Ora de muzică 2 – De pază…
Ce-are…? Are. În subsidiarul articolului din The Guardian, cu litere mai mici, la cea mai sumară primă vedere și în aceeași limbă pe care încep să o înțeleg din ce în ce mai bine, dar îmi scapă traducerea inițială corectă mai mereu, am trăit cu impresia că Sting va să vină în România iar, puncte-puncte inducându-mă în eroare. Firește că nu. Deocamdată. Îmi era adresată mie, cititorul – ideea din povestea anterioară, ,,Afix 975”, se întărește -, urmărit și-n gaură de șarpe (Damien uzase, în descrierea din anii de glorie 90 ai lui Sting, de termenul comparativ ,,șopârlă” pe lângă seriozitate și încruntare) de oricine. Nu mă deranjează să fie un stâlp al jurnalismului cel care în treacăt să le fac o mică favoare întrebându-mă ceva. ,,… cum 2023 începe și ni te-ai alăturat din România…” Argumentele, desigur curg, cum că e nevoie de stabilitate și progres, că produc știri independent, clare și făr’ de frică non-stop, că cititorii lor nu sunt miliardari…. Una peste alta îmi cer să-i susțin cu un euro, mulțumind….
Le-aș da bucuros măcar și pentru cele câteva informații prețioase, însă azi cuvintele ce umblă prin eter sunt gratuite. Și-or lua ei de la cei ce se doresc promovați. Oricum, mulțumesc la rându-mi ,,anticului” jurnal fundat – cu alt nume – în 1821.
Lipsa de conexiune, lipsa de interes, lipsa de prezență din țara unde Sting – și toți pe care îi admir de la prea mare distanță – s-a format și activează cu regularitate. Acestea mă caracterizează. Adică să nu fi știut sau să fi reținut că Sting International are un rol definitoriu în succesul lui Shaggy și hiturilor Oh Carolina, Bombastic și It Wasn’t Me.
Românește zis, am luat țeapă. Chit că înseamnă exact asta. Nicio legătură între Sting artistul și Sting International, cel vizat, doar întâmplarea și destinul au făcut din cei doi o singură identitate. Acest internațional luându-și numele de la alți patru colegi de breaslă, D-jays, culegând câte o literă de la fiecare, Sting fiind doar un acronim de la Shaun, Tony, Ian și Gary. N-ul, susține acesta, a fost ,,aruncat” în așa fel încât să se nască STING. Clar a născut confuzii, așa cum am fost la rândul meu iluzionat că e o companie ce se ocupă de treburile starului, indiferent cât de bătrân opina The Guardian că ar fi. Numele adevărat: Shaun Pizzonia. Unul dintre cei șapte producători ai albumului 44/876. În ciuda datelor ce vizează muzicienii, între Jamaica și Anglia există mai mult de o simplă conexiune artistică, au împreună o istorie de 307 ani, de la cucerire, în 1655, până la independența obținută în 1962.
Să ne ocupăm totuși de jurnale, de rumorile produse de apariția albumului. Songfacts, de exemplu, după o scurtă a prezentare a piesei ce dă titlul colecției de melodii, îl citează pe Shaggy. El explică pe scurt logica realizării. ,,Englezul vine în Jamaica, este primit cu brațele deschise de jamaicani, arătând influența pe care a avut-o asupra insulei pe cât insula a avut-o asupra lui.” De aici muzica, de aici legătura.
Peste ocean, dar în țara ,,democrației” răsare, Usa Today vestește apariția noului material discografic. Maeve McDermott se încumetă la tratarea primelor piese, a textului în principal și muzicii mai puțin cât să devină o analiză serioasă…. De fapt cam scapă jurnalistului câteva pasaje, deși nu doream să intru în bucătăria vorbelor și pare că ține trena mai mult jamaicanului, propunând cititorilor ,,vers luminos” pentru debutul lui Shaggy în piesa 44/876, persiflând pe Sting care ar începe, după umila-i părere – chiar umilă în fața efortului lui Sting -, abia la strofa a doua sau mai bine zis la a doua intervenție, judecând că este ,,… cea mai neîngăduită introducere posibilă la conceptul ,,Sting does raggae!” a albumului…”. Și persistă cu cronologia, opinând că amuzamentul este și mai și după. ,,Se furișează în sufletul meu o vibrație pozitivă/ Încep să visez la Jamaica, la națiunea caraibeană” fiind nu atât de ilariantă ca ,,și fantoma lui Bob Marley mă vânează în această zi”. Un soi de bântuire.
Ca să trag linie, mai devreme decât ar fi normal, înclin să cred că autorul articolului n-a văzut de la bun început cu ochi buni acest duet, o spune direct printre rânduri că nu a cerut nimeni acest album, că nu era așteptat și că era aproape să devină unul nedorit. O să remarc contradicția debutului, unde pare că lumea era nerăbdătoare să asculte, chiar și numai pentru ciudățenia alăturării artiștilor, cu binecunoscuta expresie americană, postată în inițiale – WTF – cu finalul deja dezvăluit. Să se gândească totuși la câte experiențe inedite s-a autosupus Sting. Prefer acest făgaș al unei discuții serioase.
