Ora de muzică 2 – Clasic și modern
Nu-i știu eu, nici voi, însă există muzicieni cu duiumul. Și foarte buni, și foarte apreciați, și creativi, nu mai încape îndoială cât de inovativi. Punând fiecare umărul la marile schimbări.
Ben Thornewill. Ultimul dintre muzicienii care nu are o biografie atașată acestui demers informativ, participant la ultima serie de concerte ale lui Sting pentru promovarea albumului ,,57th & 9th” din 2017. Cine să fie? Necum unul ales formal, fără un ceva deosebit, fără să-l gâdile pe ,,stăpânul broaștelor albastre” la ureche mai mult decât plăcut. Și să ținem minte că pe Ben l-a ,,cărăușit” doar cu vocea, nu și cu pianul unde…. Are talentele lui, se descurcă nu bine, ci foarte bine, cu naturalețe, înșirând precis șaisprezecimi caracteristice muzicilor clasice în șiruri melodice nesfârșite. Fiind visul său de a crea nișa în care să îmbine armonios popul, șlăgărosul, dar nu simplul, și cunoștințele de filon clasic, baza întregii formări muzicale ale oricărui artist. Fiindcă înainte de toate muzicianul nu este doar un simplu interpret de partituri, ci persoana care trece dincolo de sine spre a se încarna în ceilalți. Vrând-nevrând, ascultătorul ,,îngurgitează” materia spirituală a celui ce emite sunete și o încorporează. Mai întâi am ascultat. Ca să fiu în ton cu cei ce comentează în general după o sumară trecere în revistă a materialului, să nu las propoziția anterioară fără ,,consecințe”, adaug: și mi-a plăcut. Fiind doar o parte a celor ce aveam să descopăr și să încuviințez. Sunt doar alte timpuri, însă…. Ideile unui muzician capătă alte valențe la confluența cu alți parteneri, nu rămân de sine stătătoare, cum nici la Sting n-au rămas bătute în cuie. Reamintesc exemplul Every Break You Take, unde Andy Summers a făcut minuni cu chitara. Marcăm așadar anul 2006, după cum declară Ben, ca an al înființării trupei care l-a consacrat, Jukebox the Gost. Pornind de la titulatură coborâm în timp doi pași cât doi ani, de fapt chiar trei, deși afirmația de pe site-ul propriu contrazice întrucâtva povestea începuturilor depănată în tag-ul alocat de Wikipedia. Prima întâlnire a celor trei – Tohrnewill, Siegel și Kristin – are loc la universitatea George Washington în 2003, considerent care cu plusul propus ar ajunge la 2005 și nu 2006. Primul nume ales: The Sunday Mail. Ce i-a determinat schimbarea acestuia? Destul de simplu. Influența – și aici se vede diferența de clasă dintre amatori și oamenii cu un nivel ridicat de cunoștințe – unui anume domn muzician Don Van Vliet, cu nume de scenă Captain Beefheart, o personalitate cu talente și preocupări multiple: poliinstrumentist, solist vocal, compozitor, sculptor, poet, regizor de film, producător de film. Dintr-o piesă a sa Jukebox-ul. În linii puține muzicale: 13 albume – blues, free jazz, rock, avangardă -; absurd, idiosincretic – compoziție; voce ce acoperea de la trei la șapte octave și jumătate; practici dictatoriale pe colegii de grup și scenă. Ligamente ce nu pot fi eludate: colaborare și cântece împreună cu Frank Zappa (cam des apare Frank, nu credeți?). A doua parte a titulaturii trupei lui Ben, Ghost, pentru care a simțit nevoia să o alăture primei: referire la o nuvelă a lui Nabokov. Nu l-am citit, deși, spre rușinea mea, nu este fitecine. În 1955 are o nuvelă, Lolita, cotată a patra din o sută ale secolului 20, iar în 2007 încă rămânea una dintre cele mai valoroase. Memoriile sale, Speak Memory au de asemenea un meritoriu loc 8 între cele mai faimoase scrieri nonficționale ale veacului trecut. Sper să găsesc măcar câteva rânduri în română, de nu… mă încumet nițeluș și în engleză. În privința muzicii, influențele Jukebox-ului sunt evidente. Lăsând deoparte propriile afirmații, se aud de la o poștă sonoritățile Queen. Chitaristul Siegel are pasaje unde uzează de ,,terțoarele” lui May, iar Ben învârte pe degete aceleași clape ca Freddy. Compozițiile sunt peste tot cu pasaje care fac trimitere directă la mentorii lor. Chiar și prezența lor din sutele de concerte amintesc de amprenta englezilor Queen: jumătate de concert sunt ei înșiși, cealaltă jumătate se costumează precum idolii lor. Ben merge până acolo unde susține că melodiile Queen sunt atrăgătoare, dar cu structuri melodice ,,greșite” – și nu se sfiau să le expună -, aceasta fiind totuși rețeta câștigătoare pe care și ei o folosesc în muzica pop, despre care crede că poate deveni captivantă dacă se trece dincolo de norme, dincolo de un pachet melodico-ritmic ,,îngrijit și restrâns”. Se simte. A fost Jukebox the Ghost în festivaluri cu prestanță, automat și Ben a călcat pe cărările celebrității la Lollapalooza, Bonnaroo, Bottlerock. Iar invitațiile în emisiunile lui David Letterman și Conan certifică statutul fără dubii. Șase albume, ultimul anul trecut. Cariera lui Ben nu se rezumă doar la proiectul trioului. A realizat ca artist solo un album de pian, First Improvisations, în 2017 și unul cu piese pop, acoperind toate instrumentele și linia vocală, Quiet At The End Of The Day în 2021. A strâns 15 milioane de vizualizări. Lucrează la foarte multe piese pentru teatru. Creează muzică pentru jocuri video. Cu toate aceste proiecte în derulare, își dorește și mai mult. Lansează celor ce îi vizitează pagina o provocare: să scrie muzica viitorului lor film. Nu credeți că de aceea l-a ales Sting?
