Spații culturale nr. 23 (13)

Raftul cu cărți

Nicolai Tăicuțu

Horia Zilieru, ASTRALIA, OPERA POETICĂ, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2008, 741 p. Ediţie realizată de Horia Zilieru şi Călin Cocora. Itinerar biografic şi bibliografie de Paul Gorban. Prefaţă de Daniel Corbu. Postfaţă de Ioan Holban. Impresionantă carte! Întru prezentare redăm un fragment de dialog: Nicolae Busuioc: Mai credeţi în proteguirea fiinţei prin poezie? Horia Zilieru: Prin cântec, te împotriveşti dezordinii şi violenţei fizice. Poate că reabilitarea sinelui aici se petrece. Nu-mi amintesc cine asemăna poezia cu prudenţa între strigăt şi vehemenţă. În cazul când numai răul torturează, în spaţiul ei mă simt eu însumi. Chiar dacă am să provoc ironii în bi/lanţ, poezia e viaţa mea de magie. Acum, am dreptul s-o rostesc, când mă îndrept spre sublima înnoptare. Presimţindu-mi marea eclipsă a fiinţei, mă întreb: mai are răbdare timpul, să pot spune, am fost o „îndreptăţire a ramurei obscure”?

Florin Costinescu, Sisif, dezlegarea de vină, OPERA OMNIA – poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, 610 p. Din opiniile critice semnate de 25 de autori, toţi critici literari, am selectat din cele ale lui Eugen Negrici: (…) Multe alte aspecte ale poeziei lui Florin Costinescu implică „ritualul” şi sugerează neclintirea în respectul tradiţiei, sfiala pe care o încearcă poetul în faţa actului poetic în sine, oroarea faţă de orice formă de devălmăşie îl recomandă ca pe un slujitor al Marii Poezii, care oficiază la altarul rigorii şi al virtuţilor Formei, crezând cu tărie că substanţa poeziei se cuvine să ia conturul vaselor celeste. Mai prozaic şi mai exact am zice că Florin Costinescu face parte din familia poeţilor care mizează pe ceea ce J. Guillen numea „colacul de salvare al formelor” şi nu se lasă amăgiţi de prejudecata că prozodiile sunt tiranii arbitrare.
Marcel Mureşeanu, Monede şi Monade – 4, Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2012. 147 p. Pe coperta a patra a cărţii, Petru Poantă precizează: De la un volum la altul, devine tot mai evident că „Monede şi monade” este un fel de jurnal intim sau expresia esenţială a unuia posibil. Autorul nu consemnează aici fapte diverse, respectiv epica existenţei sale cotidiene, ci cristalizările aforistice ale spiritului şi sensibilităţii aflate mereu în stare de alertă ori de jubilaţie ludică. Referenţii săi principali sunt viaţa şi literatura, asupra cărora meditează ca un înţelept mai degrabă hâtru decât moralist. Genul proxim al acestor scânteietoare microtexte este aforismul, însă în realitate, avem de a face cu o varietate explozivă de procedeee: de la paradox şi calambur până la parabolă şi concentrate imagini poetice. În ingenioasele jocuri ale limbajului, umorul face casă bună cu gravitatea, iar spiritul epigramatic cu existenţa afectivă.

Radu Cange, condiţia zeului, OPERA OMNIA – poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012, 424 p. Din referinţele critice, care însoţesc această carte, semnate de Gheorghe Grigurcu, Mircea Martin, Nicolae Oprea, Geo Vasile, Constanţa Buzea, Cezar Ivănescu, Gabriel Coşoveanu, am selectat din cele făcute de Valeria Manta Tăicuţu la volumul Elegiile negre (2008): Poemele (…) surprind prin reîntoarcerea la natură, la meditaţia contemplativă, la reverie. Cu elemente de cadru romantic: marea, ţărmul, cerul, păsările, valurile, luna etc., integrate într-un discurs poetic de factură expresionistă, Radu Cange structurează un univers personal diafan, al formelor evanescente, al stărilor afective discrete şi profunde. Lipseşte grandoarea tragică a plânsului, nu însă şi tensiunea lirică: „Toamna vine mânată/ de nebunia poeţilor,/ a nostalgiei lor pentru literă.// Aşa, mai pot şi ei să invente/ alfabete noi, să dezlege runele/ altui spaţiu, cu speranţa că vor/ mai amâna cu încă o zi/ întinderea balansată, la nesfârţit,/ de lebede şi magnolii.(Bănuială)

Mioara Bahna, Aventura lecturii. Scriitori străini, Editura VALMAN, Râmnicu Sărat, 2012, 188 p. La importanta-i carte, Mioara Bahna vine, pe coperta a patra, cu menţiunea: Cunoaşterea literaturii străine constituie un instrument sine qua non al înţelegerii nivelului valoric al celei autohtone şi, de aceea, îndemnul maiorescian, potrivit căruia trebuie „să fim naţionali cu faţa spre universalitate” îşi dovedeşte valabilitatea perenă. Cartea începe cu un eseu „Procesul de creaţie, între divin şi uman”, ca, apoi, autoarea să ne prezinte, printr-o radiografiere critică, romane semnate de: Isabel Allende, Charles Bukowski, Dino Buzzati, Italo Calvino, J. M. Coetzee, William Golding, Knut Hamsun, Jerome K. Jerome, Milan Kundera, Jean-Marie Gustave Le Clézio, Mario Vargas Llosa, Andreï Makine, Gabriel García Márquez, Haruki Murakami, Amélie Nothomb, Amos Oz, Orhan Pamuk, Alain Robbe-Grillet şi Yasunari Kawabata.

Petrache Plopeanu, La apa Râmnicului, am şezut, am plâns şi m-am bucurat, Editgraph, Buzău 2012, 176 p. După scrisa autorului, cartea cuprinde 41 de vise şi 7 lumi – p(r)oezii, fantezii, amnezii. Şi, adăugăm noi, fotografii, cele mai multe, din Râmnicu Sărat. Este o carte lucrată în totalitate de Petrache Plopeanu: celor 41 de vise (poeme, cele mai multe fiind sonete) le corespund 41 de fotografii, 41 de pagini de proză memorialistică şi 41 de pagini de prozo-poeme. Credem că aceasta este o hachiţă a bufonului de pe prima copertă. În rest, numai seriozitate: poeme şi sonete cultivate în grădina istoriei omenirii şi, implicit, a Râmnicului, prozo-poeme pilduitoare, dar moderne prin transcrierea gândirii poetice, profile de prieteni râmniceni. Pentru că: (…) Peste Râmnic, albul coboară ca un înger neutru, protector din slavă,/ cu faţa în sus, mă înalţ spre planul uman; ştiu, oraşu-i o veşnică navă.

Dumitru Pană, măsluitorii de cuburi, OPERA OMNIA, Editura Tipo Moldova, Iaşi – 2012, 355 p. Figură distinctă în arealul poeziei actuale româneşti, Dumitru Pană reuneşte aici patru volume de poezie editate în perioada 1999-2007. Poezia din prima carte, Didactica frustra, uşor intelectualizată, îl descrie pe autor parte cu parte până la compunerea Domnului Gri, cel care, firesc, descoperă poezia: întinzi mâna peste râu// şi pentru o clipă ploaia se opreşte. În Ilion, discursul poetic urmează didactica istoriei întru mit, cântec şi descântec. Întreprinderile concrete, înainte de a deveni fapte concrete, sunt rânduite în poezie, conform: O uşă/ care nu se deschide – şi rămâi/ înăuntru şi rămâi înafară. Cerul în ecou se constituie ca un jurnal intim: note la minut, la clipită, note romantice, note aforistice, scurte citate – prozo-poeme. Iar ultima dintre cărţi, Luna în plină zi: mă scufund în lumină ca-n somn/ arteziene explozii de carne şi sânge/ apă şi foc/ din erotic pământ în erotic pământ până când// totul în mine capătă vis. (Altus rei)

Calistrat Costin, Ironia moderată (reversuri), Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2012, 200 p. În deschiderea cărţii, A.S. (probabil redactorul cărţii, Aurel Ştefanachi) menţionează: Autorul cată în acest tom ocazionat (la 70 de ani) să nu-i decepţioneze pe generoşii săi comentatori, să-i seducă pe cei mai puţin „îngăduitori”, dar, îndeosebi, să-I bucure pe cititorii dornici de cuvinte frumoase şi adevăruri curate… Spre exemplificare, redăm începutul şi finalul poemului Naţii, guverne: Grăit-a minte măiastră: „orice naţie/ îşi are guvernul pe care-l merită”!/ Vor fi vieţuind şi naţii care să nu/ merite nici un guvern/ ori guverne care să nu merite nici/ o naţie?! şi finalul: Cum o fi, cum n-o fi, chestia cu / „naţiile” şi „guvernele”/ rămâne a naibii de deschisă…

Din Caucaz în Carpaţi, Zaira Samharadze în dialog cu Victoria Milescu, Rawex Coms, Bucureşti, 2011, 152 p. În precuvântare, David Luca Kafiaşvili spune despre scriitoarea şi traducătoarea Zaira Samharadze: Într-adevăr, Zaira se aseamănă cu acea oază a sufletului; ea, cea cu un mare suflet vorbeşte cu vrăbii, cu flori, cu norii care vin sau se duc spre Georgia, cu frescele Mănăstirii Antim Ivireanul, cu soarele care se duce spre Transilvania. Da, în secolul nostru atât de agitat, mai există oameni pe care să-i putem admira, pentru bunătatea şi dragostea lor faţă de semeni. Îţi vine să te urci pe vârful cel mai înalt al muntelui şi de acolo să strigi, către întreg Universul: Oameni buni, există miracole!!!

Doru Ciucescu, Medalioane pe colier ghimpat, Editura GUNIVAS, Chişinău, 2012, 360 p. În Cuvânt înainte, autorul precizează: În sistemul de învăţământ marocan au lucrat profesori din ţările socialiste europene, veniţi, în principal, pentru a scăpa de interdicţiile unui regim politic dictatorial, produs de o ideologie contrară firescului. În volum sunt descrise existenţele pline de resentimente a şapte tineri din lagărul socialist (un român, un rus, un bulgar, un ungur, un polonez, un cehoslovac, un est-german), care, când a apărut oportunitatea de a pleca ca profesori în Maroc, nu au ezitat să o fructifice. Personajele sunt imaginare şi orice asemănare cu persoane reale este pură întâmplare.

Ion Lupu, Sub puterea destinului, Editura VICOVIA, Bacău, 2011, 487p. Savuros prin folosirea limbajului neaoş din zona Solonţului şi captivant prin măiestria dialogului purtat de eroii satului moldovean, cu obiceiurile şi datinile trăite cu sfinţenie. Romanul are la bază povestirile istorice petrecute din vara anului 1856, naşterea lui Ion(uţ) Lupu, până dincoace de Războiul de Independenţă, când „Viaţa îşi urmă calea în linişte şi pace, spre bucuria, împlinirea răzeşilor de la Hemeieni, de a căror soartă se îngrijea, cu sârg şi multă osteneală, locotenentul Ion Lupu, eroul de la Smârdan, feciorul starostelui Ioniţă Lupu şi nepotul fostului staroste Ionică Lupu, aşa cum a fost el cunoscut în toată vremea vieţii lui, dar şi după aceasta, de toată obştea satului Hemeieni şi pe toată Valea Tazlăului Mare.

Valentin Talpalaru, Poemele Deltei. Rodion, Editura OPERA MAGNA, Iaşi 2012, 88 p. Legendă şi adevăr, cântec şi descântec recreate poetic. Excepţională carte despre povestea bunului Rodion care şi-a dorit să fie peşte. Şi bunul Rodion avea să fie peşte, pentru că numai aşa putea să ducă pe umeri Dunărea,(…) fără plânsul lunii în spate, dar şi prilej pentru poet de a sanctifica oamenii şi locurile Deltei, peştii şi păsările ei: Cade noaptea ca întâia oară/ Peste blînda lume de pescari/ Şi lumina lunii firavă strecoară/ Fir aprins pe lac de nenufari.// Sălciile fug de-a lungul apei/ Ca nişte neveste aşteptând răspuns,/ Păsările-şi lasă cîntecul aripei/ Peste pleoapa-n care somnul s-a ascuns.// Apele ce-mpacă viaţa-moartea/ Duc spre adâncime întrebări;/ Oamenii aşteaptă iarăşi noaptea/ Să-i prefacă-n sfinte lumînări.//Lotca-i descărcată de povara lunii,/ Votca şi muierea-s colţ de rai,/ Cerul negru-i spînzurat în funii/ Sufletele marinate-n cer de mai.// Cade noaptea ca întâia oară/ Peste blînda lume de pescari,/ Timpul doarme ca un cîine-afară/ Zei cu barbă albă suflă-n felinar.

Distribuie: