Fărădelegea lui Călin – Ludul tivil
Ultima soluție: încă o construcție.
Să ne ferească… de greșeli. Depinzând de experiență, zic, depinzând de firea și știința antreprenorului. Altfel constatarea problemelor ar fi doar un alt șir de vorbe fără acoperire. Cel mai probabil, antreprenorul are pe cineva a cărui evaluare are căderea de a depista ,,… greșeli sau lipsuri în lucrările de proiectare…”. Mai mult de atât, expertiza profesională a antreprenorului sau al altui om al său este necesară pentru a da sfaturi de remediere, dar împreună cu proiectantul. Cazul în care beneficiarul nu comunică măsurile necesare, antreprenorul poate opri lucrările. (Art. 1877)
Cine nu riscă…. Recepție provizorie imediat după finalizarea lucrării. Din momentul imediat următor toate riscurile trec în sarcina beneficiarului. (Art. 1878)
Unii fac pușcărie, deși nu totdeauna omul cu carte reușește să bată cu deșteptăciunea constructorul, fabricantul de materiale și mai ales vitregiile naturii și ale nemiloasei scoarțe terestre. La fața locului se caută doar vicii. Iar lor pricinașii. De vor fi fost corecți, planurile la milimetru calculate, expertizele impecabile, vor fi exonerați, de-și vor fi dat silința să coordoneze și să supravegheze lucrarea beneficiarului, vor primi același tratament, de nu…. Arhitect, inginer se vor trimite la mititica. Cât privește garanțiile, acestea aparțin altor câmpuri juridice: legea specială. Purtarea vinovățiilor se transferă antreprenorului la Al. 3, dar acesta devine disculpabil după ce la rându-i găsește țap ispășitor în arhitect sau inginer. În aceeași ordine, în aceeași logică, subantreprenorul poate ieși basma curată dovedind că toți din urmă sunt cu musca pe căciulă. Ultimul în ierarhia greșelilor a rămas beneficiarul. Intruziunile sale, alegerile greșite în alegerea solului, a materialelor, a subantreprenorului, a experților sau a metodelor de lucru pot dezvinovăți toți ,,neglijenții” amintiți, dacă au avut inspirația de a notifica problemele. (Art. 1879)
Despre prescripție am mai punctat. Aici sunt subliniate viciile aparente, pentru care se alege ca punct de plecare recepția finală sau epuizarea termenului acordat antreprenorului să înlăture viciile de construcție, și viciile lucrărilor de proiectare, descoperite anterior, ce curg după acest moment. (Art. 1880)
O mie de ani. O mie de articole. Probabil că atât acoperă contractele. Unul nou are indicativul societate. Firmă, mai pe înțelesul poporului, deși este improprie și această denumire în sinea primei explicitări de dicționar. Ce să fie, ce să fie? O asociere de persoane cu avantaje și obligații. O asociere cu reciprocitate și cooperare. O asociere în vederea desfășurării unei activități. O asociere cu contribuire bănească, de bunuri, cunoștințe. O asociere cu beneficii. Am subliniat și repetat ,,asociere” fiindcă primul alineat, 1, nu catadicsește să uzeze de termen. Aduce ,,asociatul” direct la Al. 2, moț în frunte, și are pretenția Codul Civil să fie pe deplin și lesne înțeles de oricine. Revin și spun asociere la pierderi, proporțional cu participarea. Asociere cu sau fără statut juridic. (Art. 1881)
Revin inutilitățile. Repetițiile. S-o spun acum, să nu treacă efectul. Aportul, prestația și cunoștințele de la Al. 3. Cât despre asociați, combinațiile pot include atât persoanele fizice, cât și cele juridice, chiar soț, dacă aportul de bunuri este din fondul comun și a primit acordul de uz al celuilalt. Iar despre ceea ce urmează să realizeze societatea, aceasta trebuie să fie o chestiune determinată, licită fără doar și poate, ,,… în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.”. (Art. 1882)
