada închipuirii mele ies la plimbare poeţii. Unii/ chiar se aşează pe bănci…(A şasea elegia de pe strada mea) şi Realitatea se vede cel mai bine de la fereastră – avea/ dreptate doamna smith pronunţând cu/ emfază cuvintele tatălui ei adoptiv: „în viaţă, trebuie să priveşti pe fereastră”… (A optsprezecea elegie de pe strada mea).
