Căruța cu virgule – Feminism
Bună, și anume dimineața, tuturor, indiferent și indiferenți! Fraților! În aceste momente solemne, în care ne relaxăm din nou după ultima maree pandemică, se întâmplă niște lucruri care depășesc niște chestii!
Și anume, cum ar veni, carevasăzică, vorbesc despre acea doamnă senator liberal care, în dorința de a fi scrofuloasă la locul de muncă, a sunat la 112 de la tribuna Senatului ca s-o reclame pe altă doamnă scrofuloasă aflată la datorie, Dianaaa Șooșoacăăă!… Aplauze și urale în tribune! Gestul doamnei care a sunat la 112 a provocat o reacție adversă de susținere și empatie din partea doamnei la fel de senator, Aaaalinaaa Gorghiuuu! Vă rog, aplauze și în sănătatea coanei Alina, că e damă bună!… Bunăoară (he, he!) doamna cu telefonul reclama pe cealaltă doamnă că nu poartă masca în acel spațiu închis care este sala de ședințe a Senatului! Și că, nu e posibil așa ceva, ca tocmai în acel sfânt lăcaș al facerii și desfacerii legilor să nu se respecte acele legi! Și cum ați văzut cu toții, doamna cu pricina solicita prezența la fața locului a organelor statului, să constate nerespectarea legii și să aplice acele sancțiuni contravenționale cu care orice om e dator pe lumea asta, din cauză de nepurtare de mască!… Și Șoșoacă ce-mi făcea? Măre, că se mai gândea și-apoi, pân` la urmă și-o punea, (masca!) altfel, o cam… plătea! Amenda, zic!…
Mi se pare o lipsă de empatie din partea acelei doamne senatoare, față de doamna Șoșoacă! Pentru că nu s-a gândit cum ar fi fost dacă și dumneaei (Șoșoacă) ar fi sunat la 112 în plin congres al PNL, unde, printre cei 5000 de participanți adunați cu mare greutate, unii dintre ei erau în… gura goală! Cum ar fi fost să vină organele abilitate ale statului să strice frumusețe de congres liberal, unde tocmai se punea de alegerea echipei câștigătoare a lui Florin-Vasile Cîțu? Ar fi fost frumos? Acuma, dacă te gândești, poate că n-ar fi fost frumos, dar ar fi fost benefic pentru liberali, că poate erau scutiți de această rușine pe care o trăiesc acum! Aceea de a-l pierde pe Orban!… Nu știu cum se face, că în ,,peroada” asta, aceste femei au ținut sus steagul afirmării lor în plan politic. Lor li se alătură, și Raluca Turcan (da, și ea e tot femeie!) cu al ei strigăt de durere în privința lipsei banilor de pensii și salarii! Mai apoi, vine puternic din urmă, pe turnantă, doamna Firea, veșnic nemulțumită de statutul ei în PSD, care nu vrea să fie doar un simplu ministru, la Tineret și Familie, vrea vicepremier!… După ce că e singura femeie din guvern, și după ce că s-a înființat acest minister doar pentru ea… pardon! pentru dânsa, ea… pardon! dumneaei e tot nemulțumită!.. Eheeei, da` vine el 2024 ăla! De n-o fi Firea prim-ministru, să-mi ziceți mie Cîțu… ăăă, cuțu! Ce Klaus Iohannis premier? Firea premieră!… Bine, nu e o premieră, că a mai fost acea deschizătoare de drumuri, pionieră în ale premieratului, doamna Dăncilă!… ,,Ar trebui să ne faceți statuie, bă!” ar zice doamnele, solidare și mândre de această ,,generație de aur” a politicii feminine și de reușitele celor de-o ființă cu ele! Dar, câte multe alte femei or mai fi nemulțumite de supremația asta a bărbaților în politică! Dar tac, fac și desfac, neștiute de nimeni, ducând pe umerii lor firavi o întreagă lume!… Și nu cer nimic pentru ele, ci măcar trei trandafiri frumoși, din când în când!… Și ca să nu mai zic de un caz rar în istoria feminismului care își are originile pe plaiurile sărate ale Râmnicului! Și anume acela în care, o femeie s-a luptat ca altă femeie să apară pe o bancnotă! Ce dovadă de altruism, mai mare decât asta, mai vreți?… Dar, să-mi revin și să revin asupra situației care este! Multă lume se întreabă cum dracu` de s-au sucit ăștia la 180 de grade, de s-au aliat? Și mai ales președintele, cum de a fost de acord? Io am o bănuială pă care o să v-o spui, da` nu știț` de la mine, că am auzit-o și io de la alții mai deștepți ca mine! Mult mai deștepți!… Bunăoară, cică această răsturnare de situație care aduce PSD-ul la guvernare, este pentru că domnul președinte, ca un strateg neobosit care este, a primit un mail de la Angela în care i se spune că, dacă vrea să-i fie bine și să nu-i fie rău, trebe să aducă social-democrații la putere! Că, uite, și în ,,Germanea” e la fel și ar fi păcat să nu fie și în România, tot așa! Și atunci, acest guvernator al landului Romanien, s-a conformat rugăminților Angelei Merkel! Bine, acuma, io nu crez să fie adevărat! Căci, în Constituția noastră scrie că ,,România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.”, deci, n-are cum, vreodată, să ne spuie alții ce să facem cu suveranitatea noastră! Ar fi o dovadă clară de amestec în treburile interne ale țării, iar noi nu acceptăm așa ceva din partea nimănui, indiferent că e Germania, USA, China, Italia, Spania, Franța, Israel, Vatican, Tenerife, Vanuatu, Funafuti, Kiribati sau Insulele Capului Verde! Da? Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici… mă rog, cunoașteți versurile!…
Așa că, dacă e s-o luăm pe shortcut, s-ar zice că social-democrația revine la modă! Ea nu moare, doar se mai transformă pe ici pe colo și anume, prin punctele neesențiale! Adevărul e că nici cu liberalismul ăsta de cumetrie n-ar trebui să ne fie rușine! Căci, vorba aia: ,,fă-te frate cu dracu` până treci puntea!”, ,,cu rușinea mori de foame” și ,,copilul cu multe moașe, rămâne cu buricul netăiat”, iar ,,copilul care nu plânge, nu-i dă mă-sa țâță!”
Și am citat doar câteva din mostrele de înțelepciune populară care le ghidează unora țelurile în viață. Viața asta, așa ,,mascată” și cu garduri kauflandiere cum e ea!…
No, acuma că v-am spus, mă duc să mă relaxez repede, că, acuma mai vine vreun val și mă prinde cu relaxarea-n vine! `Aidi, pa!
