Spații culturale nr. 22 (13)
Raftul cu cărţi
Nicolai Tăicuţu
Ovidiu Genaru, Jurnalul seducătorului, Colecţia OPERA OMNIA, Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2011, 275 p. Prefaţă de George Bălăiţă. Dintre referinţele critice selectate, însoţitoare, date de: Lucian Raicu, Cristian Moranu, Nicolae Manolescu, Ştefan Aug. Doinaş, Radu Călin Cristea, ne folosim, pentru prezentare, de cele ale lui Gheorghe Grigurcu. În 1985, acesta remarca: Dacă ar fi vrut să adopte o deviză, Genaru ar fi putut spune: atâta dramă, câtă melodramă. Prin exhibiţionismul asociaţiilor, sinceritatea şi imaginaţia mistificatoare, credibilul şi absurdul cooperează într-un soi de profesie de credinţă suspect de jovială, zeflemitoare, dar nu mai puţin, cu o anume graţie, demodată, datând de o bună jumătate de veac.(…) Faconda lui Ovidiu Genaru se pliază pe o autentică, penetrantă autenticitate, e o reîntrupare a poeziei, care nu e pur şi simplu limbaj, cum cred textocraţii, ci un raport între limbaj şi un factor lăuntric indecriptabil. Iar în 2009: Ovidiu Genaru aparţine, alături de Emil Brumaru şi Petre Stoica, unei triplete de aur a lirismului contemporan.
Petru Ursache, Omul din Calidor, EIKON, Cluj-Napoca, 2012, 320 p. O carte despre omul Paul Goma şi opera sa. Noi cităm una din doleanţele lui Petru Ursache: (…) Generaţia următoare, beneficiară a tezelor ceauşiste, este şi ea susceptibilă de repuneri în ordine, dându-se câştig de cauză esteticului, nu retorismului de duzină. Relieful spiritual al epocii ar căpăta un profil mai concludent prin reaşezarea în orizontul literelor a unor personalităţi pe drept cuvânt creatoare de epocă, de gândire şi de faptă: Paul Goma, Gheorghe Grigurcu, Nicolae Breban, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi alţi câţiva. Nu pentru a se produce înlocuiri de nume fără motivări temeinice. Lucrarea trebuie neapărat făcută pentru intrarea în normalitatea vieţii artistice. Fireşte, nu-şi poate lua răspunderea decât cineva capabil de obiectivare şi de gândire aşezată.
Ioan Dumitru Denciu, Dansul originilor – mic tratat de naivitate intelectuală – Rătăciri esenţiale III, Editura VALMAN, Râmnicu Sărat, 2011, 172 p. Cartea deloc modestului intelectual, Ioan Dumitru Denciu, are al doilea motto: Aici este vorba numai despre ceea ce ne surprinde la acest mister incontestabil, obişnuit, familiar şi aproape uitat şi care, pe neaşteptate, incomodează cursul tradiţional al ignoranţei noastre comune. (Maeterlinck). Iar în prefaţă (O mare orbecăială), autorul precizează: Există desigur o ştiinţă a etimologiei, căreia merită să-I înţelegem principiile, criteriile şi metoda şi mai ales să-I gustăm roadele. Dar şi după ce am făcut aceasta, cu onestitate şi reverenţă, temperându-ne nerăbdarea, aprinsa curiozitate, lăcomia de a descoperi rapid ceva miraculos şi real-adevărat, multe nedumeriri te cuprind, apoi o exasperare te încearcă în faţa modestelor ei rezultate. Şi cauţi motivele.
Remus Valeriu Giorgioni, Lumi paralele – Universul durerii în Cartea lui Iov, EIKON, Cluj-Napoca, 2011, 302 p. Întru scurta prezentare, cităm din postfaţa semnată de Petru Ursache: Tema lui strigă acum era de actualitate stringentă pe vremea bolşeo-comunismului postbelic, de la Ana – Luca – Dej până la zodia răului ceauşist; dacă se învrednicea cineva „să strige” acuzator, asemenea lui Iov. Astăzi, se pare, starea omului s-a croit spre altă cale a răului: nu cred să fie cineva dispus să înţeleagă, nicidecum să „te audă”. În această logică a absurdului şi a suferinţei, ne putem aştepta ca următoarea scriere selectată pentru studio, dar sub formă de avertisment final, să fie Apocalipsa; şi tot un poet să decidă, întâiul, transpunerea în imagine a cataclismului cosmic. E datul poeţilor dintotdeauna să anunţe cu lacrimi de bucurie ori „de sânge”, şi cele bune, şi cele rele.
Jeanina Georgeta Ţenea, Poveşti pentru oameni MICI şi OAMENI mari, Editura SITECH, Craiova 2011, 151 p. Pe coperta a patra a cărţii, Jeanina Georgeta Ţenea vine cu mici precizări: Nu ştiu dacă, atunci când a fost să vin pe lume, Dumnezeu m-a întrebat ce vreau să devin în viaţă. Cum însă am apucat să mă nasc, am zis să las şi eu puţin din mine pe pământ. Şi fiindcă n-am fost floare să înfloresc, nici pasăre să cânt ori stea să strălucesc, cu ce puteam eu, oare, să îndrăznesc? Atunci, uitând că-s firul de nisip din mare ce-şi pierde până şi umbra în valul trecător, săltând pe vârfuri plină de încântare, am început – puţin numai! – să zbor. Drept urmare, am scris această carte, pe care, dacă vreţi, o veţi citi, iar de găsiţi că n-are pic de har într-însa, consideraţi că… e pentru copii! Se dovedeşte extraordinară această plonjare a autoarei în Ţara Poveştilor, ca şi ispăşirea pedepsei. O carte minunată, care se conformează întru totul titlului!
Victoria Milescu, fenomenele fără cauză, Colecţia OPERA OMNIA Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2011, 272 p. Redăm din referinţele critice care însoţesc volumul: (…) Victoria Milescu reia, ca temă fundamentală, raportul dintre creator şi discursul său, inversând determinările, scopul şi cauzalitatea; poemul nu se mai naşte în mintea/ spiritul poetului, nu i se mai datorează, ci apare ca dat, existent în mod aprioric. Limita este împinsă dincolo de latenţe, astfel că textul, autonom şi cu o viaţă desfăşurându-se într-o sferă superioară, îl poartă în pântec, ca pe un foetus şi apoi îl creşte/ iniţiază pe viitorul artist. Actul de creaţie înseamnă părăsirea lumii proprii şi intrarea într-una a gestaţiei spirituale… (Valeria Manta Tăicuţu) Cele mai importante referinţe critice şi selective sunt semnate de: Romul Munteanu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Octavian Soviany, Radu Voinescu, Constantin Cubleşan, Geo Vasile, Mariana Filimon, Radu Cârneci, Florentin Popescu, Constantin Abăluţă, Monica Mureşan, Zaira Samharadze, Ana Dobre.
Vasile Proca, ceremoniile nimicului, Editura BRUMAR, Timişoara, MMIX, 136 p. Întru scurta prezentare a cărţii ne oprim la trei referinţe critice (selective) semnate de Ioan Holban: Cărţile lui Vasile Proca imaginează o poezie scrisă, împreună, de Claudel şi Trakl; profundă, provocatoare, erotică, religioasă…, Gheorghe Grigurcu: Poezia lui Vasile Proca demarează abrupt prin constatarea desubstanţierii realului, într-o notificare a etapelor sale, ceremonioasă, vag ironică. Viziunea sa e de tot întunecată. Nu numai în adâncul realului, ci şi în lumea viselor tronează nimicul pe care-l îngurgităm cotidian, măcar ca pe un leac homeopatic… şi Octavian Soviany: Lirica lui capătă un fel de „autenticitate de ordin secund” (care nu este însă în mai mică măsură autenticitate) şi se cristalizează în poeme adeseori memorabile, dacă nu de-a dreptul superbe.
Claudiu Mitan, Tărâmul fragil, Editura KRON-Art, Braşov – 2011, 84 p. Despre poezia lui Claudiu Mitan au scris, printre alții, A.I. Brumaru: Cuvântul, graiul poetic nu sunt doar transcendente corporalităţii, substanţei reproductibile în serii, singura sa înrudire e consemnabilă, ca în tradiţia antic-orfică, sau în aceea holderliniană, în teritoriul luminilor făptuitoare, unde, atunci când timpurile sunt sărace, se întoarce. Şi Andrei Bodiu: Calitatea poeziei lui Claudiu Mitan e pusă în lumină de o conştiinţă poetică matură, care nu se (mai) iluzionează şi care sugerează, în spiritual marii poezii, efemeritatea. Melancolia, fixată sau nefixată în tipare poetice clasice, e starea care unifică în subteran această carte a unui poet de pregnantă autenticitate. De exemplu: Astăzi/ voi scrie/ un poem/ atât de lung/ încât/ toată viaţa/ voi păşi/ pe urmele lui/ să-i desluşesc/ înţelesul.
Ion Cozmei, Pacient la vama destinului, OPERA OMNIA- poezie contemporană, Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2011, 430 p. Această antologie este constituită din poezie aleasă din cele şase volume scrise de Ion Cozmei în perioada 1985–2009. Trecând peste momente grele de sănătate, autorul conştientizează că, în privinţa poeziei, există cale Fără alternativă: Canonul meu zilnic/ împărţit în şase/ lasă o dâră adâncă/ pe culoarele postmoderne ale existenţei/ gustul therapeutic al frunzelor de afin/ traversează monoton/ camera repartizată/ pentru experimente nonconformiste/ fără ieşire levitaţia mea concentrică/ fără alternative curentul/ începutul de mileniu/ devorând sentimentele calculatorului/ de serviciu/ cartea egipteană a morţilor/ poposeşte tot mai des/ la căpătâiul meu/ cu rădăcini de brusture/ la orizontul sistemelor reci/ un sfârşit continuu îmi tulbură auzul/ O, sfântă estetică a supravieţuirii lente/ pogorând din oraşul îngerilor/ O, nefirească respirare prin cartea numerelor/ viaţă şi semn/ plimbare prin flăcări/ experimente pe sufletul viu/ când insula mea artificială/ se scurge prin trupul insulinei.
Victor Mitocaru, Călător prin UTOPIA FELIX, Rovimed Publishers, Bacău, 2011, 219 p. Cartea constituie o expunere cu patos de gânduri, de la cugetări şi opinii cu aromă de bun simţ cultural, la reflecţii banale, unde politica îşi bagă coada. De multe ori dezbaterea de pe micul ecran este coborâtă şi continuată (monologată) pe coala de hârtie, autorul făcându-şi sânge rău, cu intenţia de a-l inocula şi la alţii. Şi de aici, cred, partea de nereuşită. Chiar dacă, în deschiderea cărţii, autorul spune: Dacă ai reuşi, privindu-te în oglindă, aşa cum încerci acum, să pătrunzi în adâncul tău fără martori şi să-ţi notezi fără urmă de şovăială măreţia necurată a bolgiei şi avânturile serafice dintr-o aceeaşi lucrare cu chip schimbător… Spuneam „fără martori”, dar aveam încredinţarea existenţei cuiva alături, cuiva presupus.
